Spovedanie neterminata dupa adunarea de la Creta

spovedanie-neterminata

Am primit urmatorul mesaj de la un Preot din Iasi pe care vreau sa-l protejez, de aceea nu-i dau numele. Sa-i urmam exemplul, ca sa aiba parte si cei care vin dupa noi de Dreapta Credinta – fara de care nu poate fi mantuire, oricate catedrale am construi. Occidentul e plin de astfel de catedrale care sunt goale – si de Har si de oameni – datorita tocmai lepadarii de Dreapta Credinta.

……………………………………………………………………………………………………………………………..

” Parinte monah Teodot

Hristos Dumnezeu să vă întărească în lupta cea bună pe care o purtați împotriva stăpîniilor, împotriva stăpînitorilor întunericului acestui veac.

Am primit cu bucurie în suflet MĂRTURISIREA DE CREDINȚĂ precum un porumbel al speranței că adevărata luptă abia acum începe, dar și ca un semn al secerișului, al despărțirii grîului de neghină.

Vă rog îngăduiți să aștern în continuare cîteva umile gînduri asupra întîmplărilor din ultima perioadă. Primiți-le vă rog ca pe o spovedanie neterminată.

Deși sunteți printre puținii călugări care au subscris la această MĂRTURISIRE, cred totuși că vremea semnăturilor a trecut. Am așteptat zadarnic un răspuns din partea IPS Teofan la SCRISOAREA DESCHISĂ ( http://www.atitudini.com/2016/05/scrisoare-adresata-inaltpreasfintitului-teofan-de-catre-monahi-din-mitropolia-moldovei-si-bucovinei-in-vederea-sinodului-din-creta-iunie-2016/ ) privind Sinodul din Creta, în care numeroși părinți stareți și maici starețe dimpreună cu obștile, preoți și monahi și-au arătat îngrijorarea, implorînd cu lacrimi în ochi ne-participarea și ne-semnarea hotărîrilor străine de duhul Sfinților Părinți.

Cred, cu umilință, că cu toții ne-am simțit trădați cînd am văzut cum inimile noastre nu au contat deloc, nici cît o ceapă degerată aruncată în glod. Noi am semnat că nu vrem apostazie, arhiererii au semnat potrivnic (deși erau liberi măcar să se abțină) exact acolo unde noi am obiectat. Noi am tras semnalul de alarmă, ei au accelerat trenul spre prăpastie.

Întristător este că acum, după ce am văzut pe față ceea ce ne temeam în ascuns (trădarea), s-a așternut peste toată suflarea o tăcere de mormînt. La noi în România nimeni nu-și mai arată îngrijorarea din SCRISOAREA DESCHISĂ, nimeni nu mai zice nimic contra. Noi am zis, ei au tăcut; acum ei zic și noi tăcem.
Parcă nici n-ar fi fost vreo muscă prin Creta. Dimpotrivă, canalele oficiale bisericești și laice anunță Sindodul din Creta ca pe o mare biruință. Și cred că au dreptate: pentru semnatarii apostaziilor, este o mare biruință să vezi cum cei care ieri te demascau după adevăr, azi stau tăcuți privind securea învârtindu-se deasupra capului. Nu este mai mare bucurie pentru trădător decît să-și vadă victimele privindu-l cu frică.

Discutînd după Sinod Creta cu cîțiva dintre co-semnatarii primei SCRISORI DESCHISE către IPS Teofan, am văzut atitudini resemnate, pătrunse de îngrijorarea că nu se mai poate face nimic. Fără a fi judecătorul nimănui, mărturisesc că sunt unul dintre ei. Privind la ei mă vedeam pe mine; privind la mine îi înțelegeam pe ei. Dacă înainte de Sinod Creta îngrijorarea mea venea din glasul conștiinței, acum tăcerea mea vine din frică. Frică nu pentru pierderea preoției, ci înfricoșătoare groază de prigoană, Părinte. Căci îmi cunosc bine Dușmanii, “frații” Marelui Inchizitor. Cei ce sfîșîie Cămașa lui Hristos sunt abili în defăimare, în întinarea numelui; cei ce dau palme și mușcă din Fața lui Hristos sunt iscusiți în abuzuri, torturi psihice și intimidare; ucigașii de Hristos te răstignesc pentru neascultare…

Dar fricos cum sunt, vreau să fac ceva. Din lașitate măcar, să fug în direcția cea bună. Măcar să recunosc ce sunt și să nu-mi mai amăgesc conștiința care se tînguie a îngropare, în mine, Părinte.

Nu doresc să fiu eroul virtual al internetului, mărturisirea să-mi fie măsurată în like-uri, să mai plîng din icon-uri cu lacrimi tastate. Să nu mai tac atunci cînd un tînăr mă-ntreabă de a sa mîntuire, sau vreo femeie ce să mai facă.

Sunt trepte ale chemării și trepte ale vredniciei, lesne de urcat și de bătrînul cu o pensie de mizerie, și de femeia cu soțul strungar, și de familiile prinse în sclavia băncilor și de cei umiliți în străinătate, și de teologul cu diplomă de carton presat și de preotul cu medalii inoxidabile, ca mine. Toți suntem chemați.
Dacă nu putem striga cu glas tare NEVREDNIC ESTE, măcar să nu mai mergem la slujbele arhiereilor trădători. Dacă nu iubim TRĂDAREA, măcar să nu mai dăm bani trădătorilor (pomelnice, lumînări). Dacă nu mai auzim chemarea lui Hristos, măcar să ne chemăm unul pe celălalt într-un gînd a mărturisi. Să ne re-găsim Matca, unii renunțînd la multa smerenie iar alții la puțina mîndrie cînd este vorba de Biserica lui Hristos cea Ortodoxă.

Sfinții înșeptitelor Soboare ale Bisericii au biruit. Sfinții Patericului au biruit. Sfinții Închisorilor comuniste au biruit. Au trădat trădarea și au omorît moartea. Încă mai putem preface înfrîngerea în biruință aici pe pămînt, însă, nebiruita biruință este dată celor care zboară strașnic către Cer. ”

……………………………………………………………………………………………………………………………..

Doi mitropoliti ai Moldovei au legatura cu falsa unire de la Ferrara-Florenta : Damian si Ioachim. Damian, dupa ce a semnat unirea, si-a revenit la 7 ani, in 1445, an in care bizantinii au convocat un sinod prin care au respins unirea, comunicandu-i aceasta imparatului printr-o scrisoare. In 1447, Damian moare. Dupa moartea lui, Imparatul – prin decret imperial – l-a numit ca Mitropolit al Moldovei pe Ioachim.  Acest Ioachim ( asemanarea numelui cu un personaj contemporan este pur intamplatoare dar faptele lor sunt asemanatoare )  a incercat sa castige adepti pentru unire, dar A FOST EXPULZAT DE POPOR.  ( Istoria BOR, pr. Ion Vicovan, pag. 156, Ed. Trinitas, Iasi, 2002 ).

In locul sau a fost numit Mitropolit al Moldovei, Teoctist – diaconul Sf.Marcu Evghenicos –   cel care il va unge ca Domnitor pe Sf. Stefan cel Mare. Miscarea antiunionista din Moldova trebuie pusa in legatura cu cea din Rusia, din patriarhatele orientale si chiar din Constantinopol, unde multi s-au dezis de unire imediat dupa ce s-au intors acasa de la Florenta.

Merita sa citim si :  https://saccsiv.wordpress.com/2011/06/01/de-ce-a-cazut-constantinopolul-marti-29-mai-1453-din-doua-rele-care-era-mai-rea-un-constantinopol-catolic-sau-unul-turcesc/

Imparatul Constantin al IX-lea dimpreuna cu majoritatea arhiereilor „ortodocsi” bizantini ( prounire) de atunci, slujeau si s-au impartasit impreuna cu papistasii prezenti cu armata pentru apararea C-nopolului. Drept pedeapsa dumnezeiasca, la 29 mai 1453 Constantinopolul cade in mainile turcilor .

Iata insa si primele pedepse dumnezeiesti pentru Adunarea apostata din Creta desfasurata in perioada 16-27 iunie 2016 : ” Începând de luni [6 iunie n. C.Or.], timp de 30 de zile, pe perioada Ramadanului, Catedrala Sfânta Sofia din Istanbul va funcționa ca moschee. Transformarea fostei Biserici Creștine, redevenită în ultimele decenii muzeu, este considerată de MAE de la Atena un gest provocator la adresa creștinilor ortodocși din întreaga lume.” Iar reactiile contradictorii ale Ministrului de externe grec ne pun  pe ganduri : ” “Condamnăm anunțul făcut de autoritățile de la Ankara privind citirea Coranului în catedrala Sfânta Sofia din Istanbul cu ocazia Ramadanului, considerând că acesta este un act regresiv. Astfel de acțiuni nu sunt compatibile cu societățile seculare și democratice“, a precizat ministerul grec de Externe într-un comunicat. MAE de la Atena susține că gestul Turciei este unul provocator la adresa creștinilor ortodocși din întreaga lume, potrivit ziarului Greek Reporter. Si : ” Ministrul grec al afacerilor externe Nikos Xidakis consideră că nu este tragic … „Nu este nimic tragic, nici lipsă de respect faptul că se citește un text religios … Lipsa de respect ar fi indecența …”.

In cartea „Isoria unirii de la Ferrara-Florenta”, Ivan N. Ostrumov scrie :

„CAPITOLUL IX

Reîntoarcerea grecilor acasă. Respingerea unirii florentine de către Biserica Ortodoxă Răsăriteană.

De îndată ce călătorii păşiră pe ţărm, locuitorii Constantinopolului îi copleşiră pe Episcopi cu întrebări: „Cum s-a încheiat Sinodul? Am izbândit?” Cei ce fuseseră siliţi la unire sau i se alăturaseră din interes, dar nu erau lipsiţi de conştiinţa nelegiuirii lor, nu ascunseră adevărul. Simţindu-se acum slobozi în pământul de baştină, între fraţii lor ortodocşi, ei răspunseră cu adâncă întristare: „Ne-am vândut credinţa, am schimbat Ortodoxia cu heterodoxia şi, pierzându-ne credinţa curată de mai înainte, ne-am făcut azimiţi. Tăia-ni-s-ar mâinile ce au semnat nelegiuita hotărâre! Smulge-ni-s-ar limbile ce au rostit învoirea cu latinii!”[250] Iată dar care au fost întâile cuvinte ale bunilor, dar slabilor Păstori – Antonie al Iracliei, membrii mai vârstnici ai Sinodului şi alţii. Vestea stârni un simţământ de groază poporului ortodox al cetăţii. Toţi îi ocoleau pe noii sosiţi, chiar cei ce nu aveau nimic de-a face cu ei. Clericii rămaşi la Constantinopol nu voiră nici să slujească cu cei ce, căindu-se de învoirea lor la unire, spuneau că fuseseră siliţi să o facă![251]”

Mai sunt in stare moldovenii si romanii de astazi sa urmeze faptelor de vitejie ale stramosilor ? O raza subtire de nadejde s-a ivit.

155 comments

  1. De-ar fi cit mai multi preoti ca acest parinte smerit si ca dvs,parinte drag ,sa strige in gura mare netrebnicia acestor ierarhi de mucava.Vai de noi si de noi ca ,nu prea mai avem cui ne spovedi si cere sfat duhovnicesc,parinte drag.Rugati-va si pt mine pacatoasa ,parinte ,ca tare mai am nevoie de ajutor duhovnicesc acum.Doamne ajuta si mintuire!

    Apreciază

    • Sfîntul Ioan Iacob Românul despre fraţii cei mincinoşi

      În Pateric scrie că Sfinţii Părinţi ai Schitului au profeţit despre neamul cel de pe urmă. A întrebat unul: Ce lucrăm noi? Şi răspunzând unul dintre dânşii, Marele Avă Ishirion a zis: noi am lucrat poruncile lui Dumnezeu. Şi iarăşi întrebând a zis: cei de după noi ce vor face oare? Şi a zis: vor face numai pe jumătate din cât am lucrat noi. Dar cei de după dânşii ce vor face? Şi a zis: neamul acela nu va putea face nimic; ci le va veni ispită şi cei care se vor afla încercaţi în vremea aceea vor fi mai mari decât noi şi decât părinţii noştri.

      Ce ispită înfricoşătoare va fi oare, să se arate lămuriţi cu toate că nu vor avea nici o lucrare şi vor fi mai mari decât pustnicii cei mai minunaţi?

      Ispita neamului celui de pe urmă a şi sosit, mai grozav acum, cu apropierea venirii lui Antihrist încât ameninţă să-i piardă pe cei aleşi.

