Venerabili ierarhi ortodocşi din lumea întreagă, pocaiti-va !

In data de 26 iulie a aparut un mesaj al PS Irineu de Alba -Iulia catre credinciosii din eparhia sa, dar cred ca este adresat si tuturor din Tara. Mesajul este unul de calmare/manipulare a tuturor celor care incep sa-si dea seama ca, ceea ce au semnat cei 25 de arhierei romani – in frunte cu Patriarhul Daniel – este cea mai vicleana si mai periculoasa apostazie a unor arhierei din BOR, din ultima suta de ani.

PS Irineu vrea sa risipeasca indoielile din inimile credinciosilor afirmand ca : „…lucrările Sfântului şi Marelui Sinod Ortodox s-au desfăşurat într-o atmosferă profund duhovnicească, sub călăuzirea Duhului Sfânt.”

  • ce „atmosfera profund duhovniceasca” poate fi aceea in care n-au fost lasati crediciosii ortodocsi in Biserica, chiar in Duminica Pogorarii Sfantului Duh (la Biserica „Sf.Mina”) dar au fost primiti la rugaciune in comun papistasii, protestantii si monofizitii ? Aceasta atmosfera nu a putut fi decat una draceasca !!!
  • ce Duh Sfant v-a calauzit  acolo ecumenistilor daca „Întâistătătorii de Biserici Ortodoxe şi membrii Sfântului şi Marelui Sinod vor ajunge în Chania, în data de 16.06. 2016 – 666” iar „lucrările Sinodului vor avea loc la Academia Ortodoxă din Creta, în localitatea Kolymbari, Chania, şi se vor încheia în mod festiv în Duminica Tuturor Sfinţilor, 26.06. 2016 – 666,…” ? Asadar iarasi intreb : ce Duh Sfant v-a calauzit la Creta daca ati inceput cu 666 si ati terminat tot cu 666. http://basilica.ro/brosura-informativa-despre-sfantul-si-marele-sinod-publicata-de-biserica-cretei/       Satana v-a manevrat si ati facut voia antihristului. Ati inceput deci cu pecetea satanica iudaica si ati sfarsit tot cu ea, ca un semn al sionistilor lui antihrist : „Sinodul s-a desfasurat sub controlul nostru.”  Acesti arhierei care au semnat la Creta, au lepadat lucrarea harului Duhului Sfant pentru mantuirea lor personala, legiferand panerezia ecumenismului, dar Duhul Sfant inca mai poate hirotoni prin ei, sluji Sf.Taine, Sf.Liturghie. Este foarte interesanta o marturie a unei doctorite ortodoxe din Tg.Mures care, dupa Creta a vrut sa se impartaseasca din mainile PS Petroniu al Salajului, dar avand indoieli, s-a rugat in gand Maicii Domnului daca are sau nu pacat. Rezultatul a fost ca, dintr-o data, fara vreo pricina serioasa, PS Petroniu a anuntat oamenii ca, intervenind o urgenta, inceteaza sa mai impartaseste el lumea acolo iar credinciosii sa mearga la preotii din biserica caci ii vor impartasi ei. Am cautat sa vad ce a facut pe plan ecumenist acest arhiereu si am aflat : Un grup de „ortodocsi”, la Ravenna(2007) au recunoscut pe papa drept intaiul dintre patriarhi, „primat in iubire.” Deci mai intai l-au recunoscut epicop valid, apoi…”intaiul intre ei”. Conducatorul „ortodocsilor” a fost Mitropolitul Ioan Ziziulas de Pergam iar de la noi a semnat  PS Petroniu al Salajului, el fiind chiar in comisia de coordonare a lucrarilor.                                                 http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/documentul-de-la-ravenna-usa-deschisa-catolicilor-in-biserica-ortodoxa/
  • PS Irineu, speram ca nu ati uitat ca, pacatul impotriva Duhului Sfant nu se iarta nici aici nici dincolo, asa ca reveniti-va , pocaiti-va si nu mai spuneti  la intuneric , lumina.

PS Irineu continua : ” Este o blasfemie să numeşti acest Sinod ,,eretic” sau să afirmi, în mod necuviincios, că s-a încălcat ,,legea credinţei” (Rom. 3, 27) şi s-a trădat spiritul patristic ce caracterizează Ortodoxia.”

  • Cum ar putea fi numit altfel decat eretic un sinod care legifereaza erezia ecumenismului, legifereaza casatoriile mixte, da putinta legiferarii casatoriilor gay – prin folosirea vicleana a principiului iconomiei, numeste ereziile si schismele – biserici ? Cat despre legea credintei d-voastra, eu cred ca aveti doar una : „cred in tot ce crede si Patriarhul Daniel si voi executa absolut toate ordinele lui pe linia lojei noastre si in spiritul papal in care am facut inaltele studii si doctorate in strainatate. Amen.”
  • Dar iata ca, la sfarsit, arhiereul de la Alba-Iulia spune cel mai mare adevar spus poate  vreodata , de catre un arhiereu roman de dupa ’89, adevar pentru care , cred ca i s-au iertat ceva pacate : ” Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe Autocefale şi venerabili ierarhi ortodocşi din lumea întreagă au lucrat în consens … „. Lasand la o parte faptul ca nu poate fi vorba de nici un consens, din moment ce, in jur de 26 de Mitropoliti nu au semnat unele documente la Creta, cuvantul care mi-a sarit in ochi este „venerabili ierarhi ortodocsi„. Pentru acest cuvant, meritati felicitarile noastre PreaSfintite. Bine ca in sfarsit ati recunoscut public ca acolo au fost venerabilii domni … masoni. Acum din ce loji or fi fost, prea putin conteaza, niste loji cu arhierei si preoti. Poate ii gaseste cineva pe listele urmatoare, desi nu cred :           https://searchnewsglobal.wordpress.com/2013/09/11/masoni-venerabili-din-romania-si-contactele/

