Răspuns la Comunicatul Patriarhului Daniel: Demisia și pocăință într-o mănăstire

Prea Fericite Patriarh Daniel,

Mai întâi de toate ținem să vă reamintim că Biserica Ortodoxă Română, al cărei cap viu este Domnul Dumnezeu și Mântuitorul nostru Iisus Hristos nu este un cult religios oarecare din România, ci este Biserica Neamului Românesc, numită mamă de marele poet Mihai Eminescu.
A mărturisi Adevărul nu înseamnă a defăima sau a învrăjbi. Știm cu toții că Hristos Iisus este Adevărul absolut întrupat. Islamul este o erezie, un sincretism între creștinism și iudaism, și care orice altă erezie duce în iad. Terenul cu pricina acordat ilegal comunității musulmane fără consultarea poporului român este un teren ce a aparținut familiei martirilor brâncoveni!
Anul trecut, 2014, l-ați închinat Sfinților Martiri Brâncoveni, iar anul acesta, 2015, susțineți construirea unei mega-moschei pe pământul sfinților mari mucenici. Oare ce răspuns veți da la Judecată în fața marilor martiri brâncoveni?
A se construi în orașul Brâncovenilor, decapitați de musulmani, o mega-moschee, considerăm a fi una dintre cele mai mari blasfemii la care vă faceți părtaș dimpreună cu colaboratorii dvs. din clasa politică!
Vă atragem atenția că de multă vreme v-ați abătut de la învățătura Sfinților Părinți și de la faptele Sfinților Voievozi Români!
Faptele și atitudinile apostate și anti-românești ale dvs. și ale colaboratorilor nu pot avea alt efect decât atragerea blestemului și a mâniei lui Dumnezeu!
Când ați fost ales patriarh ați afirmat (există înregistrare video) că nu veți putea să conduceși Biserica decât cu sprijinul și sfatul tuturor membrilor Bisericii. Pe cine ați consultat din Biserică în această gravă problemă?
Știm cu toții că de mai multă vreme sunteți principalul propovăduitor și susținător al ecumenismului în România, numit de sfântul Iustin Popovici și de către părintele teolog Dumitru Stăniloae erezia ereziilor sau panerezia secolului. Problema mega-moscheei se încadrează la ecumenismul inter-religios.
Cunoaștem faptele dvs. imorale, cunoaștem apartenența dvs. la această organizație criminală numită masonerie, unde ați ajuns până la gradul 33!
Cunoaștem teroarea în care țineți preoțimea ortodoxă românească prin taxe, șantaje, amenințări, caterisiri ș.a.m.d.!
Noi ne desolidarizăm de toate ereziile și de toate faptele dvs. apostate și anti-românești! Ne este rușine cu dvs. și nu ne reprezentați demn Biserica!
Pentru toate acestea și altele asemănătoare acestora vă cerem insistent prezentarea de urgență a demisiei din toate funcțiile deținute până acum; retragerea într-o mănăstire în vederea plângerii păcatelor, deși un ierarh contemporan, vrednic de cinstire (n.n. IPS Serafim de Pireu) a afirmat în legătură cu faptele apostate ale ecumeniștilor că nici măcar o mucenicie nu mai poate spăla asemenea păcat. Totuși mila lui Dumnezeu este nesfârșită. Au existat în istoria Bisericii episcopi care de frică au trecut la islam, dar la un moment dat pentru rugăciunile mucenicilor s-au întors și au primit și ei cununa mucenicilor. Încă, în istoria Bisericii Ortodoxe Române a existat un ierarh, mitropolitul Irineu Mihălcescu al Moldovei, care înainte de preoție a fost mason, dar la sfârșit s-a lepădat de masonerie, a scris împotriva ei și s-a mântuit.
În fața istoriei Europei or să ne judece ungurii, care sunt eretici, dar care nu primesc refugiați musulmani.
A început procesul de islamizare a Europei! Să stăm femi împotrivă și să nu ne facem părtași distrugerii noastre ca neam românesc! Către toți românii din țară și străinătate spunem: Hristos nu va fi învins niciodată, așa că nu te teme turmă mică!

Monah Teodot, schimonah Ieremia
și un grup de preoți și credincioși
17 septembrie 2015

45 comments

      • Doamne ajuta,parinte drag!Tare ma bucur ca v-ati facut blog-ul asta.v-am ascultat toate predicile si conferintele cu multa bucurie, de pe net.Va felicit pt curajul si puterea cuvintului care le daruiti tuturor cu multa smerenie.Avem mare nevoie de asemenea propovaduitori si marturisitori in zilele noastre ,ca sint vremuri de apostazie.Va avem in rugaciune cu nevrednicie si va pastram in inimile noastre mereu de cind am vorbit acum 2 ani la man.Petru Voda in sala de mese,ne-ati dat cuvint de mare folos pt mintuire si nu va uitam pt asta.Dumnezeu sa va ocroteasca,sa va dea putere multa in cuvint si sanatate, ca sa puteti propovadui ortodoxia mai departe.Doamne ajuta si mintuire!