      Şi nu-i atât de periculoasă ispita care vine de la vrăjmaşii lui Dumnezeu, de la atei, de la cei cu grija numai la cele pământeşti sau de la cei destrăbălaţi cari nu pot uşor să vatăme pe creştini. Pericolul vine de la fraţii cei mincinoşi, cari sunt duşmani ascunşi cu atât mai periculoşi, cu cât cred că ei sunt fraţi curaţi. Predică şi ei Ortodoxia, dar oarecum schimbată şi prefăcută după placul lumii acesteia şi a stăpânitorului acestei lumi.

      Predica lor e ca o hrană prielnică care a început să se strice şi în loc să hrănească otrăveşte pe cei cari o mănâncă. Ei aduc tulburare în rândurile creştinilor. Aceştia sunt ispita cea mare a neamului celui de pe urmă. Despre ei a profeţit Domnul că voi fi în veacul cel de apoi. “Mulţi vor veni întru numele Meu şi pe mulţi vor înşela.”(Matei cap. 5)

      Vorbesc şi fraţii mincinoşi de Sfânta şi Preadulcea Ortodoxie; de dragoste, de curăţie, pentru fapta bună, de smerenie şi de virtute, şi ajută obştile creştineşti. Cât de greu pentru ortodocşii cei curaţi şi simpli să înţeleagă pe cine au înaintea lor. Cât e de uşor să fie atraşi de ideile lor cele «filosofice» şi să îi creadă. Dacă răscoleşte cineva adânc în sufletele acestor oameni, va găsi nu dragostea cea fierbinte pentru Dumnezeu, ci închinarea unui idol care se numeşte „om”. [umanismul –n. ed.] (tradusă din greceşte).

      De multe ori înşeală răutatea, prefăcându-se în chipul faptei bune. După cum a spus şi Sfântul Dorothei: „Nici o răutate şi nici unul dintre eresuri, nici însuşi diavolul nu poate să înşele pe cineva, numai dacă se preface în chipul faptei bune”. „După cum şi Sf. Apostol zice că însuşi diavolul se închipuie un înger luminat. Neghină numeşte Sf. Vasile cel Mare pe ereticii cari strică învăţăturile Domnului şi amestecându-se ei cu trupul cel sănătos al Bisericii ca, fiind neobservaţi, să facă vătămare. (Din Catehismul Sf. Chiril Patriarhul Ierusalimului pag. 121).

      Apreciat de 1 persoană

  2. Parinte, MULTI sunt crestini cu ACRIVIE si NU se vor inchina cu APOSTATII !

    o sa vedeti, bisericile apostatilor vor inflori(aparent) dar ACUM se vor goli de niznaii care INCA mai mergeau acolo crezand in teoria „Iconomiei” si de cei cu ACRIVIE !

    ACUM s-au despartit apele, acum este TEOFANIA Domnului, Iordanul „s-a intors inapoi” si marea a fugit, Duh Sfant A ALES pe ai Lui HRISTOS si i-a deosebit de GUNOIUL iadului…

    eu unul NU mai merg in Bisericile APOSTATILOR (zic apostati in ascuns, ca poporul GLOATA IGNORA, pana azi semnaturile lor TRADATOARE ale Ortodoxiei vechi sai noi ) DEMULT! …. acum SE VADESTE FATIS APOSTAZIA lor céa VECHE !

    si ii vor urma GLOATELE lor, cei care oricum mostenesc IADUL, desi li se pare ca sunt pe Cale… !
    Ai Lui Hristos de astazi VOR FUGI din besericile APOSTATILOR !

    nu conteaza ca ei sunt putini, ca MICA este Turma Tatalui, ei au INTREG HARUL Duhului Sfant si PUTEREA Lui Hristos este cu ei….APOSTATII raman cu FORMELE GOALE si CALPE ! si cu poporul lor de RATACITI ai iadului …

    este ca sa se deosebeasca Binele de Rau, graul de neghina…

    Sa dam SLAVA LUI HRISTOS pentru aceasta ! ca altfel umblau inca impreuna si li se parea ca sunt „drepti”..!.

    Apreciază

    • Monahul Teodot

      uitati parinte acestea sunt FAPTE !

      ce vrem mai multe indemnuri si lamuriri decat spune aici in CLAR pentru oricine vrea sa se mantuiasca Gheron Sava de la Marea Lavra.
      Ca daca zicea unul ca mine nieica nimeni nu ma lua nimeni in seama, ba ma luau unuii mai vicleni in ras, dar asa SA NU AIBE CUVANT de intredptatire in INSELAREA si RATACIREA LOR !

      la fel cei care mai cred in Teoria aia cu hocus-pocus „inca mai lucreaza harul prin „Iconomie” ” la ecumenisti! ANATEMA sa fie toti acestia !

      FAPTE sunt si ca 4 Patriarhii NU au participat la Sinodul APOSTATILOR cel ERETIC ! ( desi unii inca nu au motivat absenta lor cu Motivatia cea buna, vezi „motivatia” Rusiei care nu aduce argumente dogmatice ci …doar evlavia lor la Sobornicitate, ceea ce e cam putin!)

      FAPTE sunt si Scrisorile Parintelui Antim de la Bistrita, declaratia Par Iulian de la Prodromu si celalate.

      inseamna ca Biserica NU a ramas la cheremul APOSTATILOR MORTI duhovniceste dar cocotatzi dictatorial pe Scaune episcopale si avand „puterea” …cred ei/li se pare , caci fara Duhul Sfant NU MAI AU NIMIC si NIMIC sunt TOATE Lucrarrile lor . Pe Dhul Sfant L-AU ALUNGAT cu EREZIA si VICLENIA lor nevindecate si nepocaite.

      cui ii e frica de ei, cu FRICOSII va ARDE VESNIC in IAD si cine ii mai urmeaza pe ei cu ERETICII cu Arie si Iuda vor ARDE VESNIC in GHEENA !

      de acum gata cu smiorcaiala si fatarnicia, ori esti cu Hristos , ori cu DIAVOLII APOSTAZIEI si EREZIEI si cu slugile lor bicisnice.

      sa nu mai zica netrebnicii si caldiceii ca NU AU STIUT , de acum , de cand s-a „oficializat” EREZIA ECUMENISMULUI la Sinodul ERETIC nimeni NU se mai mantuiéste daca urmeaza faptele/invataturile apostatilor acestora.

      IATA AZI li se golesc casele lor de Robii Lui Hristos si raman pline cu INSELATI si cu SECERATURA DIAVOLULUI !

      Apreciază

      • Am vazut ce spune P. Sava si sunt de acord. La cei 25 sa nu mai mergem la slujbe, preotii si arhiereii constienti de gravitatea semnaturilor de la Creta sa intrerupa pomenirea lor si orice legatura cu ei. Iar monahii si credinciosii sa intrerupa comuniunea. Adica , daca vor sa mai vina prin parohii sau manastiri – la hramuri, vizite… – cei 25 sa fie tratati ca simpli mireni. Nimeni sa nu mai slujeasca, sau sa se impartaseasca de la ei, nici anafura , nici binecuvantare sa nu mai ia de la ei. Cei 25 sunt acum fosti episcopi. Cum asa ? Episcop inseamna pazitorul Dreptei Credinte. Ei au jurat aceasta la hirotonia intru arhiereu. Acum dupa Creta, daca au semnat public erezia, ei nu se mai conformeaza cu definitia si datoria de episcop. Asadar sunt fosti episcopi sau episcopi mincinosi. Dupa un fost episcop nu mai merge nimeni, iar dupa un episcop mincinos, care merge, ajunge la tatal minciunii : diavolul.

        Apreciază

  3. Sărut mâna, Părinte.

    „O raza subtire de nadejde s-a ivit.”

    Părinte, am citit cu sufletul la gură acest articol, iar la final m-ați lăsat „cu ochii în soare”. La ce v-ați gândit când ați scris această ultimă frază?

    Părinte, mai am 3 întrebări pentru dumneavoastră. Referitor la ierarhii noștri care au fost în Creta.
    1. Avem o listă cu ierarhii care au fost acolo? Nu lista inițială, ci cea din documentele finale, care să confirme prezenta la sinodul tâlhăresc.
    2. Putem ști cine sunt ierarhii români care au semnat documentele finale?
    3. Dat fiind că se știa dinainte că acest sinod este tâlhăresc, este greșit să îi consider vinovați de TRĂDARE a Lui Hristos pe ierarhi doar și pentru faptul că au acceptat (de frică, lașitate, trădare, etc.) să meargă acolo? Știindu-se deja că se încalcă Canoanele Sfinților Părinți.

    O ultimă „știre” din țară, Părinte – în Biserici se face propagandă deja agresivă pentru acceptarea „fraților noștri” eretici. Apoi, un fapt pe care l-am observat de mai multe luni, în Biserici s-au „plantat” activiști eretici care se dau drept ortodocși și fac propagandă agresivă iubirismului eretic.

    Apreciază

    • De ce v-am lasat „cu ochii in soare” ? Eu am zis ca atitudinea acelui preot din iasi este o raza de nadejde , ca si unii preoti sunt hotarati sa se lepede de ierarhii ecumenisti. Toti care au semnat sunt tradatori, apostati, vrednici de blestem. Toti 25 care s-au dus acolo, in frunte cu Patriarhul Daniel, Mitropolitul Teofan… Acestia care fac propaganda ecumenismului sunt platiti. Credinciosii trebuie sa se uneasca iar preotii, daca ii vor incuraja pe ecumenisti intra si ei sub blestem. Sa nu creada cineva ca , daca blestematii de ecumenisti sunt la putere si au hotarat nelegiuiri la Creta, inseamna ca Duhul sfant este de partea lor. Toti vor pieri, pana la unul. Ei il ajuta pe antihrist in lucrarea lui de stapanire asupra ortodocsilor, prin inocularea unei fatarnice si false iubiri fata de eretici si, in timp pentru cedarea la dogme. Deja, cei care au semnat la Creta au recunoscut ereziile si schismele – papistasii si protestantii – ca Biserici, atacand dogma unicitatii si unitatii Bisericii. Sf.Justin popovici spune : „Dupa cum Persoana Dumnezeului-Om Iisus Hristos este una si unica, tot asa Biserica, intemeiata prin El si in El, este una si unica.” Acum, mai mult ca oricand, trebuie citita si rascitita cartea Sf. Justin Popovici, BISERICA ORTODOXA SI ECUMENISMUL. Sfantul Justin Popovici spune in continuare : ” In istoria neamului omenescsunt trei caderi insemnate : a lui adam, a lui Iuda si a papei.” S-a pocait papa ? Nicipomeneala. Fara sa stii prea mult dogmele, fara sa fii teolog adica pentru tot omul simplu, numai simplu fapt ca papei francisc i-au placut hotararile de la Creta este clar ca i-au placut satanei si in mod logic le uraste Hristos. Deci daca aceste hotarari de la Creta le uraste Hristos si noi le uram. Iar cei care au semnat aceste hotarari sunt urati de Hristos si atunci ii uram si noi si ne despartim de ei pentru ca si ei s-au despartit de Hristos. faptul ca ei acum indeamna la propaganda pentru iubirea ereticilor inseamna ca nu au nici urma de intentie de a se schimba ci mai mult, vor sa atraga de partea lor, adica a piezarii vesnice pe cat mai multi. Dar va veni urgia lui Dumnezeu asupra lor. nu scapa nici unul. Niciodata Adevarul nu a stat in numar, adica in numarul mare al apostatilor. Adevarul este Insusi Ipostasul Domnului nostru Iisus Hristos.

      Apreciază

  4. MONOLOG HOREA

    “Ce e rău în robie, nu-i atâta robia…
    Rău îi că, dacă trece multă vreme, omul să învaţă cu ie: cu robia, cu frica, cu supunerea, cu săru’mâna. Să fie batjocorit şi să nu-i mai pese.
    Să-nvaţă ca pasărea cea proastă cu colivia, care uită şi c-o ştiut zbura oarecândva. Sau să teme să nu afle stăpânul că n-o uitat să zboare…
    Numa’ amu, cu voie de la împăratul ori ba, am învăţat că să poate…”

    Apreciază

  5. SFINTE MARE MUCENICE GHEORGHE Cu Sfanta Dreapta Ta zdrobește această fiara antihrista care s a ridicat asupra noastră și de nimic arată , toată lucrarea diavolului si a slugilor sale
    Amin.