 

” Sunt sigur ca atunci cand documentele sinodale vor ajunge in casele preotilor, teologilor si crestinilor nostri, acestia le vor accepta cu satisfactie, … ”
 

  • Nu mai fiti asa de sigur de reusita actiunilor d-voastra de reeducare ecumenista, pentru ca, deja multi preoti si credinciosi s-au trezit  din somnolenta pe care le-o induceti predica de predica si s-au dezmeticit din intunericul eresurilor pe care le imprastiati. Binenteles, ca  partea cea reeducata sau care are interese peste dreapta credinta , va accepta aceste documente cu satisfactie. Dar, nu uitati ca, vor fi  din ce in ce mai multe intreruperi de pomeniri, pe caz de semnare de erezii la Creta si de luari de pozitie impotriva d-voastra, nu numai in tara ci si in toata lumea . Pana aici v-a fost,  venerabililor, pana la dreapta credinta. ” Pe aici nu se trece.” – ca la Marasesti, Marasti, Oituz . Iar daca d-voastra credeti ca nimeni nu va mai poate sta in cale si ca nu aveti a da seama nimanui de pe pamant de faradelegile voastre, va amintim cuvintele P. Prof. Dumitru Staniloae : „Romanul are doua pasiuni mari: pamantul si credinta. Sunt cele doua realitati organice si esentiale ale vietii. Din pamant viata trupului , din Dumnezeu viata sufletului … Am spus ca noi n-avem decat doua pasiuni : pamantul si credinta. Pentru acestea orice sat face revolutie si a facut si in trecut.” ( Pr.prof.Dumitru Staniloae, Ortodoxie si Nationalism, cap. Ortodoxie si Romanism, p.68, p.77 )                                                                                                                                        

„Să stăm bine, să stăm cu frică şi să luăm aminte!”

  • Cuvintele acestea spuse acum cateva mii de ani de Sf.Arhanghel Mihail, prin care a reusit sa-i trezeasca pe ingeri din visul inaltarii luciferice, la realitatea smereniei creaturilor in fata Creatorului vi se potrivesc d-voastra venerabililor ierarhi „ortodocsi”, care sunteti in cadere libera de o suta de ani in abisurile ereziei ecumeniste iar acum ati ajuns la unul din ultimele adancuri ale prapastiei, numit Creta. Oare care dintre sf.voastre va asculta cuvantul Sf.Arh.Mihail ?
  • Oare Patriarhul Constantinopolului , Bartolomeu cel care huleste pe sfinti spunand ca „antiecumenistii fac voia celui rau”, ca „ruptura cu, catolicii este o rusine pentru Biserica Ortodoxa” si ca va continua cu mult optimism „dialogurile cu Biserica sora Catolica” ? Nicidecum.   https://lonews.ro/sfantul-si-marele-sinod-panortodox/22960-patriarhul-bartolomeu-antiecumenistii-fac-voia-celui-rau.html      
  • sau poate  Mitropolitul Irineu al Craiovei, care are o satisfactie deosebita in a alunga din Manastirea Frasinei pe monahii care  n-au iesit de acolo de zeci de ani si sustine in discutiile cu ei ca, „dintotdeauna au fost doua Biserici”? Putin probabil.    Sirul arhiereilor ecumenisti venerabili ar putea continua pagini intregi.
  • Mai trebuie observat un lucru : acesti venerabili, odata cu sosirea de la Creta, parca au dobandit o putere satanica noua de reeducare si de manipulare a crediciosilor in scopurile lor ecumeniste si tin cu orice pret sa spurce nu numai Tara prin duhurile care-i insotesc, dar sa schimbe si mintile oamenilor. Dorim insa, la acest punct al articolului sa va facem cunoscute cateva din tehnicile de manipulare a credinciosilor din partea arhiereilor cretani, una am anticipat-o intr-un cuvant anterior si acum se confirma :
  • B.          cretanii vor face anumite fapte, dimpreuna cu unii politicieni, care sa le refaca sau le intareasca credibilitatea in fata oamenilor, cum ar fi :
  •   – asa-zisele pozitii impotriva casatoriilor gay, impotriva carora de fapt au luptat credinciosii, nu ei. Dimpotriva, cretanii au dat o portita de legalizare a acestor aberatii la cap.II, punctul 6 din documentul referitor la casatorie.
  •   – declararea anului 2016,  ca an inchinat marilor duhovnici si prezentarea lor ca sustinatori ai actualilor arhierei ecumenisti, daca nu chiar direct – ca nu au fost – macar cu aluzii viclene, cum ar fi : Patriarhul Daniel, despre P.Arsenie Papacioc – cel care i-a spus in fata „Sa fii liber, sa nu fii fortat, dependent de interesul cuiva, care prin tine, prostule, isi implineste scopurile…” https://www.youtube.com/watch?v=BZCF5i1Wtw0  : „El spunea că într-o clipită omul poate dobândi mântuirea dacă se pocăiește. A și scris o carte intitulată «Veșnicia cuprinsă într-o clipă» și publicată în anul 2004. Era mai mult un vindecător de suflete, de răni lăsate de păcat în sufletul omului, decât un judecător al faptelor oamenilor. De aceea, era și iubit de popor.” Adica, sa nu ma mai judecati pentru ce am semnat la Creta, pentru ca  marii duhovnici nu judecau ci vindecau. Pai vindecare voastra poate veni numai prin judecata noastra, in cele ce ati gresit fata de dreapta credinta.
  • declararea anului 2017, ca fiind an inchinat martirilor si eroilor din lupta anticomunista.
  • deschiderea – care , de fapt nu se va incheia niciodata –  unor dosare de canonizare a unor Sfinti din temnitele comuniste, cum ar fi : Valeriu Gafencu, Gheorghe Calciu – propusi spre canonizare, dupa cum se zvoneste, de catre Mitropolitul Teofan, dosarul de canonizare al P.Arsenie Boca – propus de catre Mitropolitul Laurentiu Streza…
  • evlavie fatarnica catre alti sfinti din temnitele comuniste, si pelerinaj-parastas la mormintele lor, cum este cazul IPS Serafim Joanta – unul dintre cei mai activi ecumenisti din Europa – care merge la Harlau la mormantul P.Dimitrie Bejan, folosindu-se acum, dupa apostazia de la Creta, de un cuvant al Parintelui Dimitrie pe care i l-a spus pe cand traia, cum ca, ar fi – o fi fost, dar acum, in nici un caz, nu mai este – cel mai duhovnicesc ierarh roman .
  •  invitatii insistente pentru credinciosi si obligatorii  pentru preoti, la slujbele cretanilor si inmultirea, mai ales acum dupa Creta, a slujbelor de aghiazma, a hirotoniilor, a botezurilor … efectuate de ei si prezentate  in mass-media bisericeasca, pentru asigurarea credinciosilor ca, ei inca mai au harul Duhului Sfant, har pe care il mai au doar prin iconomie, nu de dragul lor – caci ei deja s-au lepadat de El la Creta – ci pentru mantuirea credinciosilor.

