Papa Francisc-inaintemergatorul antihristului din Apocalipsa cap.17 ?

Imagini pentru papa francisc, foto

Papa Francisc și-a anunțat venirea in România.

Sunt cunoscute afirmațiile aberante ale acestui papa iezuit : „Iadul este doar un simbol al singurătății” – adică n-ar fi un loc al chinului veșnic sub pământ, „Dumnezeu evolueaza ca si omul”, „sufletele celor care nu se căiesc, în cealaltă viața dispar”, „Adam și Eva nu au existat ca persoane istorice” și multe alte erezii și absurdități.https://vremuritulburi.com/category/papa-francisco/

Declaratiile acestui ultim blestemat de papa sunt mai mult decat scandaloase, mergand pana la hotararea ca pe viitor sa faca femei cardinali si chiar papa o femeie !!! 

De peste 1000 de ani papii Romei au excelat în erezii dar acest al 8-lea papa de la înființarea statului vatican, pare ca are o misiune mult mai importanta decât toți ceilalți papi.

Primele avertismente despre acest papa și despre rolul lui în zilele noastre le-a dat încă din 2013 un Arhimandrit grec, Nectarie Moulatsiotis. Nu cred ca este întâmplător ca îl cheamă Nectarie căci Sf. Nectarie marele tămăduitor și făcător de minuni este singurul Sfânt care a demonstrat cu argumente scripturistice ca Sf.Ap.Petru n-a văzut Roma în viața aceasta niciodată. Cartea Sf.Nectarie se numește „De ce papa si supușii săi s-au despărțit de Biserică lui Hristos”. Pentru aceasta carte a avut de pătimit Sf. Nectarie toată viața mai ales de la unii „arhierei ortodocși”.

Pentru zilele noastre, de maximă importanță ar fi la capitolul 17 al Apocalipsei, locul unde îngerul ii explica Sf.Ioan ca ” eu îți voi spune taina femeii și a fiarei care o poartă și care are cele 7 capete si cele 10 coarne.” ” Aici trebuie minte care are înțelepciune. Cele șapte capete sunt șapte munți deasupra cărora sade femeia.” La sfârșitul capitolului îngerul ii spune direct Sf.Ioan ca ” femeia pe care ai vazut-o este cetatea cea mare, care are stăpânire peste împărații pământului. ” Care poate fi aceasta cetate mai ales că femeia sade peste șapte munți. Nu poate fi decât cetatea ROMEI. Si ce este în această cetate îmbrăcat în „purpura si in stofa stacojie”, ” beata de sângele sfinților și mucenicilor lui Iisus ” ? Numai papa poate fi. Câți ortodocși n-au murit din ordinul lui de-a lungul veacurilor !!! Numai la noi cu uniatia la anul 1700 si in continuare, câți martiri nu avem !!! După ce îngerul spune Sf.Ioan despre ” cele șapte capete care sunt șapte munți ” – Roma orașul celor șapte coline, clarifica mai mult lucrurile : ” Dar sunt și șapte imparati … „. Si vede în viitor exact în timpul vieții celui de al șaselea împărat. Spune despre acești imparati : ” cinci au căzut, unul mai este, celălalt încă nu a venit, iar cand va veni, are de stat putina vreme. ” Cine sa fie oare acești imparati ?

Papii au devenit imparati în mod oficial în momentul creării statului Vatican, adică la 11 februarie 1929. Din acest moment papii au deplină putere politică deci sunt pe lângă ” vicari ai lui Hristos ” si imparati.

” Dar sunt și șapte împărați : cinci au căzut … „. De la crearea statului Vatican sunt exact cinci papi care au căzut, adică au murit, până la al saselea – Papa Ioan Paul al II-lea ( 16 oct. 1978 – 2 apr. 2005 ) perioada pe care o vede în viitor îngerul devreme ce spune despre el ” unul mai este „. Iată papii-imparati de la Vatican până la Ioan Paul al II-lea :

  1. Papa Pius al XI-lea ( 4 feb.1922 – 10 feb.1939 )
  2. Papa Pius al XII-lea ( 1939- 9 oct. 1958 )
  3. Papa Ioan al XXIII-lea ( 28 oct.1958 – 3 iun. 1963 )
  4. Papa Paul al VI-lea ( 21 iun. 1963 – 6 aug. 1978 )
  5. Papa Ioan Paul I ( 26 aug. 1978 – 28 sep. 1978 ) . A urmat Papa Ioan Paul al II-lea – al 6-lea papa imparat, cel pe care l-am văzut îngerul încă în viață fiind spunând despre el ” unul mai este „. Apoi ” celălalt încă nu a venit, iar când va veni, are de stat putina vreme . ” Acesta a fost Papa Benedict al XVI-lea ( 19 apr. 2015 – 28 feb. 2013 ) – al 7-lea papa imparat, cel care a stat putina vreme si și-a dat demisia la comanda, facandu-i loc celui de al 8-lea papa-imparat despre care îngerul spune mai pe larg : ” Si fiara care era si nu mai este – este al optulea imparat, si este dintre cei șapte si merge spre pieire.” Iată deci cine este acest papa Francisc, care declară în vizită din Emiratele Arabe din 2-5 feb.2019 ca, ” vrea să scrie nouă pagina de istorie între religii , ” !!! Este chiar fiara care era si nu mai este … si merge spre pieire. „. Acestei fiare vor dori să i se închine președintele Johannis, premiera V.Dancila … arhiereii ortodocși români ? Se pare că da. Amintim doua semne dumnezeiesti care dau in vileag fiara papa Francisc. În 2014 dupa ce a vizitat Peștera Nașterii Domnului de la Betleem a luat foc totul acolo. Cu aproape două săptămâni înaintea vizitei fiarei papa Francisc în Emiratele Arabe toată curtea de la Mecca s-a umplut de milioane de lăcuste, greieri si gândaci. In Emirate, fiara papa Francisc a fost primit cu mare fast la curtea printului moștenitor precum și de către marele muftiu musulman de acolo. Cine are evlavie la fiara papa Francisc, va avea si la antihrist însuși. Dacă arhiereii români ortodocși îl vor primi prin vreo catedrala si-i vor ura ” bun venit „, se vor face părtași faptelor lui. Se poate să crească numărul preoților și credincioșilor nepomenitori si cine știe ce reacții noi vor apare. Așa că, bine-ar fi pentru arhiereii ortodocși romani să-și găsească alte ocupații la venirea fiarei papa Francisc în Romania, ca să nu apară noi si de necontrolate reacții gen post-Creta.

 

Dumnezeu să ne ajute în lupta cu fiara papa francisc . Avem asigurare din cap.17 al Apocalipsei ca merge spre pieire. Să nu pierim si noi cu ea prin închinare, colaborare, urale, înșelare.

” Mielul-adica Adevăratul Mesia Iisus Hristos, o va birui pentru că este Domnul domnilor si Împăratul imparatilor, si vor birui si cei împreună cu El – chemați si aleși și credinciosi. ” Amin.

 

 

 

 

429 de comentarii

  1. „O felicit pe prietena mea Viorica Dăncilă, premierul României, în legătură cu anunţul făcut la AIPAC (Comitetul pentru Afaceri Publice Americano-Israelian) că va acţiona în sensul finalizării procedurilor necesare pentru a deschide Ambasada României la Ierusalim”, a transmis Benjamin Netanyahu pe contul de Twitter al Biroului prim-ministrului Israelului.
    https://m.mediafax.ro/social/benjamin-netanyahu-saluta-intentia-vioricai-dancila-de-a-muta-ambasada-romaniei-la-ierusalim-o-felicit-pe-prietena-mea-17973706
    Simbolistica de la AIPAC:
    https://ortodoxinfo.ro/2019/03/24/simbolistica-edificatoare-la-aipac-de-unde-a-anuntat-viorica-dancila-mutarea-ambasadei-pentagrama-la-brat-cu-steaua-lui-david-de-ce-este-importanta-mutarea-ambasadelor-la-ierusalim-care-este-lega/

    Apreciază

    • Netaniahu si Dancila cu toata feata… slugile antihristului. Nu au mantuire. Dar dancila va fi sub netaniahu la gheena. Macar ala nu e botezat. Dancila crefe ca a facut acum ces mai mare falta a vietii ei. Va avea surpriza l Judecata sa vada ca aceasta poate este cea mai rea fapta a ei. Tradare a neamului. Mai bine era ei daca nu s-ar fi nascut.

      Apreciază

      • Nu cred ca Dancila e satanista. Saraca, e doar redusa mintal.
        Asta e profilul care se cere, pe vremea uniunii sovietice erau pusi directori persoana semi-analfabete.