    Apreciază

  6. Se pare ca deja se implementeaza decizile care s-au luat la asa-zisul Sinod:

    http://www.stiripesurse.ro/reac-ia-patriarhiei-romane-cu-privire-la-casatoriile-mixte-in-ce-condi-ii-sunt-posibile_1142121.html
    http://www.stiripesurse.ro/cutremur-in-biserica-ortodoxa-se-interzic-anumite-tipuri-de-casatorii_1142100.html

    Biroul de Presă al Patriarhiei Române
    Precizare (7 iulie 2016): Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe reunit în Creta (16-26 iunie 2016) stabileşte faptul că „posibilitatea aplicării iconomiei bisericești cu privire la impedimentele la căsătorie trebuie să fie reglementată de Sfântul Sinod al fiecărei Biserici Ortodoxe Autocefale, conform principiilor stabilite de sfintele canoane bisericești, în spiritul unui discernământ pastoral, astfel încât să servească mântuirii omului”

    ”5.Cu privire la căsătoriile mixte între ortodocși și ne-ortodocși, pe de o parte, şi dintre ortodocși şi ne-creștini, pe de altă parte:

    a. Căsătoria între ortodocși și ne-ortodocși nu poate fi binecuvântată conformacriviei canonice (canonul 72 al Sinodului Quinisext). Totuși, aceasta poate fi oficiată prin condescendență și iubire de oameni, cu condiția ca pruncii care rezultă din această căsătorie să fie botezați și crescuți în Biserica Ortodoxă.

    b. Căsătoria dintre ortodocși și ne-creștini este absolut interzisă, potrivit acrivieicanonice”, se arată în decizia Sinodului.

    Apreciază

  7. „Discutînd după Sinod Creta cu cîțiva dintre co-semnatarii primei SCRISORI DESCHISE către IPS Teofan, am văzut atitudini resemnate, pătrunse de îngrijorarea că nu se mai poate face nimic….”

    Ptr Parintele din Iasi,

    Parinte drag, inteleg ca sunteti unul dintre semnatarii Scrisorii adresate catre Mitropolitul Teofan, ati asteptat raspuns la aceasta dar nu a venit…. nici dupa Sinod nu se dezic nici unul dintre ierarhi…

    Problema este ca aceasta atitudine nu ati dus-o la bun sfarsit,
    normal era ca dupa Sinod asa cum a facut Parintele Longhin deja dinaintea acestuia, sa se adune Parinții din tara sa ia atitudine si sa opreasca pomenirea ierarhilor apostati….la Sfanta Liturghie, sa se ridice monahii, manastirile …,
    mirenii sa strige Nevrednic… sa se faca ceea ce au facut Sfinții din vechime cand au luat aceasta atitudine

    Cum ne mai impartasim in biserici cand se pomenesc ereticii, si cei in comuniune cu ei?
    Ce facem daca nu mai luam Trupul si Sangele Sfant care sa ne ajute tocmai acum cand avem mare nevoie de El?

    Ce fac fiii duhovnicesti pe care ii pastoriti, cum le salvati sufletele?

    O sa dati socoteala pentru ei in fata lui Dumnezeu, ptr ca sunteti datori sa conduceti Turma lui Hristos la mantuire, si daca Voi va temeti apoi , oamenii de rand ce sa faca? De unde sa ia putere si curaj daca nu de la Parintii calauzitori?

    Doar impartasania ne mai poate salva in aceste vremuri apostate …

    Dar asta se pare ca nu se poate face ptr ca fiecare se teme…, frica parca a paralizat, de pe acum,

    dar mai incolo cand se va instaura cu adevarat apostazia si se vor da LEGi impotriva crestinilor, ce vom face?
    Daca acum cat se mai poate face ceva nu se face?

    Fiecare o sa scape cum poate ….nu o sa mai ai unde te ascunde!

    Iertati si blagosloviti daca mesajul a fost cam direct ….

    Doamne apara si miluieste!

    Apreciază

  8. Am asistat cu deznădejde la slujbe în care se făceau rugăciuni pentru bună desfășurare a sinodului. Am spus alte rugăciuni în timp ce se pomenea un ierarh participant la sinod si in timpul rugaciunilor pentru sinod. Am observat ca exista tendința sau ordinul de a scoate în evidenta binefacerile sinodului!!! E o provocare imensa și nu știu dacă sunt în stare sa-i țin piept.

    Apreciază

  9. aveti dreptate parinte Teodot……trebuie lupta pt credinta noastra adevarata! Cam tac preotii nostrii dar si noi mirenii suntem slabi si fricosi….Pr.Mihail Jar e exceptie .cu cativa ierarhi care nu au mers la „sinod”……intr-adevar e perioada de MUCENICIE , a murit Diocletian si Nero si au ramas „ierarhii,” de la Creta. Fii Doamne cu noi!

    Apreciază

  10. Doamne ajuta !

    un alt punct de vedere :
    Dumnezeu a ingaduit acest sinod pentru ca lupii in blana de oaie sa fie demascati ( macar unii din ei ) si tot crestinul sa priceapa
    Din aceasta perspectiva este un ajutor, ramane ca noi sa alegem.
    acum se face cernerea; pentru preoti si monahi(i), si pentru laici.
    tradarea nu s-a facut in Creta, s-a facut mai inainte; Creta este doar un alt pas. era nevoie de aceasta adunare pentru ceea ce urmeaza.
    „Daca M’au prigonit pe Mine, si pe voi va vor prigoni”, este cuvantul lui Dumnezeu si se implineste de atunci si pana la a doua venire.
    Nu ne lasa Domnul, ne va ridica episcopi chiar chiar si din pietre daca trebuie.
    Slava lui Dumnezeu pentru toate!
    iertati

    Apreciază

  11. În București, zona de nord nu am auzit din partea preoților nici o mărturisire, cel puțin în aria Băneasa, Șisești, ba din contră, au existat voci preoțești care la Liturghie au afirmat că Sinodul a fost „pe linia celor 7”.

    Cea mai frumoasa surpriza a venit din partea preotului Marius din Bremen, Germania pe care personal l-am auzit mărturisind ca Sinodul a fost o adunare politică și nu una duhovnicească, cu agenda ascunsa ,fără mărturisire ortodoxa. A mărturisit cu curaj, așa cum am înțeles că și credincioșii de acolo au trimis o scrisoare mitropolitului Serafim protestând.cinste lor !

    Apreciat de 1 persoană

  12. Parinte sunt Bogdan de la Părintele Arsenie am mai vb cu sfinția voastră prin sms va rog să-mi lăsați un msj ca să îmi rămână nr deoarece l-am pierdut de la contacte..0723605321.

    Apreciază

      • Parinte , un „prieten” cu evolutionismul lui a incercat sa ma convinga cu dinozaurii.
        Eu stiu ca Dumnezeu la creat pe Adam si apoi pe Eva. Si daca ar fi fost dinozauri poate inainte . Asta vroiam sa va intreb despre dinozauri ce stiti?

        Apreciază

      • Nu stiu nimic. Copilul acela sfant Otroc Viaceslav zice ca sunt tinuti de Dumnezeu in locuri adanci, departe de oameni iar la un moment dat vor iesi spre pedeapsa. P. Ilarion Argatu spune ca a vazut balaurul de pe fundul lacului de la M-rea Cernica. Mai traieste unul din scafandrii care l-au vazut in apa. Unul a murit de spaima.

        Apreciază

      • Ilarion Argatu si Arsenie Boca au fost niste inselati , eu asa stiu va las linku jos:

        Ilarion Argatu

        Arsenie Boca

        Apreciază

      • Bine dar Pr Arsenie Boca nu ar fi ca o manusa pentru masoni pentru unirea celor 2 biserici? Daca ar fi canonizat ar trebui pastrate si invataturile care circula pe la magazinele alea…

        Apreciază

      • Imi cer scuze , a sunat prosteste , am vazut la islamisti taierea imprejur, imi Cer scuze Parinte sunt un Prost nu stiu ce mi-a venit sa pun aceasta intrebare.

        Apreciază

      • Nebunii astia de islamisti le chinuie si pe femei cu traba asta. Isi bate dracu joc de ei. Asta – taierea imprejur – a fost data porunca de la Dumnezeu pe vremea Sf. Patriarh Avraam. Si Mantuitorul, desi n-avea nevoie, s-a smerit pe Sine si a primit chinul asta la 8 zile de la Nastere. Pe noi crestinii ne-a scapat Duhul sfant prin Sf. Ap. Pavel de jugul acesta f. cumplit, ca daca era dupa Sf. Petru , nu mai venea nimeni la crestinism. Sf. Pavel l-a certat pe Sf. Petru si am fost scutiti de asta. Deci mai mare decat toti Apostolii este Sf. Ap. Pavel. El a avut o deschidere a mintii pe care altii n-au avut-o si a ajutat cel mai mult neamurile.

        Apreciază

      • Parinte va multumesc, acesta era raspunsul pe care il asteptam. Inca o dovada ca ortodoxia biserica cea adevarata nu te obliga sa faci ceva , mai ales acele chinuri.Iti lasa liberul Arbitru. Imi cer iertare ca v-am suparat.

        Apreciază

      • Nu stiu daca intereseaza prea mult, insa vad ca in ultimul timp abunda si in spatiul nostru ortodox tot felul de rataciri, cu acest „inger rus” – Otroc Veaceslav Kraseninnikov – declarat eretic de BORu. Se pare ca exista un cult in jurul acestui personaj, cult intretinut de mama acestuia, propovaduind mari rataciri. As aminti aici de erezia pre-existenței sufletului omenesc. Acest Veaceslav spunea intr-o carte ca el e foarte batran si isi aduce aminte de el, inainte de nastere (?). De asemenea, o alta erezie de care este acuzat, e cea despre predestinul (predeterminarea) existenței umane. Si multe, multe fabulatii. Se pare ca avea o imaginatie destul de bogata. Am aici un link, in rusa din pacate, dar cu traducerea din google se poate citi destul de usor. Poate se gaseste cineva sa traduca textul respectiv si cred ca ar fi bine sa fie si postat si aici, pentru a nu vedea sfinti si citi acatiste acolo unde nu e cazul. (aici e link-ul: http://www.rodon.org/other/zkropovk.htm – e raportul comisiei de experți al Departamentului Misionar al Diecezei Chelyabinsk a Bisericii Ortodoxe Ruse)

        Doamne, ajuta!

        Apreciază

      • O mai fi avut el si ceva naluciri, ca a fost un copil neincercat in viata duhovniceasca de la inceput, dar pe parcurs s-a desavarsit. Eu, din ce am vazut despre el, il am ca pe un Sfant Mucenic. Se fac chiar minuni la mormantul sau.

        Apreciază

      • Nu cred ca Arsenie Boca a vorbit despre ecumenism.

        Cineva spune ca Arsenie Boca ar fi spus urmatoarele cuvinte:

        „Ecumenismul? Erezia tuturor ereziilor. Caderea Bisericii prin slujitorii ei. Cozile de topor ale apusului. Numai putregaiul cade din Biserica Ortodoxa, fie ei arhierei, preoti de mir, calugari sau mireni. Inapoi la Sfanta Traditie, la Dogmele si Canoanele Sfintilor Parinti ai celor sapte sinoade ecumenice, altfel, la iad arhierei cu tot. Fereasca Dumnezeu.”

        – „Talantii Imparatiei”, , ed. Credinta Stramoseasca 2009, cap. „Alte cuvinte ale Părintelui Arsenie spuse la Biserică Drăgănescu-Bucureşti”, pagina 221.

        La afirmatia ca Arsenie Boca era anti-ecumenist aduc contra-marturia:

        „lntre catolici si ortodocsi deosebirile nu sunt esentiale.” (Ridicarea casatoriei la rangul de taina”, pag 36)

        https://manastireararau.files.wordpress.com/2012/08/arsenie-boca-ridicarea-casatoriei-la-rangul-de-taina.pdf

        Odată, l-am întrebat pe Părintele Arsenie dacă avem voie să venerăm sfinţii catolici. Eu mă gândeam la Sfântul Anton de Padova. Părintele mi-a spus: „Da, putem, avem voie să-i venerăm, dar să nu-i uităm nici pe ai nostri”. (Morar Gheorghe, Ucea de Sus)

        Asadar cine e martorul care sustine ca asa ar fi spus Arsenie Boca despre ecumenism nu stim. Poate a adaugat cineva de la el asa ceva sa ii dea mai multa greutate cuvintelor arseniene. Si asa anti-ecumenismul destul de recent a devenit „moda” la noi in tara. Daca era asa inversunat impotriva ecumenismului Arsenie Boca de ce nu gasim in scrierile acestuia nici un cuvant impotriva acestuia? De ce nu a exprimat prin pictura de la Draganescu anti-ecumenismul sau? Si asa e plina biserica de mesaje. Nu mai era loc?

        In schimb o singura referire la ecumenism se gaseste in cartea„Cuvinte Vii”:

        „Trinitatea e un număr sacru, divin, un număr care semnifică plenitudinea, victoria asupra luptei şi diviziunii, ecumenismul şi societatea perfectă, în care nu e opoziţie între personalităţi, între ipostase şi fiinţa unică. Misterul creştinismului este misterul unităţii în dualitate, găsindu-şi soluţia în Unitatea-Trinitate. lată de ce creştinismul are ca bază dogma hristologică a naturii teandrice a Fiului şi dogma trinitară.
        Afirmarea fiinţei e viaţa Sfântului Duh şi viaţa în Duhul Sfânt. In Duh omul şi lumea sunt transfigurate şi îndumnezeite. Duhul constituie Viaţa însăşi, viaţa originară.” (N. Berdiaeff, „Esprit et liberte” pp. 211-216)” (pagina 50)

        https://invitatielaortodoxie.files.wordpress.com/2012/11/boca-arsenie-cuvinte-vii1.pdf

        Iar aici ecumenismul e foarte bine vazut.