„Dorindu-vă smerită ascultare, statornicie în dreapta credinţă şi bucuria mântuirii…”.

  •  Cu alte cuvinte, sa faceti ascultare ca sa fie bine si sa fiti credinciosi smeriti in fata noastra, ca stim noi mai bine ce am facut la Creta. Nu va luati dupa toate prostiile de pe net scrise la adresa noastra, ca acestea fac parte din atacul concertat asupra Bisericii din partea dusmanilor ei.

Venerabililor arhierei cretani, voi sunteti cei mai periculosi si mai perfizi dusmani ai Bisericii, caci prin ecumenismul propovaduit de voi, faceti cel mai mare rau celor din afara – prin dragostea voastra falsa, fara de Adevar – si smintiti pe cei dinlauntru – prin tradarea Ortodoxiei. Sa nu uitati niciodata, PS Irineu ca, in orasul unirii – Alba Iulia, la anul 1600, Sfantul Voievod Mihai Viteazul a demonstrat prin minune – la sfintirea Aghiazmei Mari, facuta de PS Ioan de la Prislop, care este sfant cu moaste intregi – ca numai ortodocsii au Sf.Taine mantuitoare, numai ortodocsii au harul Sf.Duh iar papistasii nu mai au acest har de peste 1000 de ani.http://marturieathonita.ro/marturie-a-sfantului-ierarh-petru-movila-despre-mihai-viteazu/ Si niciodata nu-l vor avea daca vor asculta de hotararile d-voastra apostate de la Creta. Aveti la Aiud Sfintele moaste ale celor mai mari Sfinti Mucenici din istoria BOR, care au luptat pana la sange impotriva comunismului. Cum urmati luptei si marturisirii acestor Sfinti ? Cu legiferarea ecumenismului – tot un fel de comunism-nivelare la nivel de credinta ? Cati monahi aveti la Schitul de la Aiud, acolo unde au fost chinuiti mii de mucenici ? Unul si acela care ” accepta cu satisfactie ” documentele de la Creta ?  Ma tem ca va va fi spre mai multa osanda marea sfintenie pe care o aveti la Alba . Dar d-voastra, venerabililor arhierei, vad ca nu va temeti. Jucati-va in continuare cu focul, cautati-o cu lumanarea si vom vedea unde veti ajunge.  De aceea, orice legatura a credinciosilor si preotilor cu d-voastra, a devenit o legatura prin care ne este in mare pericol  mantuirea. Mare si grea lupta vom avea de dus cu sf.voastre.

Asa ca, venerabili arhierei ortodocsi din toata lumea, pocaiti-va cat mai este timp si scoate-ti viclesugurile din inimile voastre … daca mai puteti !!!

187 de comentarii

  1. Parinte , care este adevaratul calendar?
    Auzisem ca a fost schimbat mai demult . Daca imi poti da si niste informatii cand si cine ar fi vrut asta. Va multumesc

    Apreciază

  2. Doamne Ajuta! In legatura cu pictura Par Arsenie Boca personal nu cred ca Par Justin a spus despre picturs ca e gresita ci ori e gaselnita a celui ce a scris asta pe saitul Manastirii Petru Voda ori nu stiu.Am vb cu un cuvios pe tema asta si a spus asa:Poate ca Francisc e cel mai aproape de Ortodoxie.Ce o fi insemnand nu stiu.Cert este ca un asa mare sfant ca P Arsenie ce er desavarsit se pare,nu avea cum sa picteze 2 picturi profetice si langa ele,picturi gresite,e la mintea cocosului…. Tainele lui Dumnezeu sunt nestiute si asa cum de ex Mihai Viteazul a fost gasit cu sfinte moaste asa si cu altele.Ma iertati…

    Apreciază

  3. Pe foarte multi dintre oamenii nu ii deranjeaza ecumenismul (multi necunoscand ce este asta) ci mai mult ca multi dintre slujitori nu isi fac datoria fata de credinciosi, ii deranjeaza bogatiile si masinile, limuzinele care le etaleaza cand vin ierarhii la hramuri, acolo e marea problema…palatele episcopale, luxul………din ele.