        Apreciază

  1. Doamne ajuta! Nu am stiut de acest blog pana acum, 14.02.2016, cand fratele Vasile, alias Saccsiv l-a prezentat. Subscriu intru totul la cel scrise de cuviosia voastra. Niciun cuvant impotriva megamoscheei, dar nici impotriva emigratilor musulmani care se pregatesc sa ne invadeze. Frate Teodot,scrie cat poti, ca multi suntem de partea ta.

    Apreciat de 1 persoană

  2. e bine…e foarte bine chiar … ca s-a gasit totusi cineva din randul clerului ( monahul Teodot) sa spuna asa ceva unui patriarh care nu isi vede de treaba

    ce este trist totusi: faptul ca nici un alt ierarh nu a spus asta mai din timp si a trebuit ca un simplu monah sa iasa in fata si sa ia atitudine

    unde sunt ierarhii romanilor? s-au apucat de „zidit” ?

    si nu ma refer la a construii ci la a imbraca sortulete si a trada crestinismul

    Apreciază

    • Sunt unii care stiu care-i adevarul, dar le e teama sa marturiseasca : a treia forma de ATEISM, dupa Sf. Grigorie Palamas. Acestia trebuie depistati si incurajati. Poate or fi si la noi.La greci sunt cei mai multi. La ciprioti, unul pana acum. La rusi niciunul n-a iesit in fata, desi Kiril a tradat ORTODOXIA la Havana inaintea papei. La sarbi unul : Artemie – izolat.

      Apreciază

    • Ecumenistii sunt si masoni si securisti ( capeteniile lor ). Ei merg mana-n mana cu guvernul lui soros, cu presedintele eretic si traficant de copii, cu rokfeler si rotschild, cu papa francisc, cu bilderberg, cu nato, cu ue, cu masonii din armata , jandarmerie, politie… toti fiind manevrati de israel si antihrist. Dar vor fi nimiciti de Piatra cea din capul unghiului pe care ei ziditorii(masonii) nu au bagat-o in seama – Iisus Hristos adevaratul si singulul Mesia.

      Apreciază

    • Dar noi ce suntem ? Mamaligi ? Trebuie creat un curent in masa impotriva ecumenistilor. Sa le spunem in fata la hramuri , la slujbele lor. Sa scotem raul din Biserica. Sa-i mustram si sa-i constrangem prin toate metodele binecuvantate. Tacerea este a treia forma de ateism.

      Apreciază

  3. Dumnezeu sa ne ierte,dar prea multa confuzie cu ecumenismul asta,suntem ortodocsi si vrem sa rămânem asa pana la moarte! Parintii din diaspora vorbesc si acceptă acest ecumenism,vorbindu-ne ca e normal…ne-a facut o desbinare intre crestin cum nu se oate mai mare! Da, sunt de acord cu Prea Cuviosul Părinte Teodot ! Luati masuri si salvați-ne de aceste confusii si depărtări de Adevărată Credință! Noi suntem îndurerați ffff de ceea ce se întâmplă, s-au trimis scrisori (email uri) catre Episcopie dar ,nici in raspuns…. E prea cusut cu sta alba tot…. Bunul Dumnezeu sa va întărească . Fie ca Sfânta Treime să vegheze asupra dvs.tuturor celor ce lupta ptr Dreapta Credinta Ortodoxă!!! Maica Domnului sa va ocrotească iar Sfintii Alesi sa va fie scutur înaintea celui viclean ,văzut si nevazut ! Amin!

    Apreciază

    • In Biserica toti suntem un trup. Capul e Hristos. Suletul e Duhul Sfant. Noi suntem trupul. De gandurile, cuvintele si faptele fiecaruia din noi depinde tot trupul. In Grecia este o grupare a P. Teodor Zisis ( cu mitropoliti, preoti, stareti, monahi, monahii, credinciosi ) care nu mai participa la nici o slujba impreuna cu ecumenistii. La noi, cea mai mare parte a lumii nu este interesata. Sa ne rugam sa ne lumineze Dumnezeu in lupta asata.

      Apreciază

      • Legat de o grupare. Dacă apare ceva în România, vă rugăm să ne țineți la curent. Sunt convinsă că suntem mai mulți care cunoaștem ce se întîmplă, dar nu știm încotro să o luăm. Iar lupta va fi cruntă. Bieții Preoți, nu știu că mai devreme sau mai târziu oricum vor închide peste 50% din Biserici și oricum vor rămâne fără parohii. Degeaba le este frică. Nu vor scăpa nicicum de ceea ce urmează. Multe lacrimi amare le vor curge când vor realiza că au fost înșelați de diavol. Eu plâng deja pentru dânșii.