        Apreciat de 1 persoană

      • Evreii se vor întoarce la Hristos ultimul neam, după ce numărul neamurilor în Hristos se va împlini. Așa spun prorociile Orthodox, știu. Legat de musulmani, este un fenomen în lumea islamică, mulți musulmani primesc chemări la Hristos în vis. Protestanții profită și fac prozelitism printre ei. Noi ar fi trebuit să facem, dar din indolență și lașitate nu o facem. Sunt mulți musulmani care cred în Hristos, chiar dacă eretic, în secret. Dacă ar fi crezut Orthodox, islamul ar scădea destul de mult și de repede. Noi suntem vinovați, că nu ascultăm chemarea la misiune, poruncită de Mântuitorul. Nu oricine dintre Orthodocși o poate face și trebuie să o facă, e adevărat, dar faptul că această misiune nu se prea face, pe când ereticii fac prozelitism, arată că avem o mare, mare problemă. Da, dacă murim ca martiri făcând misiune, ajungem Sfinți Mucenici, o mare unire și împlinirea naturii umane.

        Apreciază

      • Am găsit o prorocie ce spunea că Germania se va întoarce la Orthodoxie (să nu uităm că descendenta imperiul Franc, Germania, este locul de naștere al papismului și al Occidentului anti-Orthodox) și că Germania se va duce la papalitate și va face biserica papală să se re-întoarcă la Orthodoxie. Punând în legătură cu prorociile părintelui Elpidie, probabil că Francisc ar pleca în Americi, pe undeva, cu toată pseudo-autoritatea lui,

        Apreciază

      • „Sfântul” Francisc de Assisi, ”Fericitul om al păcii” a facut prozelitism la musulmani. Ecumenism grosolan.
        https://www.vaticannews.va/ro/mapamond/news/2019-02/papa-francisc-800-ani-francisc-assisi-sultanul-al-malik.html
        In Smirna perioada interbelica, erau zeci de biserici ortodoxe. Au fost incendiate, astazi in Izmir (oras mare) e o singura biserica ortodoxa unde se slujeste din cand in cand (nu in fiecare duminica).
        Deci, ce sa faci @prahovean cu buruienile astea numite musulmani?
        A nu se confunda musulmanii cu arabii! E o mare greseala.
        Sunt comunitati de etnie araba ortodoxe-Dreapta Credinta in Siria si Irak, Egipt, Libia, de care nici dictatori precum Saddam Hussein, Hafez al Assad, Gaddafi nu indrazneau sa se atinga, ba dimpotriva superstitiosi fiind, le ocroteau. Pe urma au adus jidanii „democratia”, statul islamic si le-au prapadit. Acolo au fost martiri, sfinti mucenici, crestin ortodocsi dar de etnie arabi. Nu stim noi cati au fost dar au fost multi…

        Apreciază

      • @Prahovean
        Aleluia – Sfanta Liturghie in Siria.

        Deci ce prozelitism sa mai faci acolo?

        Cuvantul lui Dumnezeu a fost deja propovaduit la toate neamurile.
        Nu mai e nevoie de prozelitism.

        Apreciază

      • Siria si Irak (arabi) au succesiune apostolica. Sunt printre primii in Ortodoxie.
        Nu este nevoie de prozelitism, crestinare, evangelizare. Mai bine sa ne vedem de ale noastre.

        Apreciază

  2. Numai este spirit de jertfa , in scoli nu se mai invata istoria cea adevarata ci tot felul de aberatii , ca ne tragem din daci si romani , ca de la romani ne-am luat numele de romani , despre Inochentie Micu Klein , il prezinta drept un luptator pentru neamul romanesc , despre Sfintii voievozi se invata ca prin aliante cu strainii , tactica pamantului parjolit , si armatele de mercenari i-au biruit pe turci , despre legionari se invata ca erau rasisti si erau un partid aservit lui Hitler , pe Antonescu in schimb il considera un iubitor de tara si neam .Mai mult decat atat in scoli se invata ca una este sa fii patriot alta este sa fii nationalist alta este sa fii patriot , nationalistul este considerat extremist , patriotul nu . Pe pasoptisti si pe Cuza ii considera iubitor de neam si tara la fel ca pe Antonescu .

    Apreciază

    • Lucruri strigatoare la cer predate in scoala primara:

      1. Al. I. Cuza „fauritorul unirii”, de fapt mason satanist care a pornit prigoana impotriva Bisericii.
      2. N. Titulescu „stralucit diplomat”, de fapt mason comunist.
      3. Iuliu Maniu si Ion Mihalache „fruntasi taranisti” si „mari politicieni”, niste tradatori (barem n-au fost masoni).
      4. Mihail Sadoveanu „mare prozator” – mason oportunist autorul celebrei mizerii „lumina vine de la rasarit”.
      5. Ion Creanga „mare scriitor” dar si mare hulitor as adauga eu. Toata „opera” lui incape intr-un ghiozdanel.
      6. I.L Caragiale spirit zeflemitor, un fel de Charlie Hebdo de Romania.

      As mai zice si de un savant (local nu international) gangav si poliglot, atoatestiutor si imposibil de contrazis.
      Dar mai bine lasa..

      O fi vreo coincidenta ca academia de jandarmi se cheama „Al. I. Cuza”?

      Apreciază

    • Pana nu ne facem curat in istoria nationala (asa cum au facut ungurii si polonezii dupa ’89) sa punem gunoaiele le locul lor si sa nu le amestecam cu faptele si personajele cu adevarat inaltatoare… O sa mergem din rau in mai rau pana o sa dam de fundul umilintei si rusinii.

      Apreciază

    • Legionarul Cioran scria in interbelic (1934) cartea „Pe culmile disperarii”.
      Desi plina de hule venite din deznadejde (un mare pacat) cartea are cateva pietre nestemate:

      – „Numai în iubire poţi vedea ce decăzut eşti”
      – „Prin orice pot cădea pe lumea asta, numai printr-o iubire nu.”
      – „Adevăratele confesiuni nu se pot scrie decât cu lacrimi.”
      – „Lacrimile mele ar îneca această lume, precum focul meu interior ar incendia-o.”
      – „O existenţă care nu ascunde o mare nebunie n-are nici o valoare.”
      – „Între oameni există unii care n-au depăşit cu mult forma de existenţă animală sau de plantă.”
      – „Idealul oricărui om ar trebui să fie încetarea de a fi om.”
      – „Cum aş vrea să nu mai ştiu nimic de mine şi de lumea asta!”
      – „Personal îmi dau demisia din omenire.” incheia legionarul Cioran…

      Mai exista astfel de intelectuali? Plesu, Liiceanu, Cartarescu.. niste bufoni patetici.

      Apreciază

  3. „Se precipita evenimentele. O marioneta mica, Viorica Dancila, a anuntat ieri la AIPAC ca va muta Ambasada Romaniei la Ierusalim. O marioneta mare, Donald Trump, va semna azi recunoasterea suveranitatii israeliene in Platoul Golan. Iata si ce parere au rabinii despre gestul lui Trump”
    https://ortodoxinfo.ro/2019/03/25/rabinii-il-aseamana-pe-trump-cu-cyrus-considera-simbolica-recunoasterea-de-catre-sua-a-suveranitatii-israeliene-in-platoul-golan-cu-ocazia-sarbatorii-purim-si-doresc-ca-presedintele-american-sa-actio/
    Sa ne rugam la Dumnezeu sa amine construirea templului(care s.ar face in trei zile!)si sa incurce planurile vrajmasilor.
    Cu noi este Dumnezeu !!!!

    Apreciază

    • Cei care au faptuit aceasta mare tradare a neamului romanesc, nu vor vedea mantuirea. Ei vor avea de stat fata in fata cu sutele de mii de mucenici romani care au fost ucisi din ordinul evreilor din securitate… Pitești, Aiud, Canal… Semne ale apropierii intronizarii antihristului… ginerica al lui trumpi.

      Apreciază

  4. Parinte, daca se roaga in Catedrala Mantuirii Neamului ce se va intampla cu catedrala?
    Noi astia care la un momendat am donat fiecare dupa cat a putut, inseamna ca am donat degeaba?

    Apreciază

    • Unde va calca acest papa, va spurca. El este ticsit de duhuri necurate. Pe unde a fost in lume la scurt timp au fost numai calamitati. Rugaciune sa nu poata veni. Iar daca totusi este ingaduit de Sus sa vina, poate da Dumnezeu vreo furtuna, vreo grindina mare…

      Apreciat de 1 persoană

      • Un motor defect la decolare, o pasare le reactor.. S-ar amana sfarsitul cu cel putin 100 de ani.
        S-ar implini rugaciunea noastra de la Liturghie, Sfarsit crestinesc vietii noastre, fara durere, neinfruntat, in pace.

        Apreciat de 1 persoană

      • Parinte Teodot, ma uit la prapadul meteorologic din ultima vreme, care coincide cu venirea ereticului pe pamanturile romanesti! Si mi-am adus aminte de ceea ce ati scris dv. aici! Am ascultat cuvantul dv. in ultima vreme si am vazut si oamenii care va numesc nebun! M-am gandit imediat la alaturarea ~cel nebun pentru Hristos~! Si cred ca fericit este cel ce poate fi, in aceste vremuri imposibile, nebun dupa Hristos! Dar si cel ce ajunge la stropul de intelepciune de-a constientiza dragostea si indurarea Lui Hristos, care vine prin smerenie, rugaciune si ascultare!Va doresc sanatate si viata lunga!