    Apreciat de 1 persoană

  4. Parinte Teodot acestia fac ceva de genul, caini latra caravana trece, adica ai dor drept undeva, mai nou aflam ca si la Sf. Munte a inceput prigoana, monahi alungati si de acolo similar cu ce se intampla si pe valea oltului cu cele 2 manastiri

    Apreciază

  5. Iata fratilor ce spune punctul 22 al documentului oficial „Relatiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii crestine”

    22. Biserica Ortodoxa condamna orice tentativa de dezbinare a unitatii Bisericii, din partea unor PERSOANE INDIVIDUALE sau a unor GRUPURI, sub pretextul pastrarii sau a unei presupuse aparari a Ortodoxiei autentice. Dupa cum marturiseste întreaga viata a Bisericii Ortodoxe, pastrarea credintei ortodoxe autentice este asigurata NUMAI prin sistemul sinodal, care constituie dintotdeauna, în sânul Bisericii, cea mai înalta autoritate în aspecte de credinta si reguli canonice (canonul 6 al Sinodului II Ecumenic).

    CANONUL 6 Sin. II ec. (NU ORICINE POATE PÂRÎ PE EPISCOP)

    Deoarece unii voind a tulbura şi a răsturna buna rânduială bise­ricească, cu vrăjmăşie şi cu clevetire (în mod calomnios) plăsmuiesc oarecari pricini împotriva episcopilor ortodocşi care ocârmuiesc bisericile, nimic altceva urmărind decât a păta buna cinstire a preoţilor şi să pună la cale tulburări între credincioşii paşnici (popoarele paşnice), din această pricină i-a părut sfântului sinod al episcopilor întruniţi la Constantinopol ca să nu se mai primească învinuitorii fără cercetare şi nici a îngădui tuturor să facă pâri contra celor care păstoresc bisericile, dar nici a-i înlătura pe toţi.

    1. Dar dacă cineva i-ar aduce episcopului vreo învinuire proprie, adică aparte (particulară), ca unul care a fost păgubit sau pentru că ar fi suferit altceva împotriva dreptăţii de la acela (de la episcop), la în­vinuirile de acest fel să nu se cerceteze nici faţa (persoana) pârâtului, nici legea (religia) lui. Căci în orice chip, se cade ca şi cugetul (conştiinţa) epis­copului să fie slobod (uşurat) şi ca şi cel ce zice că a fost nedreptăţit să-şi dobândească drepturile, ori de ce lege (religie) ar fi el.

    2. Iar dacă învinuirea adusă episcopului ar fi bisericească, atunci trebuie să se ispitească (cerceteze) feţele (persoanele) pârâtorilor, pentru ca mai întâi să nu se îngăduie ereticilor a face pâri împotriva episcopilor orto­docşi pentru lucruri bisericeşti. Iar eretici numim pe cei ce de demult au fost îndepărtaţi din Biserică şi pe cei ce după aceea au fost daţi anatemei de către noi, iar pe lângă aceştia şi pe cei ce prefăcându-se că mărturisesc credinţa cea sănătoasă, s-au făcut schismatici şi se adună împotriva epis­copilor noştri canonici.

    3. Apoi şi dacă vreunii dintre cei ai bisericii ar fi osândiţi mai înainte pentru oarecare pricină şi azvârliţi (lepădaţi, daţi ana­temei), sau afurisiţi (excomunicaţi) fie din cler, fie din starea laică, nici acestora să nu le fie îngăduit să pârască pe episcop înainte de a se fi dez­brăcat (curăţat) mai întâi de propria lor învinuire. De asemenea, şi cei ce se găsesc sub învinuirea pornită mai dinainte să nu fie primiţi la pâra episcopului sau a altor clerici înainte de a se dovedi pe ei nevinovaţi de în­vinuirile aduse lor.

    4. Iar dacă vreunii nu ar fi nici eretici, nici afurisiţi (excomunicaţi, neîm­preunaţi cu Hristos), nici osândiţi sau pârâţi mai înainte pentru oarecare fărădelegi (infracţiuni), şi ar zice că au oarecare pâră bisericească împotri­va episcopului, sfântul sinod porunceşte ca aceştia să-şi înfăţişeze mai în­tâi pârile lor la toţi episcopii eparhiei (mitropoliei) şi înaintea acestora să dovedească învinuirile în acele pricini. Iar dacă s-ar întâmpla ca episcopii din eparhie (mitropolie) să nu fie în stare a îndrepta învinuirile aduse epis­copului, atunci ei să meargă la sinodul mai mare al episcopilor diecezi aceleia, chemaţi împreună (convocaţi) pentru pricina aceasta, dar pâra să nu se ia în seamă (reţină) mai înainte, până ce ei (acuzatorii) nu vor accep­ta în scris să fie pedepsiţi cu aceeaşi pedeapsă dacă la cercetarea lucruri­lor s-ar dovedi că au clevetit (calomniat) pe episcopul pârât.

    5. Iar dacă cineva, nesocotind cele statornicite după cele arătate mai îna­inte, ar îndrăzni să supere urechile împărăteşti sau judecătoriile cârmuito-rilor lumeşti, sau să tulbure sinodul ecumenic, lipsindu-i de cinstire pe toţi episcopii diecezei, unul ca acesta nicidecum să nu fie primit la pâră, ca unul care a defăimat Canoanele şi a stricat buna rânduială bisericească.

    Printre ierarhii reprezentativi prezenţi la Sinodul al II-lea Ecumenic au fost: Meletie al Antiohiei, Timotei al Alexandriei, Chiril al Ierusalimului, Diodor de Tars, Grigorie de Nyssa şi Petru de Sevasta (fraţii Sfântului Vasile cel Mare, †379), Amfilohie de Iconiu, Gerontius sau Terentius de Tomis – Constanţa în Sciţia Mică, Martyrius de Marcianopolis (Devna – Bulgaria). În fruntea lor, Sfântul Grigorie de Nazianz, ca episcop al Constantinopolului şi preşedinte al sinodului. Dintre cei 150 de episcopi convocaţi, majoritatea erau răsăriteni, cu excepţia celor din dioceza Macedoniei.