        Dumnezeu să ne ajute.

        Apreciază

    • Angela,stiu ce se -ntimpla in diaspora cu biserica noastra ,ca si eu traiesc in ea,stiu cit de greu e cu ecumenismul,dar trebuie sa luptam,sa marturisim fara frica credinta cea adevarata,nu sa ne vaitam ,doar.Eu si surorile mele am facut „tulburare”mare in parohie din cauza asta,le-am stricat ploile cum se zice si chiriarhului si parohului ,luind atitudine neta impotriva a ceea ce se propovaduia acolo,ba mai mult s-au impartasit la potir neortodocsi(eretici evanghelici,catolici)si ne-am revoltat ,rupindu-ne de parohie ,mergind la rusi la liturghie sau in alta parohie unde se respecta canoanele.Sintem blamate si numite dezbinatoare si mai nustiu cum,dar nu ne pasa de asta ,ne doare de ceea ce fac preotii nostri si ierarhii,iar mirenii tac si merg ca oile capii dupa ei,tacind si neluind atitudine la erezia asta.Ce-am facut noi e o picatura-n mare,dar daca s-ar mobiliza si altii in alte parohii si ne-am uni in aceasta lupta ,s-ar lua act de atitudinea noastra si si-ar pune si ei un semn de intrebare,macar si tot ar fi ceva.Doamne ajuta si iertare sora draga!

      Apreciază

      • Daca vom reusi sa constietizam cati mai multi de acest pericol, lucrurile se vor schimba. In orice caz, lupta este obligatorie, oricat de putini am fi, avem aceasta datorie inintea lui Dumnezeu si a celor care nu stiu, de acum si de dupa noi. Sf. Maxim Marturisitorul, Sf. Fotie cel Mare, Sf Marcu Evghenicos, Sf. Grigorie Palamas au fost singuri la vremea lor, sau cu putini de partea lor. Dar Cine-i mai important era de partea lor : SFANTA TREIME.

        Apreciază

      • In Gemania locuim, parinte si acolo in mitropolia in care e pastorita de Ips Serafim Joanta se intimpla asemenea erezii.Am inteles ca se intimpla si in alte parohii asemenea incalcari grave sub ingaduinta acestui chiriarh,In Ingolstadt s-a intimplat acest fapt,dar si-n Regensburg si de atunci sintem privite si tratate ca mustele albe,dar nu-i bai,noi mergem pe drumul nostru,caci inapoi nu-i chip de intoarcere,doar ei trebuie sa se intoarca la canoane si dreapta slujire.In rest numai bine si Doamne ajuta!

        Apreciază

  4. Islamizarea este in floare, porcăriile de sultan suleiman si iubire si onoare pune publicul in favorizarea pașalâcului; si fetele noastre dau din buric. Iartă-ne Doamne!

    Apreciază

  5. dorim si Patriarhului nostru Daniel acelasi curaj in marturisire pe care il aratati si dvs, cinstite parinte Teodot, fie ca si pastorii nostri sa marturiseasca fara frica pe Iisus Hristos precum ierarhii din vechime care mergeau pana la moarte pt adevar si asa au si intrat in calendar, nu in limuzine si palate, ca multi din cei de azi

    Apreciază

  6. Doamne ajuta! Sarut mana, parinte! Dumnezeu sa va intareasca si sa va ajute sa nu va lasati si sa nu ne lasati.

    Traim vremuri grele, in care suntem mai tot timpul cazuti intr-o parte sau alta de la calea de mijloc, cea imparateasca. Dar nadajduim, caci nu cu mintea noastra vom descoperi drumul bun, ca vedem ca Dumnezeu a lasat si in aceste vremuri faruri calauzitoare. Sa va rugati pentru noi ca suntem praf, nu mai vedem Adevarul de multimea pacatelor noastre, suntem infricosati si tulburati.
    Am incredere ca rugaciunile si sangele sfintit al stramosilor nostri (care inca curge prin venele noastre) vor ajuta la dainuirea noastra ca neam. Ii astept pe sfinti, sa se intoarca, asa cum au promis: „Ne vom intoarce intr-o zi/…” ca sa ne intareasca, sa ne lumineze ochii, mintea si inima…Si-atunci vom fi puternici, s-aveti nadejde ca asa va fi.
    Sa stam drepti, sa stam cu frica, sa nu ne pierdem credinta stramoseasca, sa nu-l pierdem pe Hristos. Inca suntem aici, inca mai clocoteste ceva in noi. Nu suntem singuri. Suntem iubiti si binecuvantati.Cu rugaciunile Maicii Domnului si ale Sfintilor Parinti ne vom intari si vom birui. …”Nu pot ei omori cat putem noi muri!”