        Apreciază

      • Doamne ajuta mai intai tutror vrajmasilor mei : miluieste-i, luminezza-i si-i indrepteaza-i pe ei. Doamne ajuta apoi si tuturor binefacatorilor si prietenilor mei : desavarseste-i si-i mantuieste pe ei.

        Apreciază

  5. pana la urma s-a votat ed.sexuala? voi ce stiti? ma gandesc ca va fii greau pt copii cand un parinte e deacord cu ed.desfranaii si altul NU ..nici ei nu vor stii ce sa creda…

    Apreciază

    • Ce intelegeti prin „s-a votat ed.sexuala”. Dati-ne noua cititorilor mai multe amanunte exacte.

      Dupa stiinta mea exista un singur proiect de lege referitor la educatia sexuala in scoli:
      Proiectul de lege pentru „inocenţa copilăriei“, initiat de fostul deputat PSD Ninel Peia.
      Forma oficiala o gasiti la http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck.proiect?idp=15735

      Ninel Peia este un deputat român, ales în 2012 din partea PSD si apoi exclus din partid in martie 2016 după ce a susținut că vaccinurile i-au îmbolnăvit pe copiii din Argeș.
      https://ro.wikipedia.org/wiki/Ninel_Peia

      Ninel Peia a initiat in 2016 proectul de lege pentru „inocenţa copilăriei“ privind interzicerea cursurilor de educaţie sexuală în învăţământul preşcolar, primar şi gimnazial, fără acordul scris al părinţilor sau tutorelui.
      Desi proiectul de lege a trecut de senat (prin neprezentare, nu prin vot), forul decizional ramane Parlamentul (majoritar PSD) care a respins legea la nivel de comisii. In februarie 2019 s-au reluat iarasi „dezbaterile” in parlament.

      Dat fiind ca netaniahu si rabinii sunt impotriva lgbt, avortului, prostitutiei, drogurilor, sunt sperante ca aceast proiect de lege sa treaca de parlament dupa ani de tergiversari. O sa scapam de lgbt dar cu pretul mutarii ambasadei la Ierusalim (primul pas), sustinerea reconstruirii templului (pasul doi) si in final inchinarea la „mesia”.

      Speram ca poporul roman sa nu se lase pacalit si dus de nas asa cum s-au lasat pacaliti americanii de trump, dar slabe sperante…

      Apreciază

  6. „Potrivit serviciului de presă eparhial, doar doi preoți s-au rătăcit în biserica schismatică, 447 preoți rămânând credincioși Bisericii și jurământului dat în momentul hirotonirii. Astfel, ei nu și-au abandonat turmele, încredințate lor, de către Dumnezeu.potrivit serviciului de presă eparhial, doar doi preoți s-au rătăcit în biserica schismatică, 447 preoți rămânând credincioși Bisericii și jurământului dat în momentul hirotonirii. Astfel, ei nu și-au abandonat turmele, încredințate lor, de către Dumnezeu”.
    https://ortodoxinfo.ro/2019/03/26/bucovina-de-nord-447-din-cei-449-de-preoti-raman-credinciosi-bisericii-ucrainene-canonice/
    Slava Domnului !!!!

    Apreciază

  7. „Noutăți în domeniul sănătății: Legea medicală marțială a fost lansată în Rockland County, New York, unde cetățenii nevaccinați sunt în prezent interzise din toate locurile publice – inclusiv școlile, trotuarele, mall-urile, bisericile și transportul public – toate sub știința absurdă frauda care afirmă că rujeola este răspândită doar de oameni nevincționați. În realitate, vaccinul anti-rujeol răspândește rujeola prin „vărsare virală” și tulpini virale slăbite în mod necorespunzător. Dacă vaccinul împotriva rujeolei a funcționat într-adevăr, de ce ar fi avut vaccinarea oamenilor ceva de ce să se teamă de cei nevaccați?

    „Eficace la accidentul de miezul noptii, miercuri, oricine este sub 18 ani si nu este vaccinat impotriva rujeolei va fi interzis de la locurile publice pana cand aceasta declaratie expira in 30 de zile sau pana cand vor primi vaccinarea MMR”, raporteaza NBC New York. Oficialii județeni au declarat pentru NBC New York că nu vor „alunga oamenii”, totuși amenință șase luni de închisoare pentru oricine consideră că încalcă declarația tiranică.

    Această declarație de lege marțială medicală ar interzice oamenilor nevaccinați de la locurile de tranzit publice și de vot. Acum, când democrații împing să reducă vârsta de votare la 16 ani, această declarație a poliției medicale ar împiedica tineretul nevaccinat să voteze dacă nu este vaccinat. De asemenea, li se refuză accesul la educația publică, la transportul public și la intrarea în toate clădirile guvernamentale.

    În mod special, guvernul poate mandata noi vaccinuri în orice moment, apoi să pretindă că noile vaccinuri trebuie să fie injectate în toată lumea la arma, apoi interzicerea celor care nu se conformează să-și părăsească propriile case. În mod eficient, acest nou mandat face ca oamenii să fie deținuți în propriile lor case, cu excepția cazului în care se supun mandatelor guvernamentale de vaccinare anti-științifică, care au rădăcini în corupția Big Pharma și mita de rutină a medicilor și a funcționarilor din domeniul sănătății publice”.
    https://www.naturalnews.com/2019-03-26-medical-martial-law-rolled-out-in-new-york-unvaccinated-citizens-banned.html
    Restul cititi cu aj.copy paste.

    Apreciază

  8. „O sa scapam de lgbt dar cu pretul mutarii ambasadei la Ierusalim (primul pas), …”.
    Asa este.
    Probabil dãncila inca mai aplica :”pune.te bine cu…ãla,pina treci puntea”dar nu.si da seama ca asta este caderea definitiva.
    Parinte,eu sper sa fie niste fulgere care sa cada direct pe metalul papamobilului (de care sintem foarte mîndri ca.l fabricam chiar noi).
    Doar daca intra ereticul in Catedrala,o va pîngari dar daca se va mai si ruga(si multi stim cui se roaga satanistul asta…)chiar ca nu mai merita sa sustinem material finisarea ei.
    Vom citi ,ca de vazut,refuzam.
    La multe biserici se apeleaza pt.ajutorul terminarii Catedralei dar,am observat ca lumea este rezervata.
    Dumnezeu sa ne intelepteasca si sa ne pazeasca.
    Doamne ajuta.

    Apreciază

  9. Chintesenta a tot ce se intimpla,explicata de Sfintul Parinte Justin Pârvu:
    „România la ora actuală nu mai este condusă de români, ci de străini, în special evrei şi unguri, care au găsit în țara noastră o gazdă plăcută din toate punctele de vedere; din punct de vedere economic, dar şi din punct de vedere al laşității românului”.
    https://ortodoxinfo.ro/2019/03/27/parintele-justin-parvu-despre-metodele-de-manipulare-evreiesti-pe-care-le-vedem-zilnic-aplicate-in-razboiul-romano-roman/
    „Discernământul este sarea Harului dumnezeiesc. Ei amestecă lucrurile şi prezintă unele informații reale, unele false, astfel încât să ne slăbească puterea de a discerne. Acesta este, de altfel, scopul lor demonic”.
    …..

    28.03.1661: A murit Vasile Lupu, domn al Moldovei, ctitor al bisericii \”Trei Ierarhi\” din Iasi (1634-1653)

    Doamne,Te rog primeste rugaciunile sfintilor si martirilor români si ale robului Tau Vasile,si pazeste Biserica Ta de vrajmasul si ereticul papa-iezuitul.
    Cu noi este Dumnezeu !!!!!

    Apreciază

    • In Coreea de Nord exista moralitate!
      Nu sunt homosexuali, prostitutia si drogurile sunt interzise.
      Nationalismul si patriotismul sunt la mare cinste.

      Si totusi ceva ceva parcanu e in regula… Coreea de Nord este cel mai „avansat” stat pe linia lui antichrist.
      E o prefigurare la scara mai mica a imparatiei lui antichrist.

      Apreciază

      • Moralitate fara Hristos Iisus cel Ortodox care este Dumnezeu-Om desavarsit. Tot pe El il rugam sa-i lumineze si sa-i intoarca de la partid si inchinarea la om, la Biserica. La inchinarea la Dumnezeul-Om.

        Apreciază

  10. „Mâine vom avea în Guvern un astfel de document pentru a aproba construirea celor două spitale regionale (n.r. Constanţa şi Craiova). Am să mă implic chiar personal în a sprijini cele două ministere – de Sănătate şi Apărare. Vor fi două spitale atât publice, cât şi cu caracter militar, fiind în două zone în care există baze militare NATO. Constanţa desigur are şi alte elemente, un număr ridicat de turişti pe timp de vară, problema migranţilor(!!!!).
    https://www.replicaonline.ro/spitalul-regional-va-fi-construit-cu-bani-de-la-ministerul-apararii-si-guvernul-turciei-386550/
    Românii nu vor mai avea loc in spitale din cauza migrantilor !