    Patriarhii ce s-au adunat in Creta sunt lasi, se ascund, fug de dialog, nu vor sa cerceteze invinuirile ce li se aduc de poporul binecredincios iar in ascuns incearca sa abuzeze, sa schimbe si sa transforme Sfanta ascultare „care pentru Dumnezeu se face”, intr-una draceasca, intunecata si pierzatoare de suflete prin subtilitati si prin supunerea celor fara minte, a celor ce au ochi ca sa vada, dar nu vad; au urechi ca sa auda, dar nu aud. Dar noi fratilor daca avem la indemana canoanele Sinoadelor Ecumenice, de ne vom ruga staruitor si curat, de vom avea rabdare pana in sfarsit, de vom cauta noi Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui, toate celelalte se vor adauga noua si vom dobandi cunostiinta luminata, iar Domnul ne va da noua sa vedem cele nevazute si sa auzim cele neauzite.

    Asadar documentele oficiale ale adunarii venerabililor arhierei ortodocsi din Creta contrazic canoanelor stabilite sinodal si soborniceste de Sfintii Parinti si conduc la schimbarea dogmelor desi ei, serpii, puii de vipere, fariseii si ereticii nu recunosc. Drept aceea „Sa stam bine, sa stam cu frica, sa luam aminte!”

    Apreciat de 1 persoană

  6. da, iata ca confirmarea in privinta mega moscheei ce urmeaza a fi ridicata in atena si asta in ciuda opozitiei biserici ortodoxe elene,[ei bine nu va ganditi la ieronim ca el are pozitie exact ca si leatul lui de la bucuresti daniel], vine de pe publicatia elena http://www.romfea.gr, dar iata ce declara ministrul elen al educatiei nikos filis, citez: constructia mega mosceei va fi suportata de catre statul elen http://www.romfea.gr/diafora/9730-n-filis-to-temenos-tha-kataskevastei-me-xrimata-tou-ellinikou-kratous

    Apreciază

  7. +++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

    Predica completa, impotriva ecumenismului, a staretului Grigorie, de la Manastirea Lacul Frumos!

    +++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

    Apreciază

  8. Parinte va pot găsi l a P.V de luni încolo eu sunt acuma la Sih.Rarau am venit să vb cu P. Ioan.Ca să știu dacă vin sau nu.Astept răspuns va rog Bogdan Hd am vb de mai multe ori .Doamne ajuta!

    Apreciază

  9. Trebuie intrerupta pomenirea celor care au semnat in Creta si a celor care ii sustin, FARA EXPLICATII. Explicatiile le gasesc in canoanele Sfintilor Parinti ai Bisericii pe care le stiu si ei. Nu se poate ca o mana de eretici sa conduca atata popor bine credincios. Toti preotii impotriva ecumenismului sa nu-i mai pomeneasca pe ereticii astia; nu au de ce sa se motiveze oficial pentru ca lucrurile sunt clare. Nici un pastor nu ii explica lupului de ce isi apara oile. Mantuitorul Iisus Hristos si Maica Preacurata nu ne lasa niciodata, daca pastram credinta curata si cerem autorul lor.

    Apreciază

    • Pentru foarte multi preoti e greu sa nu mai pomeneasca pe ierarhul locului, din comoditate, frica, lasitate, necredinta. Un preot, munceste de multe ori doar vreo 10 ore pe saptamana, o Liturghie, un Sf Maslu, si un serviciu, si sunt 10 ore…..ia vreo 1300 de ron…+ servici, donatii, unde poate ajunge la zeci de mii de lei bune..Asadar, bani multi, „munca” foarte putina, 10 ore pe saptamana, comoditate, viata linistita si preoteasa!

      Daca marturiseste, il cateriseste, sau il duce in coltul judetului in vreun sat uitat, unde numai castiga deloc bine ,si sare preoteasa cu gura…..ca e la tara si ce fac copii, ca la anul o sa mearga la facultate…

      Sunt si preoti cu Credinta , smerenie si milostivi, dar foarte putini, calugarii chiar daca au plata mai mare nu au privilegiile unui preot. Ce ar fi sa ti imaginezi, pe ieromonahul Grigorie din videoclip, langa un preot comod si foarte linistit, impacat cu viata de lux., sotie, copii,venit foarte mare… Mai multa incredere ai intr-un monah sau ieromonah ca Grigorie, vazand marturisirea lui…! Singur, dar cu Hristos, necasatorit (fiind ieromonah) cu ispite mari, cu post si multa lupta. Parca altfel te uiti la el…E diferenta intre cei doi. Se cunoaste cine spune Adevarul!

      Apreciază

  10. Stie careva care i treaba cu Catalin Berenghi de la Bucuresti? Vad ca e prieten pe fbook cu Roncea si a intrat si in ordinu meritocrat al lui Laurentiu Primo

    Apreciază

    • Lupta in Bucuresti ca nimeni altul, dar legaturile cu R. si altii, ii cam afecteaza increderea multora. In orice caz, ceea ce a facut el pentru bucuresteni n-a facut nimeni de dupa ’89. Dumnezeu sa-i ajute pe cei doi Catalini. Sf.Brancoveni sa-i izbaveasca de infiltratii. Asta e misiunea lui R. : unde se misca ceva preluare, control si deturnare. Asa a reusit si la Petru-Voda. Dar vine in curand si judecata impostorului.