        Citatul din „Talantii Imparatiei” e obscur fara nici un martor. Inchinatorii lui Boca spun sa nu luam in seama marturiile asadar si acest citat iubit de ei cade.

        Apreciază

      • Cartile lui Arsenie Boca ar trebui arse. In „Tinerii familia si copiii nascuti in lanturi”, pagina 24 citim:

        „Noul neam duhovnicesc, cel al lui Iisus, nu-i un neam care se naste pe pamant, dupa legile lumii animale – un neam neincetat ispitit de pofte inferioare.

        „Desfacerea de odinioara a omului de Dumnezeu inseamna pentru om pierderea integritatii, pierderea chipului androgin, care constituie chipul sau ceresc, pacificat de ispitele launtrice.
        Hristos Se naste din Fecioara ca sa sfinteasca din nou alcatuirea omeneasca femeiasca si sa o uneasca principiului masculin, ca barbatul cu femeia sa devina androgini cum a fost Iisus” (Bichner Hristern) (Jacob Boehme „Mysterium Magnum” C.v. cit. de Berdiaev n.a.).

        Teologul si inteleptul german are urmatoarea expresie minunata privitoare la noua stare de dupa pacat a neamului omenesc: – „Prin caderea de la curatia originara, Fecioara, Intelepciunea, i-a parasit pe oameni si s-a retras in cer”. Dar odata cu venirea lui Iisus in firea omeneasca s-a coborat iarasi Fecioara, – vesnica intelepciune, – redandu-i-se noul chip de viata in neamul duhovnicesc al lui Iisus, neamul cel crestinesc.
        S-ar putea observa, continuand ideea aceasta, ca precum odinioara Intelepciunea, care in graiul Parintilor semnifica Fecioria, s-a retras in cer, lasand pe oameni sa ajunga „numai trup” (Geneza 6, 3) si deci sa ajunga in potop, nu cumva si noi netraind noul stil de viata (dupa Hristos), sa se retraga si aceasta de la noi, iar neamul omenesc sa se scufunde intr-o noua catastrofa.

        Realitatile spirituale, numai trairea le fixeaza in temeliile omului, Intelepciunea este eterna Feciorie si nu eternul feminin. Cultul care ii este inchinat e acela al Fecioarei si nu al principiului feminin care provine din caderea in divinizare. lata de ce cultul Intelepciunii se confunda aproape cu Cultul Sfintei Fecioare Maria, Maica Domnului. In ea natura feminina devine fara prihana si naste prin Duh, Astfel se naste noua generate omeneasca, generatia lui lisus, nemuritoare, biruitoare asupra neajunsului nesfarsit al nasterilor si mortilor. Calea care duce la restabilirea chipului integral al omului, se deschide prin Fecioara Maria si prin zamislirea sa a Fiului lui Dumnezeu. Aceasta este calea fecioriei, a curatei, a neprihanirii, calea iubirii mistice.
        Invatatura si cultul Fecioarei au fost intotdeauna aprofundate in crestinism; insa invatatura despre casatorie si sfintirea zamislirii n-au fost indeajuns. Revelatia sensului mistic si pozitiv al iubirii dintre barbat si femeie apartine problematicii constiintei crestine. Sensul mistic al iubirii, dogmatic, e nedezvoltat si ceea ce gasim asupra acestui subiect la invatatorii Bisericii e saracacios si neindestulator. Crestinismul Parintilor ne invata sa castigam fecioria prin ascetism, dar nu ne descopera nici unul sensul mistic al iubirii ca pe o cale ducand la feciorie, la restabilirea chipului integral al omului si a vietii vesnice.

        Crestinismul are motiv sa indrepteasca si sa sfinteasca casatoria si familia omenirii pacatoase. El apara si spiritualizeaza astfel viata generatilor decazute (I Timotei 2, 15), dar nu spune nimic asupra transfigurarii sale, asupra venirii unui nou gen. Aceasta transfigurare nu e pusa in lumina. In crestinism ca multe altele. Sfintirea maternitatii are un sens casnic, dar ea nu e o solutie a problemei. […]

        „Iubirea, prin natura sa, ocupă acelaşi loc ca mistica. Ea e şi spirituală şi nu poate fi asimilată organizaţiei fizice şi trupeşti a vieţii omeneşti. ” (N. Berdiaev, „Esprit et liberte”, pp. 220-222 n.a).”

        ftp://ftp.logos.md/Biblioteca/_Colectie_RO/Arsenie_Boca_Tinerii__familia_si_copiii_nascuti_in_lanturi.pdf

        Acest text e plin de erezii: sofianism, maniheism, invatatura ca Hristos a fost androgin.

        Hristos nu era androgin. Departe noi asemenea erezie.

        Androgin este un termen care provine din cuvintele grecești άνδρας (andras, adică om) și γυνή (gyné, adică femeie) și se referă la un amestec de caracteristici feminine și masculine.

        Citim in Sfanta Scriptura:

        “Toti cei de parte barbateasca ai vostri sa se taie imprejur. Sa va taiati imprejur si acesta va fi semnul legamantului dintre Mine si voi. In neamul vostru, tot pruncul de parte barbateasca… sa se taie imprejur in ziua a opta” (Facerea 17, 10-12).

        “Si cand s-au implinit opt zile, ca sa-L taie imprejur, I-au pus numele Iisus, cum a fost numit de inger, mai inainte de a Se zamisli in pantece” (Luca 2, 21).

        Sfantul Epifanie spune ca Hristos a fost taiat imprejur ca sa arate ca “intr-adevar, a luat trup”.

        “Unul din meritele creştinismului este că a restabilit demnitatea femeii, ridicând-o până la înălţimea bărbatului, deşi rolurile lor în viaţă rămân deosebite, potrivit cu aptitudinile lor naturale. Temeiul acestei demnităţi stă în uimitorul fapt că Fiul lui Dumnezeu binevoieşte a se face Fiul femeii. Prin faptul că El vine pe lume ca bărbat, femeia nu rămâne pe al doilea plan, căci ei i se dă marele rol de a-I fi Maică, câtă vreme de bărbat S-a dispensat în actul întrupării Sale ca om. Faţă de femeie S-a aşezat în relaţia supremei intimităţi şi duioşii. Singura şi cea mai înaltă autoritate omenească faţă de care se comportă cu gingaşă reverenţă în veci Dumnezeu-Cuvântul este autoritatea de Maică a unei femei.

        Echilibrul între bărbat şi femeie este atât de perfect restabilit, încât nimeni n-ar putea răspunde la întrebarea: cine e mai de preţ în ochii lui Dumnezeu, bărbatul sau femeia?

        Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, “Iisus Hristos sau restaurarea omului”, Ed. Omniscop

        https://archive.org/stream/DumitruStaniloae-IisusHristosSauRestaurareaOmului/dumitruStaniloaeIisusHristosSauRestaurareaOmului_djvu.txt

        În textele gnostice („Evanghelia lui Filip”, „Eugnostos”, „Despre obârşia lumii”, „Tratatul despre suflet”, „Evanghelia lui Toma”) se spune: „Atunci când Eva s-a separat de Adam, unitatea androgină originară a fost spulberată. Scopul venirii lui Hristos este acela de a-i reuni pe „Adam” cu „Eva”.” Nu exista moarte atunci când Eva era încă în Adam. Adam este numit, prin urmare, „hermafrodit”, respectiv atât bărbat, cât şi femeie. Sufletul uman este descris, astfel, ca fiind „androgin”.

        Cine e Nicolae Berdiaev?

        Parintele Serafim Rose, „Ortodoxia şi Religia Viitorului”, cap. 3 „Noua eră a Duhului Sfânt” scrie:

        Nicolae Berdiaev (1874-1949), nu ar fi fost niciodată considerat un credincios al Bisericii Ortodoxe în vremuri normale. El este de fapt un filosof umanist gnostic ce si-a găsit inspiratia mai curând în sectele „mistice” occidentale decât în izvoarele Ortodoxiei. Faptul că el este numit în unele cercuri ortodoxe – chiar până în zilele noastre (1979, n.tr.) – „filosof ortodox” si chiar „teolog”, este o dovadă tristă a ignorantei religioase a fi vremurilor pe care le trăim.

        https://cuvseraphimrose.wordpress.com/2008/06/07/ortodoxia-si-religia-viitorului-noua-era-a-duhului-sfant/#more-122

        Berdiaev scrie in „Raul si mantuirea”.

        „Principiul iraţional şi întunecos al lumii a fost genial înţeles de misticii germani Eckhart şi J. Boehme; dar şi de filosofia germană de la începutul sec. al XlX-lea.”

        http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Berdiaev-Raul_si_mantuirea.htm

        Atat Nicolae Berdiaev cat si „teologul si inteleptul” luteran german a lui Boca, Jakob Boehme erau adepti al sofianismului, o erezie.

        Parinte Teodot, noi trebuie sa iubim adevarul mai mult decat parerile noastre personale. Doamne ajuta!!!

        Apreciază

      • Fragmentul din „Tinerii familia si copiii nascuti in lanturi.” citat de mine se regaseste si in „Cuvinte Vii”, predica la „Bunavestire”, la pagina 61:

        „Dar faptul istoric, petrecut pe planul realităţii omeneşti, a zămislirii şi naşterii Fiului lui Dumnezeu în Fiul Omului mai are şi alte semnificaţii. Cu Iisus apare în lume o nouă generaţie de oameni, neamul lui Iisus, care nu se naşte după legile firii numai, ci, peste ele se suprapune o naştere spirituală, generaţia spirituală a lui Iisus.

        „Noul neam duhovnicesc, cel al lui Iisus, nu-i un neam care se naşte pe pământ, după legile lumii animale, un neam neîncetat ispitit de poftele inferioare. Desfacerea de odinioară a omului de Dumnezeu, însemnă pentru om pierderea integrităţii, a neprihănirii, pierderea chipului androgin, care constituie chipul său ceresc, pacificat de ispitele lăuntrice.

        Hristos se naşte din Fecioara, ca să sfinţească din nou alcătuirea feminină şi s-o unească principiului masculin, ca bărbatul şi femeia să devină androgini, cum a fost Iisus”. (I. Boehme, „Misterium magnum” C.v. cit. de Berdiaeff).”(pag. 61)

        https://invitatielaortodoxie.files.wordpress.com/2012/11/boca-arsenie-cuvinte-vii1.pdf

        Apreciază

      • Cititi cu atentie ce e scris in capitolul Istoria Chemarilor din cartea „Cuvinte Vii”:

        „Pilda chemării la Cină, de la Luca, are o variantă la Matei (22,1-14), chemarea la Nunta fiului de împărat. Deosebirea între redactarea de la Matei şi Luca provine din formularea dată în două rânduri, de însuşi Iisus.

        Evangheliştii şi-au ales formularea care convenea mai bine scopului Evangheliilor lor. Astfel Matei a scris Evanghelia evreieşte, pentru evrei, pe când Luca în greceşte, pentru păgâni. în formularea de
        la Luca intră toti oamenii. Nimeni nu-i dat afară de la Cină. Iată o formulare universalistă. Scopul e: „ca să se umple Casa mea”; deci toţi trebui e să intre.

        Aceste două direcţii, cu totul opuse, le vedem reprezentate de cele două Biserici ale creştinătăţii: a răsăritului şi a apusului.

        în răsărit, încă de la început, e normativă vederea de la Matei: nu oricine e primit în creştinism. Trebuie mai întâi o haină de nuntă. Aceasta se obţine prin probe aspre, prin catehizaţie specială şi prin proba statorniciei în credinţă şi mărturisire. Câtă vreme s-a observat rigoarea aceasta Biserica a înflorit veacuri de aur şi are o epocă patristică. Ca simbol al acestei orientări, Episcopul poartă o cârjă cu doi şerpi împletiţi la capăt, cu privirile spre cârjă: drept simbol al păstoririi cu înţelepciune paşnică. Aşa, paşnic şi cu prudenţă, a propagat Biserica răsăritului Creştinismul între popoare.