    Apreciază

  11. Yna nu te contrazic deloc , pentru pacatele noastre a ingaduit Dumnezeu venirea bolsevicilor la conducere , au avut conducatori in 40 ,pe Sfintii Legionari , i-au avut pe partizani ,nu au stiut sa aprecieze ajutorul lui Dumnezeu .

    Apreciază

  12. PĂSTRAŢI ORTODOXIA CURATĂ!
    În caz că eşti ortodox, citeşte, cunoaşte Ortodoxia şi apăr-o, căci trece prin momente grele! Sinodul de la Creta, din 2016, a hotărât, în numele ortodocşilor, în articolul 22 al documentului „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine” următoarele: ,,Biserica Ortodoxă condamnă orice tentativă de dezbinare a unităţii Bisericii, din partea unor persoane individuale sau a unor grupuri, sub pretextul păstrării sau a unei presupuse apărări a Ortodoxiei autentice. După cum mărturiseşte întreaga viaţă a Bisericii Ortodoxe, păstrarea credinţei ortodoxe autentice este asigurată numai prin sistemul sinodal, care constituie dintotdeauna, în sânul Bisericii, cea mai înaltă autoritate în aspecte de credinţă şi reguli canonice (canonul 6 al Sinodului II Ecumenic)”.
    Acest articol este, însă, străin de Ortodoxie, deoarece promovează înlocuirea ascultării ortodoxe pe baze canonice cu supunerea de tip catolic şi anulează sinodalitatea Bisericii. (1)
    Vizita Papei Francisc în România, din 31 mai-2 iunie 2019, este supradimensionată de mass-media, chiar dacă sfidează majoritatea ortodoxă, la adăpostul hotărârilor luate la Sinodul din Creta! Iaşul, se pregătește de un pelerinaj la care vor participa peste 120.000 de catolici, de parcă am fi o ţară catolică! Invitarea ortodocşilor la acest eveniment vădeşte intenţiile ecumeniste şi prozelitismul acestei vizite. Canoanele ortodoxe interzic rugăciunile în comun ale ortodocşilor cu cu cei de alte confesiuni. Cei care doresc pot afla deosebirile între Ortodoxie şi ,,religia” fabricată pentru a supune, nu pentru a mântui, care îşi spune impropriu ,, catolică”.( 2) Nici Bucureştiul nu se lasă mai prejos. Clopotele Catedralei Mântuirii Neamului vor fi trase pentru prima dată cu ocazia venirii Papei Francisc! (3) În faţa acestei situaţii, mulţi creştini au luat atitudine, aducând argumente din scrierile patristice. (4) Primirea Papei cu onorurile cuvenite unui ierarh ortodox este o blasfemie. Se răsucesc în mormânt Ştefan cel Mare, Mircea cel Bătrân şi Mihai Viteazul şi alţi ortodocşi patrioţi care au apărat Ortodoxia românească!
    Papa ,, va fi primit ca episcop al Bisericii lui Hristos în catedrala construită pentru a simboliza Ortodoxia românească, în condițiile în care tronul episcopal al Romei se află în afara Bisericii de un mileniu”. (5) Aşadar, în urma schismei din 1054, papismul şi toate confesiunile care s-au îndepărtat de dreapta credinţă se află în afara Bisericii! Ca să intre în Biserica lui Hristos, trebuie să accepte Botezul ortodox! La Sinodul din Creta, în loc să se ia atitudine împotriva ereziilor, acestea au fost considerate ,,biserici”. Toate rugăciunile comune ale ortodocşilor cu celelalte confesiuni sunt interzise de către Sfinţii Părinţi din motive pedagogice şi din dragoste pentru mântuirea tuturor oamenilor. La acest sinod, a avut loc o politizare a credinţei, bifându-se un punct important de pe agenda ecumenistă care are drept scop final unirea tuturor religiilorşi închinarea la Antihrist! Dacă ne rugăm cu cei care se află sub anateme din cauza unor abateri canonice grave, ne facem părtaşi la păcatul lor( infailibilitatea papei, necistirea Maicii Domnului şi a sfintelor icoane etc. Află diferenţele dintre Ortodoxie şi alte confesiuni citind ,,Călăuză în credinţa Ortodoxă” de Ilie Cleopa (6). Avem datoria să ne informăm, să fim ortodocşi practicanţi care să dorească mântuirea cu orice preţ şi să luăm atitudine prin puterea exemplului, prin informarea aproapelui şi prin lupta cu erezia şi cu păcatul!
    ,,Scopul vieţuirii creştine este dobândirea Duhului Sfânt.” – spunea Sfântul Serafim de Sarov. Însă atitudinea permisivă faţă de păcat, faţă de erezii şi faţă de agenda LGBT nu este compatibilă cu dobândirea Duhului Sfânt: ,,Nu vă amăgiţi: Nici desfrînaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu” (I Cor.6,9) Papiştii l-au idolatrizat pe papa, considerându-l infailibil, iar acum vor să-l vedem şi noi aşa, deşi poruncile evanghelice, după care vom fi judecaţi, ne spun altceva:
    ,,Şi apropiindu-se unul din cărturari, care îi auzise vorbind între ei şi, văzând că bine le-a răspuns, L-a întrebat: Care poruncă este întâia dintre toate? Iisus i-a răspuns că întâia este: „Ascultă Israele, Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn”. Şi: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta”. Aceasta este cea dintâi poruncă. Iar a doua e aceasta: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Mai mare decât acestea nu este altă poruncă. Şi I-a zis cărturarul: Bine, Învăţătorule. Adevărat ai zis că unul este Dumnezeu şi nu este altul afară de El. Şi a-L iubi pe El din toată inima, din tot sufletul, din tot cugetul şi din toată puterea şi a iubi pe aproapele tău ca pe tine însuţi este mai mult decât toate arderile de tot şi decât toate jertfele. Iar Iisus, văzându-l că a răspuns cu înţelepciune, i-a zis: Nu eşti departe de împărăţia lui Dumnezeu.” (Marcu 12, 28-37) Aici este vorba despre iubire în Adevăr, nu despre părtăşia la minciună şi despre toleranţă în numele corectitudinii politice! Bolile sufletului, ca şi cele ale trupului, au nevoie de tratamentele potrivite!
    Trăim vremuri de mărturisire a credinţei, vremuri în care ni se cere să avem o credinţă puternică. Să ne unim glasurile împotriva ecumenismului, care constituie un adevărat genocid spiritual, şi să cerem ierarhilor noştri:
    -ieşirea din Bisericii Ortodoxe Române din Consiliul Mondial al Bisericilor, deoarece acesta are obiective care nu corespund canoanelor ortodoxe! Ortodoxia este Biserica. Nu există mai multe biserici. Credem ,,în una una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică”, nu în în ereziile numite ,,biserici” la Sinodul din Creta!
    -nerecunoaşterea autocefaliei ,,bisericii” Ucrainei, întrucât crearea acesteia nu s-a desfăşurat în mod canonic, ci pe baze schismatice şi reprezintă un precedent pentru alte abuzuri cum ar fi: 1)subminarea Ortodoxiei prin intenţia acestei ,,biserici”de colaborare cu greco-catolicii, care atrage Ortodoxia spre supunerea faţă de Papa! 2) reacţia critică a acestei ,,biserici” faţă de oponenţii agendei comunităţii LGBT. Împotriva păcatului, Biserica Ortodoxă are pocăinţa, Spovedania şi alte Sfinte Taine!
    -iniţierea de către BOR a unor demersuri în vederea convocării unui sinod panortodox care să garanteze păstrarea Ortodoxiei autentice. Toate inovaţiile antiortodoxe se află sub anateme, de aceea nu trebuie susţinute: ,,Fiecărei inovaţii şi acţiuni potrivnice Predaniei Bisericii, şi învăţăturii lăsate de către sfinţii şi cinstiţii Părinţi, sau orice înnoiri ce se vor face mai apoi: Anatema!” (7)
    – repunerea crucilor ortodoxe pe toate bisericile ortodoxe din România. Pe unele biserici tronează crucea lui Baphomet, cea cu trei braţe paralele. În Bucureşti, există deja statuia lui Baphomet! Noi ne închinăm Crucii lui Hristos, nu lui Antihrist!
    – asigurarea în continuare a specificului ortodox al icoanelor. Au aparut ,,icoane” cu semne oculte pe ele!
    -evitarea participării la rugăciunile comune ale Papei cu Preafericitul Patriarh Daniel.
    -evitarea rugăciunilor comune în aşa-numita,,săptămână de rugăciune”.Nouă, ortodocşilor, trebuie să ne pese mai întâi de Hristos, nu să facem rugăciuni în care nici măcar numele Lui, al Maicii Domnului sau a unor sfinţi să nu-L pomenim!
    -ridicarea sancţiunii de caterisire a preoţilor care au întrerupt pomenirea în semn de protest faţă de hotărârile Sinodului din Creta. Este un drept al preoţilor să protesteze în acest fel atunci când constată abateri dogmatice ale ierarhilor, care au datoria de a păstra Ortodoxia. Există ţări în care acest drept al preoţilor este respectat.
    – informarea corectă a creştinilor despre: a)indiciile clare ale pecetluirii apropiate cu semnul fiarei prin tehnologia bazată pe 666: ,,Şi ea (fiara) îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase” (Biblia,Apocalipsa, 13:16-17); b)consecinţele pecetluirii cu semnul fiarei 666: ,,Cine se închină fiarei şi chipului ei şi primeşte semnul ei pe fruntea lui, sau pe mana lui, va bea din vinul aprinderii lui Dumnezeu, turnat neamestecat, în potirul mâniei sale, şi se va chinui în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului. Şi fumul chinului lor se suie în vecii vecilor. Şi nu au odihna nici ziua nici noaptea cei ce se închină fiarei şi chipului ei şi oricine primeşte semnul numelui ei.” Biblia; Apocalipsa, cap. 14, versetele 9-11. În China, deja există aparate care inscripţionează cu raze laser cetăţenii, cu codurile de bare care conţin 666 într-o formă ascunsă, şi nu ar fi de mirare ca, odată cu schimbarea cărţilor de identitate, să se introducă şi la noi aşa ceva! Microcipul implantat şi cel de pe cărţile de identitate operează cu număr în locul numelui de Botez, iar identificarea se face tot cu ajutorul tehnologiei bazate pe 666!
    – interzicerea promovării ideologiei de gen în România! Toţi cei care caută mântuirea trebuie să facă voia lui Dumnezeu, nu voia lor! Iar voia Sa, Dumnezeu Şi-a exprimat-o atunci când a făcut bărbat şi femeie. Promovarea ideologiei de gen reprezintă un alt tip de atentat la mântuirea oamenilor. Sfântul Apostol Iuda Tadeu pune pe acelaşi plan erezia cu homosexualitatea! Iar în zilele noastre se manifestă toleranţă faţă de ambele! Însă ,,vai omului aceluia prin care vine sminteala.”( Matei, cap.18, v. 7)
    Sfinţii Părinţi ne sfătuiesc să deprindem rugăciunea inimii, pentru a ne feri de reeducarea minţii prin diverse procedee: (,,Doamne, Iisuse Hristoase, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu, iartă-mă şi mă miluieşte pe mine, păcătosul/păcătoasa”! ori Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-mă pe mine, păcătosul/ păcătoasa! De mare folos este Psaltirea Maicii Domnului.) Implică-te în campania de informare ortodoxă, multiplicând şi distribuind acest material! Doamne ajută!
    (1) https://www.marturisireaortodoxa.ro/sfantul-si-marele-sinod-al-bisericii-ortodoxe-anuleaza-sinodalitatea-bisericii/
    (2) https://www.marturisireaortodoxa.ro/deosebirile-fundamentale-intre-ortodoxie-si-papism-ips-ierotheos-vlahos/
    (3]) https://www.click.ro/news/national/clopotele-catedralei-mantuirea-neamului-vor-fi-trase-pentru-prima-oara-la-sosirea.
    (4)https://www.marturisireaortodoxa.ro/petitie-impotriva-venirii-papei-in-romania/
    (5)https://www.marturisireaortodoxa.ro/scrisoare-deschisa-adresata-mitropolitului-moldovei-cu-privire-la-venirea-papei-in-orasul-ortodox-iasi/
    (6) https://www.academia.edu/21658857/Cleopa_Ilie_Calauza_in_Credinta_Ortodoxa
    (7)https://manastirea.petru-voda.ro/2015/02/28/sinodiconul-ortodoxiei/