      Apreciază

  11. Doamne ajuta! Cu toate ca au cazut, vom avea mare vina la judecată, de nu ne vom ruga pt ei. Duhurile rele au pătruns in mintea lor căci văd ca aceleași duhuri sunt in oamenii care nu au credința ortodoxa, atunci când li se vorbește de Adevăr, duhurile din ei, gândurile neortodoxe pe care le-au primit, se răzvrătesc si se supăra sau au reacții in care nu este dragoste. Numai Adevarul ne poate face liberi, si este dragoste. Nu noi mărturisim ci Hristos însuși. Dar sa i-L rugam pe Dumnezeu sa ne dăruiască dragoste, numai aceasta ne va feri de lepădarea, si dacă va fi voia lui Dumnezeu, pentru cei aleși sa meargă pana la jertfa. Nu este dragoste mai mare decât sa îți pui viața pentru aproapele. Dragostea nu greșește niciodată. Cu Dragoste sa mărturisim Adevarul. Așa vor sti ca suntem ucenicii lui Hristos, dacă vom avea dragoste.
    Dumnezeu sa întărească pe cei in Adevăr si sa întoarcă pe cei ce greșesc.

    Apreciază

      • Parinte, ma rog dar am si spus scriindu-le. Pt moment conștiința îmi este împăcată, dar doresc a starui in Adevar. Este adevărat ca totul merge tot mai rău, si atâta viclenie este încât nu toți văd ca deja este schisma din partea lor. Dumnezeu sa ne ajute si sa va rugați si pt mine.

        Apreciază

      • Doamne ajuta. Multe tulburari au facut si o sa mai faca in Biserica arhiereii ecumenisti. Grea lupta vom avea de dus cu ei. Oare PS Justinian Chira stie ce s-a discutat la Creta.

        Apreciază

    • Cu o singura corectura : „Biserica a cazut.” NU e corect. Biserica nu poate cadea niciodata. Nici portile iadului nu o vor pute birui. Arhiereii – cei 25 si ceilalti de un cuget – au cazut. Cinste acestor bravi Marturisitori. Maica Domnului sa-i ajute si sa-i apere, ca si pe noi toti de altfel. Cine poate sa-i cerceteze si sa-i sustina. Nu stiu ce va iesi in timp cu intreruperea pomenirii.

      Apreciază

      • pai da nu mai de parte ce a facut primatul ciprului ce a semnat in creta in locul altor 2 iepiscopi ce nu au vrut a semna, este vorba de acei 2 iepiscopi ciprioti, adica ceva in genul lui stalin : nuconteaza cine si ce voteaza si daca nu voteaza, conteaza cine numara voturile, sau mai avea un pic si adopta medelul ala dragnea in care si morti voteaza

        Apreciază

  12. moastele sfintei teodora de la sihla sunt mutate, cu un alt num,e la o manastire de maici de langa kiev. le-au dus ucrainienii pe ascuns din lavra pecerska sa nu se mai inchine românii la ele.

    Apreciază

  13. Raspunsul unui preot la intrebarea daca se mai pomenesc sau nu mitropolitul si patriarhul si aia de-au fost la asa zisul sinod a fost: „pai de la el/ei am antimisul, nu se poate sa nu-i pomenesti” (conform canoanelor). Ce inseamna asta??

    Apreciază

  14. A sustine ecumenismul si sinodul talharesc din Creta asa cum au facut cei 25 de ierarhi apostati in frunte cu fostul patriarh Daniel si fostul mitropolit Teofan, astazi doar oameni cazuti, este o erezie. Marturisesc ca sunt alaturi de cei prigoniti pentru Hristos si de marturia lor de a ramane in Crezul Ortodox si in Biserica Ortodoxa stramoseasca a Natiunii romane, pentru mantuirea mea si a Neamului romanesc in veci. Sfantul „Paisie Aghioritul, in vedenie ne-a indemnat prin vocea teologului grec: Cu toata forta impotriva sinodului din Creta”, Mihai cu familia si foarte multi credinciosi care se dezic de mitropolitul lor apostat, Piatra Neamt, Romania

    Apreciază

    • Cei din zona Petru Voda si in general din zona manastirilor cu cei mai multi duhovnici din Moldova…au alta viata..fata de cei din Muntenia, Dobrogea, o predica de la Manastirea Petru Voda e foarte diferita fata de o predica dintr-o parohie din Dobrogea. Multii ii sustin pe cei care duc lupta impotriva ecumenismului, dar nu si cu fapta. vorba suna, FAPTA TUNA!

      Apreciază

  15. Parinte Teodot este adevarat ce se aude? Am inteles ca la schitul Radeni un anume Pr pavlo ar fi intrerupt pomenirea lui teofan si hariton lar fi chemat sa dea explicatii intrucat niste ,,maici” de acolo lar fi reclamat, intrebarea este ce treaba are hariton cu acel schit?!, treaba asta am aflat de la un comentator de pe saccsiv’s

    Apreciază

  16. fratilor a inceput prigoana si in mitropolia moldovei ,la schitul Radeni ce apartine de man. Petru Voda ieri duminica parintele Pamvo nu la pomenit pe teofan la liturghie iar doua femei l-au inregistrat si deja la chemat azi hariton la el pentru explicatii.

    Apreciază

  17. Parinte teodot ce parere aveti despre parintele ioil de la mănăstirea leucusesti? A fost duhovnicul parintelui Iustin? Foarte multa lume merge la el. L-am vazut o data parca privirea dumnealui trecea prin orice si avea o privire blândă .mi-aș dori sa mai ajung o data acolo

    Apreciază

    • Mai incet cu duhovnicii P.Justin, ca, dupa P.Antim Gaina de la Secu si P.Paisie Olaru de la Sihla, n-a mai avut duhovnici. Doar cate unul, pentru vreo dezlegare din cand in cand. Pe P.Ioil sa-l apere Dumnezeu de vreun accident ca are masini f.puternice. Cine stie pe unde se uita cu pivirea lui … blanda. Sa-l lasam la Falticeni.