        Biserica apuseană şi-a luat direcţia universalistă, a cuvintelor de la Luca: „sileşte-i să intre!” Deci unde n-a mers cu învăţătura paşnică şi înţeleaptă, Biserica apuseană a recurs la forţă, silind pe oameni să intre. Numai în mentalitatea unei atare orientări s-a putut naşte lozinca iezuită: „Scopul scuză mijloacele”. Dar nu numai păgânii au fost siliţi să intre, ci şi popoare deja creştine, au fost presate să vie la ascultarea centralistă a Romei. Aşa se explică posibile persecuţiile, cruciadele – mai ales concluzia lor: imperiul latin – şi inchiziţia „în numele lui Dumnezeu”. Dacă vreun eretic nu mai avea alt chip de mântuire, îl mântuia inchiziţia, arzându-l de viu pe rug. Şi inchiziţia era de cea mai bună credinţă că arde oameni de vii: din iubirea de oameni. Ce vină are Iisus ? – Poate că şi El ar fi fost ars pe rug, – cum îşi da Dostoievschi cu părerea, în Povestea Marelui Inchizitor.
        Dar omul nu poate sili, aşa, pe om. „Sila” o conduce Providenţa, care poate, totodată, să-i lase omului şi libertatea şi viaţa. Simbolul acestei orientări o arată şi cârja Episcopului roman, care are forma unui cârlig, cu care să poată prinde din fugă oile care n-ar vrea să vie unde vrea păstorul. Toate oile care nu aparţin Bisericii apusene sunt considerate oi rătăcite. ” (pag. 242-243)

        https://invitatielaortodoxie.files.wordpress.com/2012/11/boca-arsenie-cuvinte-vii1.pdf

        Daca un crestin citeste si e de acord cu ce spune Arsenie Boca cu referire la „cele doua biserici ale crestinatatii” cade din Biserica Rasaritului. Mare ratacire si intunecare s-a abatut asupra noastra prin aceasta idolatrie. Mare e viclenia celui rau care se arata in chipul binelui spre ai insela pe oamenii nestiutori. Sa ne fereasca Dumnezeu de aceasta cumplita inselare, de aceasta hula de a socoti biserica papala a fi crestina.

        Aceste cuvinte sunt o hula, o batjocora: „Aceste două direcţii, cu totul opuse, le vedem reprezentate de cele două Biserici ale creştinătăţii: a răsăritului şi a apusului.”

        Arsenie Boca a recunoscut sfintenia Bisericii Papale, a numit-o crestina. El a scris ca aceasta biserica si-a luat directia universalista. Ceata celor ce „silesc” pe oameni si poarta sabie sunt papistasii in viziunea acestuia.

        Sfântul Paisie Velicicoski spune:

        „Nu a prapadit oare Dumnezeu Sodoma si Gomora pentru sodomism? Atunci cum pe ramleni (cei de la Roma, „romano-catolicii”, n.n.) îi va cruta pentru erezie? Nu va fi aceasta! Cum încã poate întunericul a fi lumina? Sau diavolul, cum poate fi Dumnezeu? De aceea si uniatii, cum pot fi partasii mantuirii dacã s-au înstrainat de harul Sfantului Duh, cu slugarnicie hulit de ei? Si s-au dezlipit de la Sfanta Soborniceasca si Apostoleasca Biserica a Rasaritului, întemeiata pe piatra de capatîi Hristos si pe mãrturisirea ortodoxa a Sfintilor Prooroci si Apostoli, si s-au zidit pe staulul cel ramlenesc, întemeiat pe nisipul înselaciunii, a carui prabusire va fi mare, chiar pana în tartarul iadului.”

        Apreciază

      • Arsenie Boca credea in sfintenia lui Francisc de Assisi, a lui Ulfila (biserica Draganescu), a bisericii papale (din marturiile ucenicilor), impartasea greco-catolici (din marturiile ucenicilor) etc. A pictat atat catedrala Sfanta Sofia, ca simbol al Bisericii Rasaritului, cat si basilica Sfantul Petru din Roma, simbol al papalitatii sub acelasi arc si a scris Extra ecclesia nulla salus! Adica in afara Bisericii nu exista mantuire, considerand ca atat Biserica Ortodoxa cat si adunarea papistasa fac parte din Trupul lui Hristos si avand amandoua har.

        “Numai sila unei prigoane peste tot pamantul impotriva crestinilor, ii va hotari sa lase la o parte orice vrajba confesionala si sa fie una cum au fost la inceput. Nu vor scapa de sub tavalugul urgiilor istorice, pana nu vor veni si la mintea aceea sa asculte si sa implineasca macar la sfarsit rugamintea cea mai de pe urma a Mantuitorului in lume. Poate ca in vremile acelea abia vor mai fi crestini, dar oricati vor ramane, aceea trebuie sa treaca peste ceea ce ar fi fost foarte bine sa treaca crestinatatea vremii noastre si sa fie UNA. Primejdia comuna s-a aratat in lume, unirea crestinatatii intarzie. Doamne, pana cand???” minutul 7:50

        http://www.trilulilu.ro/muzica-traditionala/parintele-arsenie-boca-marturii-catolici-grecocato

        Parinte Teodot e mai important adevarul. Ati citit cartea parintelui Paulin Lecca in care vorbeste despre ratacirile lui Arsenie Boca? Marturia parintilor Arsenie Papacioc, Cleopa Ilie, Ioanichie Balan, Antim Gadioi sunt lipsite de importanta? Faptul ca parintele Dumitru Staniloae s-a departat de Boca nu inseamna nimic?

        Ce s-a intamplat mai pe urma intre pr. Dumitru Staniloae si Arsenie Boca?

        „După evenimentele din anul 1989, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae şi-a dat acordul pentru retipărirea volumelor I-IV din Filocalie, în acest scop întocmind o nouă prefaţă. În mod surprinzător, nici o menţiune la contribuţia – atât de apreciată altădată – a Părintelui Arsenie, nu apare în text. Ne-am putea întreba: care sunt raţiunile acestei omisiuni? Cu nobleţea şi discreţia ce-l caracterizau, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae nu s-a grăbit să clarifice chestiunea: „Nu vă mai pot spune nimic despre el”,[…]

        Principala „lovitură” pe care Lidia Stăniloae o aduce memoriei Părintelui Arsenie Boca constă în insinuarea de „slavă deşartă”. Astfel, în formularea autoarei, Părintele Arsenie ar fi căzut pradă unor „atitudini extravagante, câtuşi de puţin în spiritul dreptei credinţe”, care l-au condus la „spectaculozităţi ieftine şi exaltări discutabile”. Legăturile cu Părintele Profesor Dumitru Stăniloae au încetat ca urmare a deciziei Părintelui Arsenie Boca de a transforma Mănăstirea Prislop într-o mănăstire de maici. (Se pare că Părintele Profesor Profesor Dumitru Stăniloae considera mai oportună o obşte de călugări.) De atunci, afirmă autoarea, „Părintele Arsenie n-a mai revenit niciodată la noi”. Fără a minimaliza gravitatea acestei neînţelegeri, ni se pare (totuşi) greu de crezut că ea ar fi putut submina o prietenie atât de frumoasă. Din nefericire, în lipsa unei mărturii concludente, taina acestei „rupturi” va rămâne pentru totdeauna nedezlegată…[…]

        „Lidia Stăniloae: „Vreau să accentuez încă o dată, cu toată răspunderea, ca una care am fost de faţă la aceste împrejurări, că tata a ţinut mult la părintele Arsenie, atâta vreme cât acesta s-a menţinut în limitele îndatoririlor de mai sus («de viaţă aspră, ascetică, riguroasă» – L.S.), încadrându-se strict în concepţiile şi prescripţiile Sfinţilor Părinţi şi ale tradiţiei monahale. Şi a aşteptat de la el realizarea unei înnoiri, a unei înviorări a religiozităţii populare, în acest cadru bine conturat. Dar, de la un anumit moment, când Părintele Arsenie Boca a adoptat alt mod de a vedea lucrurile, relaţiile dintre ei s-au răcit, tata nu i-a mai aprobat felul de viaţă, iar părintele Arsenie Boca n-a vrut să accepte critica şi observaţiile tatei. Şi sentimentele lui Stăniloae în urma acestei îndepărtări se pot descrie printr-un singur cuvânt: dezamăgire profundă” . Din acest fragment nu rezultă care a fost motivul real al divergenţei dintre cei doi. Acel „alt mod de a vedea lucrurile” [..]”

        (sursa: http://ortodoxiatinerilor.ro/modele-idoli/18946-despre-relatia-dintre-parintele-dumitru-staniloae-si-parintele-arsenie-boca)

        Va citez din scrierile Fericitului Filotei Zervakos, ucenicul Sfântului Nectarie de la Eghina:

        „Adâncul judecăților lui Dumnezeu

        … Despre minunile ce se întâmplă la biserica Maicii Domnului din Govris și cele ce se întâmplau cu Francisc de Assisi, să știi ca minunile urmează credinței. Ereticii apuseni, raționaliștii, otomanii, când cer cu credință vindecare trupească Celui care a zis: „Cereți, și vi se va da, caută, și veți afla”, fără deosebire le va da cele ce Îi sunt cerute. Preabunul Dumnezeu, Cel care vrea ca toți să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină, le dăruiește răspuns cererilor lor, ca astfel să îi atragă către dreapta și adevărata credință. Însă, dacă nu se apropie și mor în erezie, în rătăcire, la a Doua Judecată îi va despărți de Împărăția Sa. Atunci vor spune: „Doamne, dar nu în numele Tău am scos diavolii, am profețit, am făcut minuni?”, și le va zice: „Plecați de la Mine, toți lucrătorii nedreptății.” Astfel, să nu te preocupe aceste lucruri, căci sunt taine și judecăți ale lui Dumnezeu adânci și de neînțeles, ci să te preocupe a afla prin făptuire smerenia și dragostea; și când le vei dobândi și nu vei avea duh de iubitor de arginți, te vei mântui, vei merge în rai și în Împărăția Cerurilor. Amin. ”

        (Fericitul Filotei Zervakos – Sfaturi, minuni, rugaciuni, editura Sophia/, editura Cartea Ortodoxa, Bucuresti, 2005, pagina 55)

        Asadar minunile nu sunt o dovada a sfinteniei unui om.

        De ce nu il intrebati pe Parintele Antim de la Bistrita despre Arsenie Boca? El a fost martor la convorbirea dintre Parintii Ioanichie Balan, Arsenie Papacioc si Cleopa Ilie.

        Va urez mantuire si sa ne ajute Maica Domnului sa scapam de inselare.

        Apreciază

      • Este un curent impotriva P. Arsenie Boca, este clar. Preotii Antim si Anitulesei sunt in frunte curentului. Sa nu uitam declaratia colonelului Craciun despre P. Arsenie Boca : ” Pe Boca nu-l putem distruge decat printr-un singur mod : denigrarea in ochii credinciosilor.” De aceea l-au eliberat din inchisori si au inceput planul nr.2. Desi colonelul Craciun a murit iar Antim – Anitulesei nu sunt nici pe departe oameni ai Securitatii – dintr-un singur motiv … nu ar fi capabili, totusi ei continua lucrarea securistilor care l-au chinuit toata viata pe P. Arsenie Boca. Oare de ce ? Parerea mea este ca din ispita draceasca. Dar acum asta va framanta pe voi, cand 25 de episcopi romani au semnat apostazia la Creta si alti 125 din lume la fel ? Cred ca in aceste momente aveti o tinta gresita.

        Apreciază

      • Dragule Parinte Teodot sa stiti ca va stimez foarte mult.

        Va aduc aminte de cuvintele Sfantului Ignatie Briancianinov pe care sunt sigur ca le cunoasteti:

        „Înşelarea este vătămarea firii omeneşti prin minciună. Înşelarea este starea în care se află toţi oamenii, până la unul, stare născută din căderea protopărinţilor noştri. Cu toţii suntem în înşelare. Conştiinţa acestui fapt este cea mai de nădejde pavăză împotriva înşelării. Cea mai mare înşelare este a te crede liber de înşelare.”

        Asadar exista posibilitatea sa va inselati in privinta lui Arsenie Boca?

        Dupa parerea mea ar fi frumos daca v-ati uni glasul cu cel al parintelui Antim. Noi, ortodocsii, trebuie sa fim uniti acum mai mult ca inainte in fata acestei mari apostazii. Cred ca este necesar sa va intalniti atat cu parintele Antim cat si cu alti marturisitori. Sa va sfatuiti impreuna. Mantuirea sta in mult sfat iar cei care nu se sfatuiesc cad ca frunzele.

        Apreciază

    • Nu vedeti ca Dumnezeu a ingaduit mai degraba rugaciunile islamistilor – in timpul adunarii de la Creta – facute in Sf.Sofia, decat cele ale ecumenistilor acolo ? Ca nimeni din ortodocsi nu s-a mai rugat oficial in Sf.Sofia de aprope 600 de ani.