    Apreciază

      • „Eu, omul nenorocit care nu am nici acum cinstea sa-mi dau aici numele adevarat, ci tot Ban raman, ma caiesc pentru toate blestematiile pe care le-am scris pe acest blog. Si va cer Parinte Teodot iertare si dezlegare de pacate. ” Asa ar trebui sa scrii Banule, daca vrei vreo mantuire vreodata. Dar se vefe ca inca iubesti intunericul noilor schisme si erezii generate de sinaxa nelegiuita de la Creta. Dumnezeu sa te lumineze… daca mai are pe cine. P. Teodot

        Apreciază

    • – Sa scoata scaunele din Sfanta Catedrala a Mantuirii Neamului. Sau cel putin sa lase cateva, pentru batrani, nevolnici.
      Au transformat Sfanta Catedrala in sala de cinema! hollywood multiplex ca la mall..

      Rusine!

      Apreciază

      • ” Inapoi la Sfintele Canoane ” Parintele Arsenie Boca a spus acestea si sa facem intocmai .
        Sa facem intocmai ca si Sfintii Voievozi ai Neamului cand Mihai Viteazu Voievod a pus pe catolici sau papistasi sa faca ” agheazma” in Alba Iulia la locul lor de adunare pe care l au numit ca fiind „adevarata biserica ” iar apoi” agheazma „lor s a imputit cu o duhoare a iadului de nici aceia nu au mai putut intra mult timp in locul acela ; apoi papistasii au cerut iertare la Domnitor in timp ce Sfanta Agheasma de la pravoslavnicii romani crestini orthodocsi din Biserica Orthodoxa din Alba Iulia a fost izvor de apa vie pentru tot neamul nostru pina in ziua de astazi.
        Oare se cade sa ne inchinam la tatal spurcaciunii ?
        Sau cumva vrem sa degustam acea duhoare a iadului in toata Romania …,,catedrala mantuirii neamului „!

        Ne vom trezi din somnu greu al lenii sufletului ce ne a cuprins ,incetosat vederea mintii pentru a discerne adevarul clar de minciuna ?

        ” Da i DOAMNE romanului mintea cea de pe urma ”

        Apara ne DOAMNE in SFANTA ORTHODOXIE a Bisericii Tale Cea Una Sfanta Soborniceasca si Apostoleasca Biserica, ca
        ” Neamurile la Adevar vor veni
        Si Orthodoxia peste lume va straluci ”
        Sfantul Ioan Iacob Hozevitul

        Apreciază

  13. Printre primele vizite ale lui trump ca presedinte au fost: Arabia saudita, Israel, Vatican.

    Minutul 1:15 balaurul, fiara si proorocul mincinos.

    Apreciază

  14. Articolul despre vaccinare,in engleza,aparut si in romaneste:
    Stire de ultima ora: In comitatul Rockland din New York se instaureaza statul politienesc in favoarea vaccinurilor – copiii nevaccinați au interdictie in locurile publice – Departamentul de Sanatate merge din ușă în ușă.
    https://ortodoxinfo.ro/2019/03/30/comitatul-rockland-new-york-interzis-copiilor-nevaccinati-in-scoli-mall-uri-sau-lacase-de-cult-vanarea-lor-din-usa-in-usa-parintii-lor-dati-pe-mana-procuraturii/
    Daca cei vaccinati sint in pericol de a se molipsi …..atunci,cum ajuta vaccinul?????
    (oooops…..hahaha)

    Apreciază

  15. Scriptura ne zice sa avem grija de trup , dar totusi daca renunta la alcool pocaindu-se dupa ce s-a imbolnavit se mai poate intoarce la Dumnezeu .

    Apreciază

  16. @Sebastian:nu exista pacat neiertat inafara de pacatul nepocait”-sf.Issac Sirul…DE CE SA NU AIBA SANSE LA MANUIRE DACA REGRETA CEEA CEA A FACUT..Sf.Nicolae Velimirovivi a intors la dreapta credinta un mason;Sf.Maria Egipteanca a cazut mult timp in desfranare dar daca s-a inors a iertat-o Dumnezeu…Sf.Ciprian a fost vrajitor-a primit iertarea si chiar sintenia asadar, iubirea lui Dumnezeu e infinita;la pr.Ghelasie Tepes s-a dus o femeie care a facut 32 de avorturi si sarmana femeie s-a spovedit si a facut(sau poate face) coanonul-oare n-are Dumnezeu puterea sa ne ierte cat timp ne caim ,aici pe pamant?!

    Apreciază

  17. @SEBASTIAN :PRIN RABDAREA BOLII ,PE CARE SI-A FACUT-O CU MANA LUI, ISI SPALA PACATELE -DACA RABDA VITEJESTE..SIGUR CA TREBUIE SPOVEDANIE SINCERA…SA STII CA CIROZA E O BOLA FOARTE GREA ;TREBUIE UN REGIM SEVER,APAR TOT FELUL DE COMPLICATII,LA SFARSIT SE BOLCHEAZA RINICHII SI SUNT DURERI GROAZNICE DAR DACA RABDA HRISTOS ARE PUTEREA SI IUBIREA SA-L PRIMEASCA IN RAI. CEI DIN FAMILIE TREBUIE SA SE ROAGE PT.CEL CE ARE CRUCEA ASTA FOARTE GREA.