      Apreciază

    • anatema si lu ereticu asta.
      de ăsta trebuie să ne ferim, cum îl cheamă pe el, eretic-doctor (adică „profesor doctor” în erezie, iar nu în teologie) dorin octavian picioruş
      ştiind că
      omul eretic e singur de sine osândit.

      Apreciază

      • pentru că Evanghelia spune clar – şi înger din cer şi hristos însuşi de ar veni să propovăduiască o altă evanghelie decât au propovăduit-o Apostolii, anatema să fie!

        pentru că sunt falşi hristoşi şi îngeri ai satanei cei care schimbă Cuvântul din Evanghelie şi scornesc erezii.

        De asta Biserica anatematizează pe Picioruş ăsta şi pe toţi ereticii.

        Apreciază

  18. Doamne ajuta,
    În legătura cu Manastirea Oituz, o știre de astăzi:

    „Astăzi, 9 august 2016, orele 15, a sosit din partea Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului la Schitul Oituz-Bacău un grup format din 8 persoane, dintre care amintim pe:

    Vicar Administrativ Pimen Costea, Consilier Eparhial Preot Alexandru Zamfir, Consilier Eparhial Preot Constantin Tomozei, Protoiereu Preot Ioan Bârgăuanu și alți 3 preoți.
    Scopul vizitei a fost acela de a-l determina pe starețul Ieromonah Macarie să se dezică de poziția pe care a luat-o de a opri pomenirea ierarhului locului, motivată de memoriul cu Nr. 1673, din 11.07. 2016, înaintat Episcopiei Romanului și Bacăului.

    Deși vizita a fost neanunțată și s-au făcut presiuni verbale asupra Ieromonahului Macarie, acesta i-a primit frățește și dispus la comunicare (dar nu la comuniune cu ecumeniștii), menținându-și ferm poziția, aducând argumente clare și concise din învățătura de credință a Bisericii Ortodoxe referitor la demersul făcut.
    Aproape convinși de argumentele părintelui stareț, preoții s-au retras reflectând asupra celor discutate.”

    Mai jos se găsește o înregistrare cu căteva momente de la această discuție:

    https://drive.google.com/file/d/0B4hnmpG0THE9MkZ3aWx1UkZLRDA/view?usp=sharing

    Apreciază

  19. Doamne ajuta,

    Am aflat că astăzi Părintele Grigorie a primit vizita Episcopului Vicar si Consilierilor administrativi și l-au depus din stăreție, numind stareț pe Caliopie de la Cozia.
    N-au fost dați încă afară dar se vor face presiuni asupra lor ca să părăsească mănăstirea și astfel să fie excluși din monahism.

    De menționat că Pr Caliopie când a fost numit 6 luni în locul lui Pr Varsanufie la Pătrunsa acesta n-a stat o săptămână consecutiv la manastire. Deși numit stareț nu a participat nici măcar la slujbele importante la sărbători mari.

    Poate aflați mai multe amânunte, și întocmiți un articol pe tema aceasta….

    Dumnezeu să îi apere pe frații noștrii monahi prigoniți și să îi păzească!

    Apreciază

  20. „Biserica Ortodoxă, fidelă eclesiologiei sale, identităţii structurii sale interne şi învăţăturii Bisericii primare a celor şapte Sinaode Ecumenice, participând la organismul CMB, nu acceptă nicidecum ideea egalităţii confesiunilor şi în niciun caz nu poate concepe unitatea Bisericii ca pe un compromis interconfesional.”

    Daca ar mai si pune mana sa citeasca documentele sinodului panortodox, bine ar mai fi.

    Insa „e usor a scrie versuri cand nimic nu ai a spune”.

    Apreciază

    • Mai Steliane, gandeste-te la urmatoarele lucruri : 1. simpla participare la CMB este apostazie, pentru ca CMB inseamna Consiliul Mondial al Bisericilor, adica le recunoaste pe toate Biserici si loveste in singura Biserica-cea ortodoxa. 2. afirmatia lor ca ” nu poate concepe unitatea Bisericii ca pe un compromis interconfesional ” este o minciuna, de vreme ce, la Balamand le-au recunoscut Botezul papistasilor. 3. noi nu dialogam cu ereticii ci le marturisim Adevarul. De cate ori ? „de omul eretic, dupa intaia si a doua mustrare departeaza-te.” 4 .una din roadele CMB-ului este si PS Nifon al Targovistei, care a ajuns la nebunia sa afirme cu toata convingerea ca nu se mai stie care Biserica este continuatoarea celei de la Ierusalim http://www.apologeticum.ro/2014/03/ips-serafim-de-pireu-condamna-declaratiile-apostate-ale-arhiepiscopului-nifon-al-targovistei/ 5. CMB-ul este facut de sionisti pentru religie unica mondiala condusa de anrihrist. Du-te tu la CMB, daca vrei sa intri in sinagofa satanei. De ce crezi ca Biserica Ortodoxa a Georgia si BO Bulgara au iesit ?https://saccsiv.wordpress.com/2009/11/13/consiliul-mondial-al-bisericilor-impreuna-cu-catolicii-fac-apel-la-toate-cultele-sa-bata-clopotele-in-timpul-summit-ului-din-copenhaga-legat-de-schimbarile-climei/ Cu toata forta impotriva sinodului de la Creta.

      Apreciază

      • Parinte, de ce o intoarceti ca la Ploiesti? Aici discutam despre sinodul din Creta si despre cum indemnati ca sa fie intrerupta pomenirea ierarhilor DUPA acest Sinod.

        V-am dat un citat clar care arata pozitia acestui Sinod in raport cu celelalte confesiuni. Nu e nimic neortodox in acest fragment. Ba chiar e cat se poate de ortodox.