      Apreciază

  13. Azi la Putna, IPS Pimen cu un sobor mare de preoti l-a pomenit pe fostul mitropolit care a semnat in creta (in Psaltire spune ca nici macar nu trebuie sa-i spun numele si sa nu ma insotesc cu alesii lor).
    Asa ca am plecat de la slujba. In rest, festivism, muzica, mancare, laudat ceausescu… Unde sa ma mai spovedesc? Unde e Biserica? A disparut peste noapte??? Au ramas doar zidurile… Nu pot, in aceste conditii, sa mai merg la slujbe, pentru ca vreau sa raman pe linia Sfintilor Parinti. E o pacaleala ca „fiecare va da seama in dreptul lui”. Daca se pomenesc unii pe altii, vor fi toti una, dar in acelasi cazan, poate. In acest caz, toti vom da seama. Deci, va intreb, unde sa mai merg la slujbe? Sa mai merg?

    Apreciază

    • Vreo patru-cinci, in frunte cu Hariton de la Petru-Voda. Sa ne ferim de staretii care sunt de acord cu ecumenismul si cu hotararile de la Creta. Unii or sa zica ca nu stiu ce s-a hotarat. Daca stiu mirenii si nu stiu ei, va dati seama ca n-are rost sa mai discutam cu asemenea stareti, numiti de P. Justin Parvu, STARETOI. Daca m-ar fi lasat sa asist si eu la Sinaxa de la Agapia le-as mai fi spus multe lucruri interesante. asa … pe alta data. Sa vedem cand este vreo sinaxa cu stretii prin Muntenia, Ardeal, Dobrogea, Oltenia, Banat. Daca fostul Mitropolit Teofan ar fi fost cinstit sufleteste, ar fi lasat sa vina si sa-si spuna parerea orice monah sau credincios din Moldova sau chiar din Tara. Dar ei, stiindu-se in greseala se tem si evita confruntarile fata in fata.

      Apreciază

      • Spuneti mai sus ca staretul Hariton nu este de acord cu cele ce s-au hotarat la sinodul din Creta,iar apoi ca si el este unul dintre cei care v-au dat afara de la Agapia,cum sa se inteleaga defapt acest lucru ,ca nu indrazneste sa se opuna pe fata mitropolitului sau ascultarea de ierarhul ecumenist este mai mare decat ascultarea de Dumnezeu si sfinti parinti?Apoi alt aspect al problemei trebuie lamurit,indemnati ca mireni sa nu mearga la slujbele unde sunt pomeniti ierarhi care au semnat,dar la Petru Voda prin iconomie se mai poate…iconomia nu e valabila ptr toate bisericile si manastirile atata timp cat toti ierarhi au semnat?si pana la ce punct?sau la fiecare cadere vom merge din iconomie in iconomie …pana in iad

        Apreciază

      • Hariton are el ceva frica de Dumnezeu, dar spaima lui cea mai mare este caterisirea si legile statului. Desi s-a spus de cativa Sfinti ca, aceasta caterisire, daca este pe motive de impotrivire la arhiereul eretic, n-are nici o tarie. Este egala cu 0. Am indemnat sa nu se mearga la slujbele celor 25 care au semnat – in frunte cu fostul patriarh – dar inca nu este nici o proba ca n-ar mai fi valabile slujbele celor care-i pomenesc pe cei 25. Unii nu sunt de acord cu ecumenismul si creta dar totusi, de frica ii pomenesc pe cei 25. Eu stiu 2-3 preoti care nu-i pomenesc pe cei 25. Acum sa nu mai mergem deloc la Biserica ? Pentru cei 25 de nebuni ? Cred ca ar fi o mare greseala. Daca nu zic bine, astept indreptare : oamenii se indreapta prin oameni.

        Apreciază

  14. „Căsătoria între ortodocși și ne-ortodocși nu poate fi binecuvântată conformacriviei canonice (canonul 72 al Sinodului Quinisext). Totuși, aceasta poate fi oficiată prin condescendență și iubire de oameni, cu condiția ca pruncii care rezultă din această căsătorie să fie botezați și crescuți în Biserica Ortodoxă.”
    ===========================
    Sa vedem cum „curge” timpul:
    Ortodoxul si pagana (sau invers, mai degraba…) sint incurajati de Preotul Ortodox sa desfranezepana vor avea copii (din a cata schimbare de partener… oare?) si apoi ar trebui ca Preotul sa nu moara si sa se oage ca desfranatii sa isi boteze odrasla…
    Ce „botez” stim”
    Ortodox sau luam de buna si erezia papistas ori scalambaielile demonice sectante…?

    Sa ne intelegem – Preotul da vrabia din mana pe cea de pe gard – va merge dirct in Iad fiindca -cel mai probabil – multi, majpritatea… toti (!?) nu se vor boteza Ortodox iar Tainele raman aruncate la porci!
    =====================
    Cum sa te joci cu „timpul”…
    Asta e ca la budisti – un copil fara nici o valoare spirituala este proclamat „zeu”….
    Acum, un ne-nascut este presupus ca se va boteza si va mantuo parintii si va spala de pacate pe Preot…
    Asta este nebunie, clar (era sa spun… „curata”) si nu poate fi decat erezie… ofensa adusa minimei gandiri umane.
    Daca iubirea de omanei este sa batjocoresti Tainele… asta nu mai e Crestinism ci budism, adica satanism!

    Apreciază

  15. Propun să ne strângem cât mai mulți la Patriarhie si sa protestăm câteva zile..și după aceea un tur prin tara in cat mai multe biserici și parohii,cu flyere împărțite prin biserici la acei credincioși care nu știu ce sa întâmplat în Creta!eu sunt Bogdan părinte din Hunedoara și sunt de acord să mă implic financiar atât cât pot pt aceasta campanie.Va rog să mă contactați (nu mai am nr d-voastra )si sa începem TOTi să punem în practică .Luna August fiind post o dedic toată în acest scop.

    Apreciază

    • Vezi pe cati oameni te poti baza acolo unde esti, mai intai. Si chiar in Bucuresti. Din Bucuresti nu se ridica nimeni ? Cred ca sunt si in inima sarpelui ecumenist – Bucuresti – destui ortodocsi constienti de apostazoia de la Creta. Nereactiunea lor da putere de innaintare ecumenistilor.

      Apreciază

      • Eu sunt din bucuresti parinte si sa nu vorbesc cu pacat dar marea majoritate traiesc intro letargie de neimaginat, ce spune pt ei danutz este ,,sfant” intro buna zi iam zis unei colege de serviciu care se duce la biserica tine posturi si iam spus de pericolul ecumenismului de urgiile care sta sa vina si nu mica mia fost mirarea cind ma intrebat din ce secta fac parte

        Apreciază

      • Pe aceasta stare duhovniceasca apare apostazia. Oamenii deja sunt in afara Dreptei Credinte si a Dreptei vietuiri de mult. Sf. Ioan Maximovici spune ca fermitatea marturisirii Dreptei Credinte va disparea. Deja la Creta s-a legiferat aceasta : nu mai ai voie sa zici ca numai in Ortodoxie este mantuire ci ca toate sunt bune, toate sunt de la dumnezeu. Desi vor fi biserici, catedrale, slujbe, Ortodoxia va ramane o floare rara. De aceea nici nu au putere de impotrivire la satana, ca nu au Duhul Sfant, mai bine zis nu conlucreaza cu El. Si de aceea vor primi toate ce li se propun, fara nici un fel de discernamant. Mare va fi inaintea lui Dumnezeu cel care, in aceasta lume apostata isi va pastra Dreapta Credinta. Se va ajunge ca sa primeasca si pecetea lui antihrist si vor merge la biserica si ca isi lucreaza mantuirea. Anul trecut un preot „ortodox” de la Fac. de Teol. Bucuresti a afirmat la o agentie de stiri in Miercurea Mare, ca implantul cu cip n-are nici o legatura cu credinta, deci poti sa-l iei fara probleme. Dar acolo nu va mai fi Hristos cel ortodox, Singurul adevarat in veci, ci o adunatura a satanei cu tot exteriorul foarte bine pus la punct, dar cu interiorul dracesc. Cea mai mare parte a „ortodocsilor ” deja sunt pregaatiti interior de aceasta.

        Apreciază

      • Sărut mâna Părinte. Eu îl înțeleg foarte bine pe Mihai. Sânt în aceeași situație cu cei din jurul meu, frați de credință, absolvenți de teologie, viitori preoți și actuali cântăreți la strană, inclusiv soțiile lor. Mă șochează de-a dreptul inerția lor. Parcă sânt anesteziați. Nu reacționează în nici un fel la pierderea credinței noastre. Ba încă mă privesc și ca pe o ciudată. Din nefericire, noi cei din București – oraș cu multe Biserici – care sântem împotriva ecumenismului nu ne cunoaștem între noi.

        De aceea, vâzând că utilizatorul Mihai este din București, vă rog să îi transmiteți un mesaj pe e-mail cu adresa mea personală de e-mail, ca să luăm legătura. Mulțumesc din suflet, Părinte. Doamne, ajută.

        Apreciază

  16. Potrivit Mitropolitului Ierotheos Vlahos, de Nafpaktos și Agios Vlasios, Ioannis Zizioulas a avut un rol esential in Sinodul din Creta : „ Mitropolitul Pergamului, care, evident, în calitate de consilier, la îndemnul Patriarhului, era ultimul evaluator al propunerilor, fie le respingea, fie le corecta, fie le adopta și evaluarea lui era acceptată de către Biserica Constantinopolului și de către celelalte Biserici”.
    Acest lucru este de neconceput deoarece Zizioulas este un ratacit de la dreapta credinta. Iata o mostra de kakodoxie din gandirea acestui neortodox: „Daca omul abandona dreptul la libertate absoluta [adica daca ar fi pazit porunca data de Dumnezeu], automat intreaga creatie si-ar fi pierdut speranta in mantuire. Ceea ce ne permite sa spunem ca e mai bine ca Adam a cazut, pastrandu-si dreptul la libertate absoluta, decat daca n-ar fi cazut, refuzand acest drept, fapt care l-ar fi coborat la pozitia de animal”( Ioannis Zizioulas, Creatia ca Euharistie, p.83).Intr-o asemenea gandire corupta inseamna ca si Diavolul s-a voit pe sine Dumnezeu uzand de acest „drept” de „libertate absoluta” , iar ingerii care nu s-au folosit de acest „drept” au coborat la o pozitie inferioara.
    Sfintii Parinti ne invata ca raul inseamna miscarea fapturii in afara ratiunii dupa care a fost creata, ori daca pentru Zizioulas o asemenea miscare este un „drept”, este buna ,inseamna ca pentru el raul e bun.

    Apreciază

  17. un ierarh roman si-a scos Crucea de la gât , nu de bună voie ce-i drept, dar la obligație totuși s-a arătat că e în stare să lepede Crucea. A fost la DNA chemat ca martor într-o mizerie de anchetă ce se arată a fi de fapt o prigoană împotriva Bisericii, e chestionat pt. că a dat binecuvântare pt. o carte a lui Gigi Becali.

    Apreciază

      • Totuși Arhiereul Teodosie nu a participat la sinodul din Creta…Dobrogea de sud mai ales care o păstorește, e tărâm crestinesc foarte important…primul taram crestinat al Romaniei, al Sf. Ioan Casian si Gherman, unu dintre sfinti ucenic al Sf Ioan Gura de Aur, era obligatoriu sa participe sa zic așa, dar nu a mers. Probabil când a scos crucea nu s a gândit… mintea poate fi tulburata tare când ești investigat, se pune presiune…

        Apreciază

      • Dumnzeu sa-l ajute sa se si ridice impotriva celor care au semnat. ar fi mantuirea lui vesnica, asta. din pacate, insa l-am vazut in ianuarie a.c. la slujbe cu papistasii la Constanta. Bine ca n-a fost. Apoi cu musulmanii a zis ca are puncte comune. Care pncte comune ? Probabil faptul ca avem si noi si ei doua picioare, doua maini…

        Apreciază

  18. Acum au aparut de nicaieri niste asa zisi teologi care sau trezit si ei vorbin, unul dintrr acestia fiind un anume ionut mavriki ce sia permis sal faca pe I.p.s Mihail Jar cu ou si cu otet, dar nici nu mai mira ce fel de ,,teologi” misuna prin facultatile si seminariile ortodoxe

    Apreciază

  19. https://ganduridinortodoxie.wordpress.com/2016/07/12/despre-secte-2/
    https://ganduridinortodoxie.com/2016/07/12/marele-sinod-din-creta-noi-dezvaluiri-privin-semnaturile-oficiale/

    https://ganduridinortodoxie.wordpress.com/2016/07/12/cardinalul-stepinac-canonizare-controversata-sarbii-merg-la-roma/
    Ce or cauta ierarhia sarbeasca acolo? Nu stim, oricum trebuia sa nu se duca acolo

    https://ganduridinortodoxie.wordpress.com/2016/07/12/profetii/

    https://ganduridinortodoxie.wordpress.com/2016/07/11/documente -oficiale-ce-vadesc-marturisirea-de-credinta-eretica-a-bor/

    https://ganduridinortodoxie.wordpress.com/2016/07/11/pilda/sfantului-maxim-marturisitorul/

    http://lonews.ro/arhitectura-imobiliare/22902-brexit-marea-britanie-si-rusia-o-apropiere-care-prinde-chip.html, dar tot nu inteleg ce cauta chipul reginei u.k pe clopotele din biserici?!