    Apreciază

  18. Circula niste teorii ale conspiratiei care mai de care mai nastrusnice dar lansate cu scopul PRECIS de a intoxica discernamantul omului, cum ca evreii din ziua de azi nu ar fi de fapt „adevaratii evrei” din neamul lui David..
    Ci sunt evrei…falsi. Khazari, popor migrator care s-a convertit in evul mediu timpuriu la religia mozaica.
    Khazarii ar fi falsi „evrei”, responsabili de masonerie, illuminati, globalism si toate relele…..
    In schimb „adevaratii” evrei sunt omameni cu principii morale, virtuosi, impotriva gay, lgbt, avorturi.
    Dar, insusi faptul de a te considera in ziua de azi „evreu” – „poporul ales” este un FALS.
    Poporul ales sun CRESTINII ORTODOCSI. Nu e un drept ci o OBLIGATIE.
    Sa ne amuzam cu rabi Caius Obeada. Din ciclul „Cascadorii rasului”, astazi:

    Apreciază

  19. Catedrala Mantuirii Neamului e sfanta, tainele sunt valide. Intrati si inchinati-va cu incredere la Sfintele Icoane, stati la Sfanta Liturghie nu plecati!

    Apreciază

    • După ce va intra acolo papa, trebuie resifțită. Ce duhuri va lăsa asta acolo … Văi și amar. Eu n-aș mai putea sluji acolo după intrarea blestematului de papa.Macar aghiazma ar trebui făcută după și de stropit peste tot pe unde a calcat blestematul. Dar acum ce-ți veni cu catedrala asta ?

      Apreciază

      • M. Eminescu, N. Iorga isi doreau ca poporul roman sa aiba o catedrala, era visul lor.
        Iata ca avem catedrala, n-a fost deloc usor, au fost fel de fel de piedici, nu s-a construit singura peste noapte..
        Cand in sfarsit s-a construit catedrala, vin unii si arunca cu noroi: catedrala „spurcaciunii” neamului, etc etc..
        Sunt aceiasi care vin la Sfanta Liturghie, se inchina si pleaca, nu stau pana la capat, sa nu se spurce..
        Ceva nu e in regula.

        Apreciază

      • Sa iasa lumea in strada Parinte, miting sa apere catedrala sa nu intre spurcatul in ea!
        Altfel inseamna ca ne meritam soarta si nu mai e nimic de facut. Dar nici sa nu ne mai plangem..

        Apreciază

    • Pai si atunci Parinte sa nu ne mai miram sau plangem ca suntem furati ca in codru si batjocoriti ca popor…

      Este foarte la moda azi sa se dea vina pe straini (mitul strainului)… pe banci, multinationale, hipermarketuri,
      masonerie, hollywood, iluminati, monsanto, big pharma, etc etc etc.

      Dar cand vine vorba sa se faca o actiune concreta, toata lumea da inapoi.

      Apreciază

      • Aici în România s-a luptat împotriva planului cu moscheea de la București, impotriva vaccinurilor, împotriva otrăvirii pânzei de apa freatică la Pungești cu asa-zisela gaze de sist-Chevron, … Și Dumnezeu a ajutat de s-au obținut biruințe totale sau parțiale. Dumnezeu sa ne ajute in continuare.

        Apreciază

      • Mai bine ca nu s-a organizat vre-un miting anti-papa in fata Catedralei. N-ar fi in duhul nostru national..

        Totusi in Georgia lucrurile au stat cu totul ALTFEL:

        Apreciază

  20. Iată ce zice un fost rabin, convertit la creștinism:

    Şi foarte multă ură au ei asupra creştinilor, de ar vrea omul să le scrie toate, trebuie vreme foarte îndelungată, însă nu mă lasă inima ca să tac de tot şi a nu arăta creştinilor ura lor.
    Mai întâi ei Biserica noastră o numesc “turna” care cuvânt va să zică “spurcată”, iar hahamii numesc Biserica noastră “moişav” care cuvânt va să zică “umblătoare”, pe creştin îl numesc “goim”, adică “păgân”, pe copil de creştin îl numesc “şeighiţi” care va să zică “vierme târâtor”, pe copilă zic “şişcala” tot aşa va să zică “vierme târâtor”, parte femeiască, pe partea bisericească adică: preot sau călugăr, sau orice îi numesc jidovii “galăh” care va să zică,, jertfitor la idoli”.
    Când avem noi Naşterea lui Hristos şi Botezul lui Hristos în acele două nopţi nu pun ei mâinile pe cărţile lor ci le acoperă şi joacă toată noaptea cărţi şi hulesc pe Hristos, şi pe Maica Domnului, pe toţi Sfinţii, şi numesc nopţile acealea, noaptea oarbă.

    Şi cu adevărat oarbă noapte este pentru dânşii ticăloşii, că nu văd adevărul, dar pentru ce acoperă ei cărţile lor în nopţile acealea, şi ce hule bârfesc nu pot să le scriu, că mă cutremur a le şi gândi în mintea mea, că mi se pare că se va spurca şi văzduhul a spune cineva hula aceasta ce bârfesc ei atunci când acoperă cărţile lor. Pe copiii lor până a nu începe dascălul lor a-i învăţa, A, B, trebuie mai înainte să înveţe hulă asupra creştinilor, ca să ştie când va trece pe lângă vreo biserică să zică “şacât te şaţine vîsaef tăsavinichi hăirim îii”, care cuvinte vor să însemne “spurcata spurcărilor, şi necurata necuraţilor, afurisită este.”

    Şi la Talmud scrie dacă a trecut vreun jidov pe lângă biserică şi au uitat să hulească până la zece paşi, dacă şi-au adus aminte că n-au hulit, dator este să se întoarcă îndărăt şi să zică hula aceea, iar de au trecut mai mult de atât, dator este tot jidovul să zică: “saium had lămuhor trii” care cuvânt va să zică, “astăzi zece paşi, nu este dator să se întoarcă, ci numai acolo unde şi-a adus aminte trebuie să hulească”.

    La fel când văd ei ducând pe vreun creştin mort la mormânt “astăzi am văzut un păgân mort, mâine să văd doi,” hulele acestea şi copilul cel mic trebuie să le ştie; mai pe scurt, atâta vrajbă şi ură au asupra creştinilor încât scrie la Talmud că nu se cuvine a numi pe cineva cu nume de om, ci numai la jidovi se cuvine.

    Text preluat din cartea părintelui NEOFIT CAVSOCALVITIU, Înfruntarea Jidovilor
    http://www.nationalisti.ro/ura-evreilor-pentru-crestini/
    De cît scuipat vor avea nevoie in flacarile vesnice….habar n.au ei !

    Apreciază

    • Așa este. Iar Mitropolitul Teofan a dat mâinile la hora in sinagogă cu rabinii la Iași și a zis că acolo în sinagogă este locașul lui Dumnezeu. Acolo este sălașul demonilor, așa scrie Sf.Ioan Gura de Aur. Vai de osândă ecumeniștilor ne pocăiți.

      Apreciază

  21. Rugaciunile cu ereticul francisc sint interzise de Sfintul Sinod bulgar,cu ocazia vizitei in Bulgaria !
    Despre vizita Papei la Catedrala Patriarhală din Sf. Alexandru Nevski, Sfântul Sinod a decis că acest lucru se poate face, dar subliniază faptul că orice formă de rugăciune sau slujire sau de a folosi veșminte este inadmisibilă în temeiul Sfintelor Canoane ale Sfintei Biserici Ortodoxe.
    https://ortodoxinfo.ro/2019/04/04/asa-da-sfant-sinod-rugaciunile-cu-papa-francisc-sunt-strict-interzise-cu-ocazia-vizitei-in-bulgaria/
    Dumnezeu sa.l lumineze si pe Patriarhul Daniel,ca ca ramina „preafericit”.

    Apreciază

    • Așa da. Deși puteau mai mult, adică să nu-l lase să intre în nici o Biserică Ortodoxă și nici să se întâlnească cu el, totuși până acum Patriarhul Neofit al Bulgariei se dovedește a fi cel mai serios și cu frica de Dumnezeu Patriarh. Cinste Sfântului Sinod al Bulgariei. Fara cântări in Biserica in cinstea blestematului de papa, fara rugaciune-nici macar Tatăl nostru, că nu avem acelaș Dumnezeu-Tata cu ereticii, fara ctitorii ale papilor la catedrale ortodoxe, fara nici o participare a clerului ortodox la spurcatele rugăciuni și cuvântări ale papei … Sa ia aminte arhiereii români. Înaintea Marelui Arhiereu Iisus Hristos îi vor judeca pe arhiereii ecumeniști români Arhiereii bulgari. Cinste arhiereilor bulgari, rușine și pocăință arhiereilor romani.