    Dumnezeu sa va ocroteasca! Bucurie!

    Apreciază

  7. BOR are un pacat capital si acesta este acceptarea calendarului gregorian din 1923 pina astazi nu este in stare sa se intoarca la calendarul iulian , . Trebui sa mai traeaca poate 1000 de ani sa se indrepte . din pacate lucrurile curg pe un sens unic fara intoarcere. Sincer toti arhiereii in frunte cu patriarhul sint niste unelte ale satanei . cred ca ar trebuii inca o schisma ca sa se purifice treaba . oricum vor fi caterisiti toti care va impotriviti lor. Nu vad cum sa se iasa din aceasta stare. solutii ar fi. numai ca preotii asteapta tot de la noi mirenii ca sa le facem treaba. Cainta pocainta si canon oprire de la sf impartasanie tot clerul monahal pentru ca am fost de acord cu executarea Ceausestilor in ziua de craciun ca un ritual satanic Si rugaciune pentru indepartarea de la patriarhie a omului Daniel masonul din deal care va lucreaza la smeckerie tinindu-va pe loc si lipsindu-va de har. Nu intelegeti o data ca e diavol acest om? E diavol E diavol E diavol Asta e adevarul din pacate . Rugati-va frati crestini sa scapam de acest diavol si sa ne unim cu fratii nostrii dupe stil vechi nu cu catolicii care sint niste criminali vezi inchizitia cati a ars pe rug si asta spune tot ce fel de biserica sint ei si in ce combinatie intam cu ei una periculoasa. Adevarata unire este cea cu stilistii care sint fratii nostrii de aceiasi credinta stramoseasca cu ei sa ne unim ca sa fim una nu cu satana care este biserica apostata si defranata

    Apreciază

    • Apreciază

  8. Am fost si sintem lucrati la smeckerie asta e cuvantul cel mai potrivit cind esti prostit pe fata .Fratilor ortodocsi daca stam si asteptam ca se rezolva treaba de la sine o sa stam mult si bine. Aici nu e oua in tigaie e lucrare mare de tot dar e spre ratacire cu capital de la patriarhie astia au dividente si investesc bani multi uitati-va cat banet sa dus pe catredala si oameni simplii cu necazuri cu cancere cu leucemii mor ca nu-i ajuta nimeni

    Apreciază

  9. Doamne ajuta,parinte! Ma bucur ca v-ati facut blog-ul acesta. Va felicit pentru curajul si puterea cuvintului care le daruiti. Avem nevoie de marturisitori in zilele noastre, pentru ca sint vremuri de apostazie.Va am in rugaciune cu nevrednicie si pastrez in inima mea mereu invataturile si exemplu Sf. dv. pe care le-am gasit pe net. Ati dat cuvint de mare folos pentru mintuire. Maica D. si ocrotitoarea Moldovei Cuvioasa Paraschiva sa va ajute si sa va ocroteasca, sa va dea cat mai multa putere in cuvint.
    Cinstite parinte Teodot, mai toti pastorii nostri nu mai marturiseasc cu adevarat pe Iisus Hristos precum ierarhii din vechime care mergeau pana la moarte pentru adevar. Lupta va fi cruntă! Bieții Preoți si Ierarhi! Multe lacrimi le vor curge când vor realiza că au fost înșelați.
    Va scriu caci am nevoie de un sfat de la Sfintia voastra. In parohia mea sunt mai multi preoti rataciti si am incercat sa apar dreapta credinta asa cum m-am priceput, insa unul dintre preoti mi-a trimis pana acum 3 mesaje si as vrea sa va cer sa ma ajutati sa ii dau un raspuns care sa ii fie de folos:

    In primul mesaj imi cerea sa merg la o Vecernie care era urmata de o seara duhovniceasca organizata de ATORG si sustinuta de PS Episcop Dr.Sofian Brasoveanul, pe teme actuale. Nu am fost fost caci am vazut mesajul prea tarziu.
    In al doilea scrie: Un mare duhovnic si pusnic di zilele noastre, ucenic al pr Saharov spune adevarul. Sa nu ne mai ratacim in dezbinari.
    In al treilea imi scrie Parintele Rafaiel Noica despre Sfantul si Marele Sinod. Nu s-a facut nimic pe linie de vanzare a Ortodoxiei.
    Astept un raspuns aici.
    Doamne ajuta si mintuire!

    Apreciază

    • Este clar pentru toata lumea ca, P.Rafael Noica, prin aceste afirmatii despre Adunarea de la Creta, devine eretic ecumenist. Alti preoti ar trebui cautati acum . Cei ecumenisti sa o dea asa inainte, cei ortodocsi inca sa marturiseasca – ca la sfarsitul Apocalipsei : „Cine e nedrept,sa nedreptateasca inainte. … Cine este sfint,sa se sfinteasca inca.”.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s