    Iata ca andreicutz nu ze lasa mai prejos si organizeaza si mitropolia clujului excursii ecumenice unde dea lungul traseului pina la roma vor fi vizitate si ,,catedrale” protestante si catolice si culminind cu cetatea vaticanului acasa la francisc http://pelerinaje.renastereacluj.ro/1-13-septembrie-2016-pelerinaje-circuit-in-italia/

    Apreciază

  20. Anul viitor in bicuresti se anunta o reuniune similara exact cum a fost la munchen si in care serafim joanta nu a lipsit, acessta va avea loc in perioada 30.06-03.07.2017
    http://ro.radiovaticana.va/news/2016/07/06/berlin_secretari_generali_conferin%C8%9Be_episcopale_1242299 si unde se va aduna iar o cloaca ieretica

    La bucuresti a fost un hram al paraclisului maici domnului de la catedrala mantuiri neamului si unde sa lasat cu paranghelie, adica un concert de muzica populara aunde au participat o serie de solisti de muzica populara http://ziarullumina.ro/cinstire-adusa-maicii-domnului-113815.html acuma nustiu dar la slujbe participa si orchestra ca la sectanti?! Ca acolo sunt imagini cum dumnealor aplaudau ca intro sala de spectacol

    Apreciază

  21. Doamne ajuta, parinte.
    Bine faceti ca invatati poporul sa se fereasca de erezii.
    Cer si ei o parere la dvs. Am vazut, in mai multe biserici ca Sf.Maslu se savarseste de catre preoti cu masa pe care se gaseste Sf.Evanghlelie, pe pozitia catre apus si nu rasarit. Preotii stau cu fata catre apus, catre credinciosi. O fi lipsa de spatiu sau practica papistasa? Nu mi se pare corect ca preotul sa dea binecuvantarea mare cu fata catre apus. Ce ziceti?

    Apreciază

    • E corect asa. Alta e durerea : preotii nu spun nimic despre apostazia din Creta, care va duce pe multi in iad. Iar cei care vorbesc de Creta, Cei mai multi canta melodia falsa a fostului Patriarh Daniel.
      P. Justin chiar spunea( citez din cartea sa, „Biserica si noile erezii”- scoasa de Fundatia Justin Parvu in iunie 2016 : „In curand nu vom mai avea la cine sa ne spovedim, foarte putini preoti daca vom gasi si comunicarea va fi anevoioasa.”

      Apreciază

  22. Iertare parinte. Se pare ca la CANAL acolo unde am citit inpreuna ACATISTUL MARTIRILOR DIN TEMNITE (de zburau SUTE DE VRABIUTE din acel mal) dupa care am vizitat puscaria NOUA CULME (singura care mai e in picioare ca marturie ale acelor vremuri) se pare ca exista o groapa sau mai multe din acea perioada. Dumnezeu sa ne lumineze si sa ne aibe in paza.

    Apreciază

  23. Parinte ne strângem la București să protestăm oficial împotriva patriarhului ecumenist câteva zile??să fim măcar 200-300 de persoane tot ar fii ceva .Luați inițiativa, ca si Căpitanul si poate se va schimba ceva.Eu sunt dispus sa vin de la 400 km până la București(mă doare rău) oare alții nu se simt??sau toată lumea se ascunde în spatele calculatorului??doar uniți vom avea putere !!nu unu sus și altu la stânga..dar asta e problema noastră dezbinarea.

    Apreciază

      • Parinte am mai vb prin sms dar vi-am pierdut nr mi sa stricat telefonul si nu era salvat si pe cartela .pe email nu intru în fiecare zi va las tel:0723605321.Sunt dispus până în pânzele albe să mă lupt cu toată clica ecumenista dar nu pot de unul singur izolat aici la mine la Hunedoara .până și familia mă consideră „dus”si nu ma înțeleg ce sa mai zic de alții.Doamne ajuta părinte și ținem legătura pe mine va puteți baza 100%

        Apreciază

      • Colcăie bisericile de habotnici si multi puțin duși…cum spunea Pr. Arsenie P….e bine ori sa te căsătorești ori sa te călugărești…calea de mijloc e cam nepotrivită pentru multi. Foarte probabil sa nu fi casatorit… Nu îți pune familia in cap si nici nu mărturisi răcni d..Marturiseste sincer si fiecare sa mărturisească unde poate, dar este bine ca sa se cunoască tinerii mai ales care sunt din același oraș. Poti sa ti faci fluturasi simpli cu diferite subiecte si sa le împărți pe unde mai mergi la slujbe. Nu toți te vor asculta, oamenii te vor judeca după ce muncești, daca ești însurat si altele. O sa observați ca o persoană stabila casatorita, si cu ceva succes profesional va fi ascultat mai mult. Decât unul care nu a reușit cu mimic. Marturiseste lucid, simplu, cu mici fluturași sau vorbind. Gheorghe Calciu avea si o pregătire profesională, o educație de era urmat de tineri… Deținut politic, teolog si preot, profesor de franceză…tata si casatorit,altfel suna….decât Gigel neînsuratul. Needucatul, bâlbâitul…

        Apreciază

      • legionarul

        mai Dumnezeu NU se uita la starea sociala a omului, insurat/neinsurat, cu succes lumes/fara…. ce-ti pasa tie ce face/zice GLOATA ? GLOATA e penrtu IAD !

        cu cat e mai smerita si chinuita starea lumeasca omului si el fara viclenie primeste cu inima buna toate, Dumnezeu ii da mai mult HAR !
        atunci monahii sau nebunii pentru Hristos CUM sunt? cata NECINSTE au ei de lumea INDRACITA? dar de cata DRAGOSTE si PRETUIRE se bucura ei la Hristos?

        ce alegi? lumea si „cinstea „/”bucurilile” ei TRECATOARE sau pe Hristos? si sa stii ca Nunta e STARE TRECATOARE, cai in Imparatia Cerului NU se vor insura /nici marita , ci vor fi ca INGERII din Cer, ca MONAHI …!!!

        Apostolii s-au numit pe sine MATURATURA pamantului si GUNOI, tu ce vrei/astepti sa fii ? esti tu mai mare decat ei?

        BUCURA-TE daca NU esti ca lumea CAZUTA !
        inseamna ca te iubeste Hristos si NU te-a lasat sa umbli ca lumea CAZUTA !!!

        Apreciază

  24. sf. parinte. am o rugaminte la sf. voastra. intrati, va rog, pe blogul saccsiv la art. parintele Iulian de la Prodromu, e unul din
    ultimile art. mergeti la comentarii si vedeti comentariile de la postarea lui Grigorie, acelea despre bine si rau si despre rolul omului pe pamant. tare as vrea sa stiu parerea dvs. e adevarat ce scrie acolo sau comentatorul ioan e un ratacit ? va multumesc parinte si astept raspunsul sf. voastre

    Apreciază

    • Nu mai poti aduce raul acasa. Nu vad nici o legatura aici cu pilda fecioarelor. raul este absenta binelui. Raul este concretizat in diavol, caruia n-ai ce sa-i mai faci decat sa-l alungi. Fortele raului sunt din ce in ce mai bine organizate si legalizate datorita lipsei luptei organizate a ortodocsilor. Maica Domnului i-a spus lui Valeriu Gafencu : „Fiii intunericului sunt mai indrazneti in lupta lor decat fiii luminii. Fortele raului vor spori dar biruinta va fi a Fiului meu. ” N-avem nevoie acum de prea multa filosofie ci de fapte.

      Apreciază

      • Parinte drag,m-ati trimis la pr Felecan Simion din Munchen,dar m-ati trimis in gura lupului,ca e un infocat ecumenist.L-am sunat la telefon si dupa ce i-am pus intrebarile de rigoare despre ecumenism,m-a lasat cu un gust amar in gura,caci mi-a raspuns clar si raspicat ca e foarte de acord cu sinodul tilharesc,ca s-au stabilit doar lucruri bune si ca e de-acord cu cununiile mixte,ca toti cei ce-au primit un fel de botez sint fratii nostri,doar japonezii si musulmanii ,nu,in rest nici o problema.M-a intrebat din ce parohie vin si cind a auzit a zis,ca a auzit ce dezbinare e in aceasta parohie,ca s-a dus buhul despre „isprava” noastra cu jalba la mitropolit. Nici o nadejde sa gasim un preot neimplicat in lupta asta ecumenista ,toti lupta sale duca la pierzanie pe bietele oi capii,fara bun stapin.Deci,nu mai sfatuiti pe nimeni sa mearga la asemenea preot inrait in ecumenism,va multumesc,Doamne ajuta si mintuire!

        Apreciază

      • Va rog sa ma iertati. Asa am primit si eu o recomandare de la un roman care traieste acolo. Bine ca mi-ati zis. Altul oare n-o mai fi ? Ar trebui cautat cu rugaciune catre Maica Domnului. Acum mi-a venit in minte IPS Mark parca. Mitropolitul ortodox al nemtilor, cel care l-a mustrat pe Kiril in urma tradarii de la Havana.

        Apreciază

      • Nu stiu ce atitudine are Rocor dupa Creta, dar noi ramanem in Biserica Ortodoxa Romana, cea autentic ortodoxa, cea a Sf. Treimi, A Maicii Domnului, a Sf. Puteri Ceresti, P. Justin Parvu, cea a P. Adrian Fagetan, a P. Dumitru Staniloae, a Sfintilor din Inchisori, Sf. Visarion Sarai, Oprea Miclaus, Sofronie de la Cioara ,,, din care acum, dupa Creta, au cazut , din pacate – ca nu e nici o bucurie caderea in erezie – Patriarhul Daniel cu ce 24 care au semnat, cu toata asa-zisa lor lupta ortodoxa de acolo. Va mai marturisesc ceva, care sa alunge orice indoiala ca acesti 25 au vreo urma de intoarcere si de cinste sufleteasca. Pur si simplu, din punct de vedere orodox, ei sunt stricati la minte. Vorba P. Dionisie de la Colciu : „din carne afumata nu mai poate face nimeni carne normala.” Ei sunt afumati de tineri cu fumul ereziilor de la studiile din Occident, care le-a intrat pana in maduva oaselor. Fiind la Facultatea de Teologie din Iasi prin anul 2, intregul an l-am intrebat la o ora de Dogmatica pe Patriarhul Daniel : „Vrem sa va punem o intrebare la care asteptam raspunsul cu Da sau Nu. Au catolicii Taine ? De trei ori l-am intrebat . De trei ori a adus argumente teologice, liturgice, istorice. Dar niciodata nu a spus : Da sau Nu. Numai abureala, abureala care arata ca era – in urma cu 18 ani – si este ERETIC.

        Apreciază

      • v-a chinuit oleacă daniel ciobotea cu viclenia lui în a evita un răspuns ortodox și a strecura erezia prin răspunsuri mișelești…