      Apreciază

    • Nici macar formală nu ar trebui sa fie primirea blestematului de papa. Nu ai voie ca arhiereu, preot, monah, credincios sa ii spui „Bine ai venit „, pentru că te faci părtaș faptelor lui. Acesta este „fiara care a fost și nu mai este și merge spre pieire”. Scrie in cap.17 al Apocalipsei despre el. „Dar sunt și și șapte regi. Cinci au trecut, al șaselea încă este. Ale șaptelea încă nu a venit și când va veni va sta puțin. Iar al optulea este fiara care a fost și numai este și merge spre pieire.” In 1929 este înființarea statului Vatican, adică papa devine om politic-rege. De la înființarea statului Vatican din ’29 sunt exact cinci papi până la ioan Paul al II-lea-pe care un arhiereu roman îl consideră contrar faptelor și declarațiilor sale, singurul papa ortodox. A urmat Benedict, care a spus public că în afara bisericii romano-catolice nu este mântuire. Asta a stat puțin și si-a dat demisia. Al optulea, papa Francisc este una din fiarele Apocalipsei. Merge spre pieire. Cum să-l primești în Biserică, cum sa te pupi cu el, să-i cânți cântări Pascale ? Asta este ca și cum te-ai pupa cu dracu și ai canta dracului. Câtă rătăcire, lașitate și scârboșenie. Ecumeniști vânduți.

      Apreciază

      • Asa cred si eu. Se mai vorbeste tot in Cap. 17 al Apocalipsei de sapte munti, or Roma este orasul celor sapte coline. Iar la sfarsit spune clar ca este cetatea cea mare cu care s-au desfranat toti mai marii lumii plina de sange de mucenici. Nu poate fi vorba decat de cetatea Romei.

        Apreciază

  22. “Holograma adusă la viaţă prin tehnologia 5G a făcut posibilă transmisiunea audio şi video la nivelul de înaltă calitate necesar, precum şi sincronizarea artiştilor pe toată durata evoluţiei lor live”.
    https://ortodoxinfo.ro/2019/04/04/video-holograma-cu-ajutorul-tehnologiei-5g-o-noua-sursa-pentru-falsele-minuni-cu-care-antihristul-va-amagi-lumea/
    Proiectul „Blue Beam”,la inceputul desfasurarii.

    https://ortodoxinfo.ro/2019/04/04/brazilia-si-a-deschis-birou-diplomatic-la-ierusalim/
    Nu este de mirare,pt ca la ei s.a construit -in dimensiuni originale- ca model,templul lui Solomon.

    Apreciază

  23. Parinte , Samson a fost victima sau martir ?, scuzati intrebarea dar vreau sa stiu cat mai multe despre el , moartea lui a fost o jertfa sau o sinucidere ?.Am auzit ca si Gogu Puiu s-a sinucis , si este sfant mucenic , cum vine asta ?.

    Apreciază

    • Asta este după mintea ta omenească. Dar Dumnezeu are alta judecată. Daca era vorba de sinucidere, Însuși Dumnezeu făcea în așa fel încât să uite toți de el. Dar iată că s-a înființat și Asociația „Gogu Puiu-haiducii Dobrogei”. Am vorbit cu fata lui, D-na Zoe care s-au născut în temniță. Aceștia sunt eroi ai neamului in lupta împotriva fiarei roșii comuniste. Au îndrăzneala înaintea Sfintei Treimi. La fel frați Abesalom și celălalt Șușman au murit in lupta cu rușii bolșevici și cu securitatea și alții din Rezistența din Munți.

      Apreciază

  24. Articol preluat de pe blogul „prieteniisfintuluiefrem.ro”:
    …..
    să nu spună nimeni că Vaticanul nu se bagă în politică, și că, chipurile, nu poate să se implice în geopolitica războiului, căci de 100 de ani de când a fost înființat ccel mai mic stat de pe glob” în anul 1911 numai asta face – doar politică și o căutare oarbă a puterii pământești.
    Relevantă în acest sens e declarația președintelui Putin despre papa Francisc pe care îl numește ca fiind “om care nu se închină Dumnezeului din Biblie”.
    Dar pentru că satana are planul său de depopulare a planetei, și pentru că acest plan include 3 pași finali, printre care:
    1) menținerea constantă a unui conflict regional în Orientul Mijlociu;
    2) escaladarea acestui conflict la momentul potrivit (“la plinirea vremii” – cum ar zice în mod ipocrit o persoană care se arată a fi religioasă, gen cardinalii papistași) într-o conflagrație mondiala care sa ducă la eliminarea a peste 94% din populația globului;
    3) instaurarea Noii Ordini Mondiale, și a Împărăției antihristului,
    nimeni nu îndrăznește să spună că trebuie oprit conflictul sionisto-islamic odată pentru totdeauna
    .https://blacktopics.wordpress.com/2019/04/02/articol-socant-despre-viitorul-spiritual-al-europei/
    Daca Salvini e antihrist pentru că e patriot, papa Francisc pentru că a declarat public că vrea să modifice Biblia, că vrea să modifice rugăciunea “Tatăl nostru”, că vrea să boteze extratereștri, că vrea să beatifice episcopi femei, că a spus că nu e Rai și iad, acesta ce este?
    Și această întrebare nu o adresez doar pentru acest popă, ci și pentru toți oamenii care se lasă manipulați de imaginea acestui escroc denumit mediatic “sfânt părinte”.

    Un alt aspect care reiese din declarațiile lui Nogaro este că se dorește înlocuirea creștinismului în Europa cu islamismul. Adică nu e de ajuns că papișmul a umplut Europa și lumea întreagă de erezie, mai vor sa o umple și de satanismul și fanatismul islamismului – religie in cadrul căreia e justificat să îi ucizi pe “infideli”, adică să îi ucizi pe cei care nu sunt islamizați.

    Luați acest articol cu titlu de inventar ca și informare pentru frații mei români care se vor duce în întâmpinarea “suveranului pontif“.!!!!!!!!!

    Articolul este mult mai complet si edificator,aratind(daca mai era nevoie)adevarata fatza a vaticanului satanist.

    Cu noi este Dumnezeu !!!!

    Apreciază

    • Pe papa Francisc îl dăm anatemei și să se aleagă praful și pulberea de el cu toți cardinalii lui cu tot. Este tolerat de Dumnezeu că sa se faca prin el o lucrare demonică de inselare, in urma căreia fiecare om va fi supus la o cernere că sa se vadă dacă iubește Adevărul-Iisus Hristos cel Ortodox sau minciuna-satana din papismul romano-catolic, iudaism-rabini-sinagoga, ateism-neomarxism, islam-coran-imami, păgânism …

      Apreciază

      • ,,Pe papa sa l blestemati , el este capul tuturor rautatilor ”
        ne spune un Sfant Parinte din BISERICA ORTHODOXA PRAVOSLAVNICA .
        Si asa sa fie.
        Insa ce ne facem cand dreguitorii pusi in aceasta tara sunt arvuniti spre inchinare la antihrist si la profetul mincinos numit Francisc de la Vatican si vor vrea cu tot inadinsul sa implineasca pofta celui viclean , potrivnic vrajmas al Crucii lui HRISTOS ?

        TATAL NOSTRU CARE ESTI IN CERURI SFINTEASCA SE NUMELE TAU VIE IMPARATIA TA FACA SE VOIA PRECUM IN CER ASA SI PE PAMANT , PAINEA NOASTRA CEA SPRE FIINTA DA NE O NOUA ASTAZI SI NE IARTA NOUA GRESALELE NOASTRE PRECUM SI NOI IERTAM GRESITILOR NOSTRI .
        SI NU NE DUCE PE NOI IN ISPITA CI NE IZBAVESTE DE CEL viclean ”
        asa ne invata rugaciunea Domneasca Tatal Nostru .

        Ori ,, patriarhul ,,ecumenist Ciubotea Daniel ce lucrare lucreaza ? Lucreaza impotriva Neamului ORTHODOX Roman Cel Sfant care a zidit BISERICA lui HRISTOS in SFANTA ORTHODOXIE pe acest pamant ?Lucreaza impotriva BISERICII CEA BIRUITOARE DIN Cer si lucratoare de pe acest pamant ?
        ” Aida de ” asa cum spune Sfintitul Marturisitor Nicolaie Steinhardt
        Ce neghiobie este si aceasta sa scuipi pe mormantul NEAMULUI ROMANESC CEL SFANT si sa joci maturca cu dracii in BISERICA NEAMULUI ROMAN CEL SFANT AL LUI HRISTOS !
        Sa ne fereasca DUMNEZEU de Mania Sa Cea Dreapta care poate veni prin batjocura adusa NEAMULUI Sfant cuminecat in HRISTOS SI SFANTA ORTHODOXIE pe acest pamant caci …si apa ni se poate lua .
        MAICA DOMNULUI sa ne apere de viclenia celui potrivnic vrajmas si ,,cadea vor in mrejele lor pacatosii ” Sfantul Imparat si Prooroc David.