        Eu am impresia ca multi de pe aici si de pe alte bloguri nici nu au studiat documentele (unii neavand nici macar studii teologice serioase) si se apuca sa critice lucruri pe care ori nu le cunosc ori nu le stapanesc.

        Daca va deranjeaza prezenta in CMB trebuia sa cereti intreruperea pomenirii de multi ani, nu acum, dupa Sinod. Dar se pare ca nu ati gasit nimic de reprosat Sinodului si va legati de lucruri din urma.

        Apreciază

      • Pana acum nu era legalizata prezenta in CMB. Acum este lege in biserica lor apostata. Nu mai ai voie sa iesi, iar daca vrei sa iesi nu te mai lasa. Exact ca si in UE.

        Apreciază

  21. Doamne ajuta,
    În legătura cu Manastirea Oituz, o știre de astăzi:

    „Astăzi, 9 august 2016, orele 15, a sosit din partea Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului la Schitul Oituz-Bacău un grup format din 8 persoane, dintre care amintim pe:

    Vicar Administrativ Pimen Costea, Consilier Eparhial Preot Alexandru Zamfir, Consilier Eparhial Preot Constantin Tomozei, Protoiereu Preot Ioan Bârgăuanu și alți 3 preoți.
    Scopul vizitei a fost acela de a-l determina pe starețul Ieromonah Macarie să se dezică de poziția pe care a luat-o de a opri pomenirea ierarhului locului, motivată de memoriul cu Nr. 1673, din 11.07. 2016, înaintat Episcopiei Romanului și Bacăului.

    Deși vizita a fost neanunțată și s-au făcut presiuni verbale asupra Ieromonahului Macarie, acesta i-a primit frățește și dispus la comunicare (dar nu la comuniune cu ecumeniștii), menținându-și ferm poziția, aducând argumente clare și concise din învățătura de credință a Bisericii Ortodoxe referitor la demersul făcut.
    Aproape convinși de argumentele părintelui stareț, preoții s-au retras descumpăniți de convingerile ecumeniste continuând să reflecteze la sfaturile primite de la părintele stareț, care le-a trezit pentru o clipă conștiința de preoți ortodocși, păstrători ai tradiției venite peste veacuri de la sfinții părinți.”

    Mai jos se găsește o înregistrare cu căteva momente de la această discuție:

    https://drive.google.com/file/d/0B4hnmpG0THE9MkZ3aWx1UkZLRDA/view?usp=sharing

    Apreciază

  22. Un comentariu preluat de pe blogul „sinodultalharesc”

    seren
    Doamne ajuta,
    În legătura cu Manastirea Oituz, o știre de astăzi:

    „Astăzi, 9 august 2016, orele 15, a sosit din partea Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului la Schitul Oituz-Bacău un grup format din 8 persoane, dintre care amintim pe:

    Vicar Administrativ Pimen Costea, Consilier Eparhial Preot Alexandru Zamfir, Consilier Eparhial Preot Constantin Tomozei, Protoiereu Preot Ioan Bârgăuanu și alți 3 preoți.
    Scopul vizitei a fost acela de a-l determina pe starețul Ieromonah Macarie să se dezică de poziția pe care a luat-o de a opri pomenirea ierarhului locului, motivată de memoriul cu Nr. 1673, din 11.07. 2016, înaintat Episcopiei Romanului și Bacăului.

    Deși vizita a fost neanunțată și s-au făcut presiuni verbale asupra Ieromonahului Macarie, acesta i-a primit frățește și dispus la comunicare (dar nu la comuniune cu ecumeniștii), menținându-și ferm poziția, aducând argumente clare și concise din învățătura de credință a Bisericii Ortodoxe referitor la demersul făcut.
    Aproape convinși de argumentele părintelui stareț, preoții s-au retras descumpăniți de convingerile ecumeniste continuând să reflecteze la sfaturile primite de la părintele stareț, care le-a trezit pentru o clipă conștiința de preoți ortodocși, păstrători ai tradiției venite peste veacuri de la sfinții părinți.”

    Mai jos se găsește o înregistrare cu căteva momente de la această discuție:

    https://drive.google.com/file/d/0B4hnmpG0THE9MkZ3aWx1UkZLRDA/view?usp=sharing
    AUGUST 9, 2016 REPLY

    Domnul sa-l intareasca pe Parintele Macarie si sa-i lumineze pe toti Preotii sa marturiseasca dreapta credinta!

    Apreciază

  23. Nu ma pot abtine sa nu spun ca intr-adevar Parintele Ciprian Staciu este OMUL LUI DUMNEZEU pt.ca incearca ,din rasputeri,sa-i explice „parintelui” Dorin Octavian Piciorus , ca sinodul de la Creta e unul talharesc , am vazut dragostea lui fata de semeni ,fata de Sfinti si de Dumnezeu si era constiient ca va fi „lovit” cu cuvinte grele, dar a preferat sa marturiseasca adevarul de credinta.Pe cand „parintele” Dorin Octavian Piciorus e intunecat rau de tot, numai o minune il poate face sa deasebeasca lumina de intuneric. Parintele Ciprian este un preot plin de har si daruire pt.aproapele! Eu una il consider un Mare Marturisitor a lui Hristos.Nu-l va lasa Maica Sfanta! Ajuta-ne Doamne!

    Apreciază

  24. Referitor la DUHOVNICII Sfantului Iustin Parvu cred ,bine-ar fi sa ma insel, ca unii ,se folosesc de numele lui,ca sa atraga si sa inspire incredere. Am auzit ca la manasitrea Petru-Voda ar fi 2 icoane ,cu Pr. Iustin care au izvorat mir. asa am auzit….asa e? Cred cu tarie ca e un Sfant Mare ca si Sfantul Nectarie din Eghina.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s