        Apreciază

      • Acum propaganda ecumenista – prin oamenii lor pusi in locuri cheie sau dobanditi pe parcurs: Mitr.Teofan la sinaxa de la Agapia, PS Macarie prin scrisoarea framantata, Aldea-Fotini-Gudiila la Paltin, Neonila-Filoteu la Petru-Voda… au lansat urmatoarea idee : ” Sinodul din Creta nu e bun . E clar. Dar arhiereii romani la Creta au avut cea mai Ortodoxa pozitie. Nici nu stiti cat s-au lupta. Pe viata si pe moarte. Au fost presiuni uriase si, fara sa vrea … au semnat. PS Macarie de la Europa de Nord e mare. Singurul marturisitor. Ati vazut ce a scris ? Cat e de framantat ! Cere sa se rediscute documentele. Stati linistiti . Vor mai fi sinoade. Aveti incredere in continuare in ecumenisti. Altii mai buni nu avem. Daca pica Daniel, Teofan … vin altii mai rai. Chiar Mitr. Ieroteos Vlachos este cu noi, ne scrie mailuri – apropos, nu a vazut nimeni vreun mail de la Mitr.Ieroteos catre Paltin. Mitr. Teofan a zis ca ne da binecuvantare sa ascultam de el. Dar in declaratiile lui publice, Mitr. Ieroteos nu zice nici un cuvant de arhiereii romani „marii marturisitori”. Chiar Mitr. Serafim de Pireu e cu noi. ” Cea mai mare inselare si cursa vicleana. Dracul ecumenist patriarhal si mitropolitan, fiind desconspirat prin semnaturile de la Creta, acum de teama reactiilor gen „colectiv”, Oituz, pozeaza in inger de lumina. Merge la pomenirea P. Arsenie Papacioc la Techirghiol, invata lumea sa nu mai judece pe altii, sa-si vada de propriile pacate, sa aibe mila. Tactica draceasca securista de manipulare si anihilare a reactiilor de dupa Creta. Numai P.MACARIE DE LA OITUZ A LOVIT CAPUL SARPELUI. ( INTRERUPEREA POMENIRII ERETICULUI IOACHIM BACAOANU ). PETRU-VODA-PALTIN au zis cate ceva pana la un punct-mai ales Paltinul. Cand sa loveasca capul sarpelui deodata s-au oprit : nu putem intrerupe pomenirea. Cum sa mergem noi fara arhierei ? Trebuie sa ne pastram manastirea. Parca acesti arhierei te ajuta cu ceva la supravietuirea manastirii. Manastirea o tine Duhul Sfant atat timp cat se marturiseste Adevarul, iar nu arhiereii eretici. De ce sa ne stricam cu ei ? Vom avea de suferit, ne va da afara. P.Justin nu ar fi facut asa ceva. Mergem cu ei pana la Potirul comun cu papistasii. Mare greseala. La acel moment, deja nu mai poti face nimic.” Sa mai asteptam, s-o mai taraganam, sa le dam timp ecumenistilor o luna sa se pocaiasca. Dar ei nu au nici gand de asa ceva. Mii de ani sa le dai si tot asa raman. Ce sa mai ascultam din gurile acestor vrajmasi ai lui Hristos ? Carnea afumata o mai poate face cineva normala ? Nimeni. Ecumenistii sunt carne afumata de eresurile intrate in ei la studiile din Occiident. De ce Stareta Justina Bujor nu da publicitatii inregistrarea de la Sinaxa de la Agapia pe care a pornit-o dupa ce am inceput sa-l mustru pe Mitr. Teofan ? Sa auda toata lumea viclesugurile lui. De ce il tainuiti pe vicleanul ecumenist Teofan ? Tineti la scaun ? La functii in manastire. Ce legatura are un calugar cu functiile ? Il strica de cap cu iubirea de stapanire . De aceea, singurul STARET DEMN DE URMAT CARE A LOVIT CAPUL SARPELUI – SI NU SE VA LASA – ESTE P.MACARIE DE LA OITUZ-BACAU. VOI ATI MERS PANA LA UN PUNCT. APOI, GATA COMPROMIS. Mai voiati – prin preotul impostor calator J. – cel numit de voi „cu sarm”, sa-l chemati la un botez duminica si pe PS Macarie ca sa fie incurcatura maxima in capul bietior oameni. Noroc ca P.Justin nu l-a lasat sa vina ca sa nu incurce lumea si mai tare. La Petru-Voda la deal miroase de mult a tradare. La vale cand miroae a tradare, cand miroase a semimarturisire. HOTARATI-VA O DATA PENTRU TOTDEAUNA. CU ACTUALII ARHIEREI ECUMENISTI APOSTATI NU SE MAI POATE MERGE DECAT IN IAD. Cine crede ca-i mai poate aduce la Ortodoxie se inseala amarnic si va vedea la sfarsit, dar va fi prea tarziu.

        Apreciază

      • valentin

        pararea mea e ca fiecare e DATOR acolo unde se afla, se caute/GASEASCA un preot cu Dreapata Credinta a Sf Parinti si FARA ABATERI de la Dogma si Canoane , indiferent de ce neam ar fi acela.

        daca mergem la ecumenisti/inselati/eretici NU NE MANTUIM, chiar daca sunt din neamul/familia/sangele nostru!

        pt mine RUDENIA e Dreapta Credinta a omului NU neamul sau Biserica de care apartine canonic la un moment dat.

        ” 16. Ca tatal meu si maica mea m-au parasit dar DOMNUL m-a luat !”(ps26)

        Eu NU pun neamul INAINTEA Ortodoxiei si imi este RUDA DE APROAPE DOAR omul care are Ortodoxia CURATA a Sf Parinti indiferent din ce neam ar fi acela, si tin de STRAIN si PAGAN pe cel cu Credinta INSELATA indiferent ca ar fi din neamul sau familia /sangele meu !!

        Apreciază

  25. Cred că pr. Teodot a citit această carte a Sfântului Ignatie BRIANCIANINOV Despre ÎNȘELARE și ne poate recomanda cu amănunte de ce e atât de folositoare pentru suflet

    Apreciază

      • Bat în mine – că eu am recomandat-o inițial, dar nu știam cum să prezint ce am citit și m-am gândit că dvs. aveți o idee mai clară despre ea decât mine. Îmi cer iertare , numai la asta m-am gândit.

        Apreciază

      • E buna cartea dar acum e lupta cu ecumenistii in prim plan. Daca vom mai avea vreo legatura cu cei 25 de la Creta, ne pierdem mantuirea. Parerea celor din Athos, Volos,…si a mea.

        Apreciază

      • Monahul Teodot

        „Daca vom mai avea vreo legatura cu cei 25 de la Creta, ne pierdem mantuirea.”____ FOARTE CORECT !
        fiecare sa-si caute de acum preot cu ACRIVIE la Dreapta Credinta ca mantuirea nu a fost treaba usoara in nici un veac, cu atat mai putin acum la SFARSTIUL VEACURILOR !

        teoria asta cu care s-au mintit pana acum si MAI MULT INCA de acum inainte vor imbrobodi/minti cu divoleasca sargunita pe niznai anume ca „lucreaza harul prin iconomie la ERETICII ecumenisti si TRADTORII APSOTATI ” e o iluzie de la DIAVOL ca sa doarma adormitii mai departe si sa ajunga la locul unde ajung TOTI nestiutorii, nebagatorii de seama si uitucii Dreptei Credinte( Si ne amintim ca uriasii pacatelor
        sunt uitarea, nesimtirea si nestiinta. St Teofan zavoratul, Sf Filocalici) : IADUL !

        ecumenistii DEMULT INVATA/lucreaza PE FATA RATACIREA ! si niznaii viseaza la har …

        Apreciază

    • legionar

      vai de capul tau sarmane ! citezi cuvinte aiurea, spuse UNORA ANUME, aplicati aiurea cuvintele Staretilor spuse UNORA la gloata orbeste… scoateti din context si generalizati dupa mintea voastra !

      „CREZI TU CA UN TANAR NEINSURAT, SOMER, CU MINTEA IN NORI DAR CARE MARTURISESTE IMPOTRIVA ECUMENISMULUI SI CIPULUI E LUAT MAI TARE IN SEAMA DECAT UN INTELECTUAL ORTODOX INSURAT, BINE PUS PROFESIONAL CU STUDII ASUPRA CELOR DOUA SUBIECTE CU ARGUMENTE TARI? SIGUR NU!”__– si Sfintii nebuni penru Hristos, Proorocii? ei NU exista? cu ce i.a impiedicat sa se mantuiaca/TINA LUMEA cu rugaciunile lor casatoria /NEcalugaria lor???

      …dar Sfintii din pustie, cei de la sfrasitul veacului, CEI MAI MARI DECAT TOTI?
      CUM vor fi ei insurati/tarind cu femeie dupa mintea ta? calugari dupa randuilelie clasice ale calugariei?…….

      NIMIC nu pricepi ! esti un ins marunt, plin de POFTE si hormoni ne”mangaiati” baiete….
      esti „exclusivist” ca vrei sa te insori si…NU POTI !

      samane FRUSTRAT , mi-e mila de tine…. te chinuiesti DEGEABA, ai grija ca diavolul VA NIMICI toata „agoniseala” ta, reala …. sau paruta !
      si te previn SERIOS ! MARELE VAL …. e locul MULTORA, GLOATA…..

      Apreciază

      • Mai incet cu certurile pe aici. Mai bine sa ne rugam sa ne ajute Dumnezeu in lupta noastra zilnica. Ai spus o data ce crezi, ajunge. Care se pleca , bine, care nu , sa ne rugam pentru ei.

        Apreciază

  26. „el” Mie niciodata nu mi au placut habotnicii, mai e una sau doua persoane care dupa cum formuleaza frazele pare ca au luat mai mult decat pot duce…Eu am spus din experienta, treaba cu marturisitul.

    CITESTE FOARTE BINE CUVINTELE DUHOVNICULUI ARSENIE PAPACIOC:

    „Sunteti în lume. Până te decizi care îti este calea mântuirii, problema se pune: cum stai în lume? Te căsătoresti, sau nu te căsătoresti, adică te duci la mânăstire? Sunt două pozitii, căci n-ai cum altfel. Este si a treia, dar e falsă: „Nu mă căsătoresc, dar nici la mânăstire nu mă duc!” Trăiesti amestecat si trăiesti bălos, adică esti ispitit din toate părtile, nici nu stii ce vrei si nu ai râvnă pentru viata duhovnicească. Dar cei mai multi se căsătoresc, după cum a lăsat Dumnezeu, si cei mai putini se duc la mânăstire”

    Dumnezeu binecuvanteaza 2 cai, Casatoria si Calugaria, aia cu calugarie alba in lume, singuratic, sau te casatoresti sa traiesti ca fratii sunt niste subiecte obositoare….Arsenie Papacioc si mult duhovnici au spus ca cel mai bine este sa alegi Casatorie sau Calugarie, alte „cai” sunt discutabile….

    Dumnezeu se bucura si asteapta ca orice om sa ia o cale, ori calugarie ori casatorie…! Cand te duci la manastiri oriunde mergi, indiferent, calugarii te intreaba: esti insurat? muncesti?..sau daca vrei sa te calugaresti evident.!

    HOTARASTE TE CE CALE ALEGI SI NUMAI ARGUMENTA CU CUVINTE CARE ATACA CASATORITA. POTI, NU POTI ALEGI O CALE….STAI SINGUR, CA NU TE SIMTI SIGUR SA TE INSORI PARCA NICI LA MANASTIRE NU TE POTRIVESTI, CE-I ASTA?

    Nu stiu ce misiune ai facut tu pe teren si cate cunosti, eu spun din experienta, Mie nu imi plac singuraticii care habar nu au, ce cale aleg, si se arunca in lupta cu cipuri sau ecumenism.

    MASELE DE OAMENI SUNT MISCATE DE CARACTERE TARI SI DARZE, PUTERNICE. CREZI TU CA UN TANAR NEINSURAT, SOMER, CU MINTEA IN NORI DAR CARE MARTURISESTE IMPOTRIVA ECUMENISMULUI SI CIPULUI E LUAT MAI TARE IN SEAMA DECAT UN INTELECTUAL ORTODOX INSURAT, BINE PUS PROFESIONAL CU STUDII ASUPRA CELOR DOUA SUBIECTE CU ARGUMENTE TARI? SIGUR NU!

    ITI REAMINTESC: GHEORGHE CALCIU, nu era oricine, era: detinut, legionar, teolog-preot, insurat si tata, + profesor de franceza la un liceul din Bucuresti, nu, in vreun sat din Teleorman. De aia l-au urmat si tinerii ca avea o intelepciune, avea educatie, avea traire.

    Voi raspunde ferm de fiecare data cand cineva pare ca „ataca” casatoria mai ales…

    Apreciază

    • Sunt de acord cu tine Legionarule. Acest utilizator „el” este o persoana care nu stie decat sa arunce cu laturi in stanga si in dreapta si desfiinteaza pe oricine care are o alta parere decat el. Nu face decat sa tasteze pe internet si pe baza asta se crede un mare apologet al orodoxiei. In primul rand ar trebui trimis sa-si insuseasc cei 7 ani de acasa, sa invete sa vorbeasca si sa nu mai judece atat sub pretextul apararii ortodoxiei. Baremi , pe blogul lui saccsiv are atata trecere incat desfiinteaza pe oricine si este atat de protejat de seful de blog incat drept la replica nu ti se mai da. A indraznit acest orb sa-l judece dupa mintea lui marginita si pe Parintele Nicolae Tanase de la Valea Plopului pt niste presupuse greseli dogmatice; subliniez PRESUPUSE pt ca a auzit cineva ca parintele ar fi zis etc( adica un radio sant). El care nu face nici 2 la suta din ce face Parintele Tanase( pe care il consider efectiv un sfant – parere personala) isi permite sa mature cu el pe jos. Aceste exemplare trebuie pur si simplu ignorate( de altfel simt o scarba la comentariile lui si nici nu i le mai citesc) si banate comentariile pt ca nu face decat sa improaste cu noroi pe toata lumea. Uita-te la comentarile lui” gloata e pt iad”, bine ca esti tu singurul mantuit mai netrebnicule. ASa si aici cu casatoria, arunca el cu cu vorbe aiurea intelese, dupa mintea lui stricata. Asta face el, se joaca cu motanul lui si arunca cu laturi in altii.Om stricat la minte!

      Apreciat de 1 persoană

      • a făcut pe mulți în toate felurile adică cu ouă și cu oțet pe alt blog sau poate pe alte bloguri dar a și zis unele lucruri mai bine analizate ca alții

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s