        Apreciază

      • Daca va fi primit blestematul de papa in Catedrala Mântuirii Neamului, va trebui făcută apoi o aghiazma și de stropit pe acolo. Altfel se vor trezi unii pe acolo că încep să zică și ei că papa Francisc că
        … Nu exista Rai și iad, că trebuie educație sexuală prin scoli, că sufletele care nu se căiesc dispar după moarte, că Biblia e o carte care ar trebui modificată pe ici pe colo , că …

        Apreciază

    • Bulgarii vor fi mai restrictivi cu blestematul papa decât georgienii. Cinste lor, mai ales Patriarhului Neofit. De când am auzit de hotărârea lor, ii pomenesc mai cu nădejde. Slava Domnului că mai sunt Arhierei ortodocși in lume.Nu sunt chiar toți bolnavi irecuperabili de panerezia ecumenismului. Nu mi-a plăcut că Patriarhul georgian Iliaș II s-a îmbrățișat cu blestematul de papa și că i-a cantat.Cu acest drac de papa este un singur dialog permis de Evanghelie : „MEERGI INAPOIA MEA SATANA.”

      Apreciază

      • Da parinte , cinste lor , cinste patriarhului Neofit al Bulgariei ierarhilor slavoslovoni si asemeni poporului bulgar care nu a ingenuncheat la profetul mincinos din Vatican adica sfetsnicul cu lumanare sta aprins in picioare luminand in intunericul asezat de slugile lui antihrist.
        Oare cum sa ne mai rabde DUMNEZEU cand nu dracii uciga i ar Crucea joc maturca pe mormantul acestui Neam ci insasi ,,romanii ” au ajuns de a fi slugi la profetul mincinos instrainandu se de acest Neam si de Sfanta Biserica a acestui Neam Orthodox !
        Astazi ” roman ” imbracat in straie populare a citit ,,rugaciunea universala ” la Vatican ,(care nu se mai numeste rugaciunea Domneasca )si cu sarut mana in fata incornoratului de papa deopotriva cu papistasii parca implinind pofta vicleanului vrajmas de a batjocori Orthodoxia.
        Ei vedeti de asta parinte ROMANIA va fi inconjurata cu foc la hotare si romanasii plecati afara vor sta in genunchi plingand la hotarele Romaniei dar nu vor putea intra .
        Si asa lucreaza spurcatul de antihrist prin profetul mincinos de la Vatican cu pervetirea sufletului dezradacinat de Neam , Obarsie si Tara .
        Sa Stam bine , cu frica de DUMNEZEU si sa luam aminte .

        Apreciază

      • Or fi, dar arhiereii sunt NO.1 in Biserica. Sunt iesiti din cmb, n-au fost la Creta, au condamnat foarte bine argumentat teologic documentele de la Creta, Nu acorda ospitalitate draceasca blestematului de papa, nu se vor ruga cu el, nu vor zice Tatal nostru impreuna cu omul diavolului in catedrala, nu-i vor canta cantari pascale ca ai „nostri” arhierei, au interzis participarea clerului la orice aparitie publica a blestematului. Decat biserici pline cu „gramezi de plumb, mai bine Trei Banuti de Aur”, vorba Sf.Grigorie Teologul.

        Apreciază

  25. Romania e Romania… Georgia e Georgia. Sunt popoare diferite.
    Noi romanii suntem mai primitori, mai ospitalieri, poate si un pic mai naivi, mai blanzi, teren prielnic pentru un „spirit” mioritic care indeamna la renuntarea la lupta.
    Georgienii pe de alta parte inruditi fiind cu armenii sunt mai agresivi, mai bataiosi.
    Ei sunt migratori din India-Pakistan, de o anumita coloratura (tuciurie) a pielii.
    Eroul national – arhetipul de prin partile Georgiei Armeniei – il cheama Tigran, un nume foarte sugestiv.
    Asa sunt neamurile provenite din India-Pakistan: sunt obisnuiti cu cearta, scandalul, agresivitatea verbala si fizica. Noi romanii nu suntem asa.

    Apreciază

    • Georgienii au și mulți și mari Sfinți. Ultimul cunoscut : Gavriil cel nebun pentru Hristos. A spus multe amănunte din zilele noastre, că oamenii vor aștepta mântuirea de la extraterestri-demoni, că atunci când va trebui părăsirea orașelor pentru mântuire sa fie grupuri de cel puțin 3 persoane, că lumea va vedea la tv lupta Sf.Ilie și Enoh cu antihrist …

      Apreciază

  26. Sa iasa lumea la DEMONSTRATIE si la MITING impotriva papei iezuit – proorocul minciuno – pedofil!
    Unde esti fratele meu Sebastian?!?
    Sa punem mana pe barde si pe ghioage nu mai e de mult o solutie in ziua de azi..
    Trebuie mai multa inteligenta si, mai ales un LIDER.
    UNDE E LIDERUL?!?
    Lipsa la apel… Asta e, suntem un popor DECAPITAT.

    Apreciază

      • Pai atunci.. inseamna ca tram vremurile lui „SCAPA CINE POATE”. Eu banuiam de mult lucrul asta si mi se strange inima sa-l accept. Cata dreptate aveti.
        Adica nici o speranta pentru noi romanii sa ne mai organizam politic, economic, militar, sa avem un lider, un comandant pe care sa-l ascultam si sa ne scape de povara alegerii. E foarte greu sa alegi de unul singur.
        Au trecut vremurile bune, ce bine era cand era rau..

        Apreciază

      • Unii nădăjduiesc că după războiul cel mare de la C-nopol, va birui Ortodoxia în toată lumea. S-ar putea sa fie așa deoarece măscăriciul de antihrist va avea pretenția să fie încoronat de către Patriarhul Ierusalimului. Nu de papa și nici de vreun rabin. De aici tragem concluzia că în acele vremuri Ortodoxia va fi la putere pe plan mondial. Pentru România va fi o schimbare radicală abia după 40 de ani de la ocupația iudaica din ’89. Adică în preajma anului 2030. Așa scrie P.Justin in cartea Viața și învățăturile unui Mărturisitor. Mai trebuie sa răbdăm și să luptăm vreo 12 ani deci. Abia apoi se va schimba pentru scurtă vreme-cred conducerea României. Până atunci avem de luptat zilnic cu păcatele noastre și pentru mărturisirea Adevărului pe toate planurile : duhovnicesc, economic, politic, financiar … Chiar daca unii vor rade de noi. Cine rade la urma, rade mai bine.

        Apreciază

      • Nu e o coincidenta faptul ca:
        – P. Iosif Vatopedinul, Cuv. Paisie Aghioratul au proorocit intoarcerea imparatului Constantinopolului.
        – P. Serafim Rose a proorocit renasterea Rusiei,
        – P. Justin Sfantul Secolului a proorocit o schimbare RADICALA, dar „pentru scurta vreme”..
        – Sfinti rusi au proorocit ca, in vremurile din urma „Se va arata o MARE MINUNE…”

        Toti acesti Sfinti au vorbit despre CEVA NEMAIVAZUT, in urma caruia viata noastra asa cum o stim, se va schimba din temelii.. Nu va fi sfarsitul, nici Parusia, dar va fi CEVA. Ceva care nu va dura mult,

        „Si viata care va urma va fi cu totul diferita, dar toate acestea nu vor dura mult.“
        Pentru ca mai apoi, „Timp nu va mai fi”.

        Toate acestea se vor intampla in decada 2020 – 2030. In zece ani se vor intampla lucruri cat in toata istoria omenirii.

        Apreciază

  27. Model de Ierarhi si Patriarh :
    Patriarhia din Ierusalim a fost supusă unei presiuni severe pentru a recunoaște și con-sluji cu schismaticii ucraineni. Mai mulți episcopi ai OCU speră să slujească împreună la Ierusalim de sărbătoarea Teofaniei, deși în cele din urmă Patriarhul Teofil al Ierusalimului.
    https://ortodoxinfo.ro/2019/04/08/patriarhia-ierusalimului-a-instituit-un-control-pentru-a-nu-permite-schismaticilor-din-ucraina-sa-slujeasca-la-sfantul-mormant/
    Cu noi este Dumnezeu.

    Apreciază

  28. Andrei Păunescu a scris, în urmă cu doi ani, un pamflet la adresa președintelui Klaus Iohannis. Poezia se numește ‘Du-te neamțule!”. Ce spune autorul, astăzi, despre versurile scrise.

    „Realitatea este muza. Textul poate fi la fel de actual ca acum doi ani. Sunt lucuri care circulă pe piaţă, informaţii care sunt sursă de pamflet. Orice asemănare cu realitatea este pur întâmplătoare, ca în orice pamflet. Când am publicat-o, simpatizanţii preşedintelui m-au înjurat, m-au ameninţat cu moartea, cu desfiinţarea. Mă aşteptam ca la un moment electoral textul să fie reactualizat şi să devină brusc interesant. Nu mă deranjează, mulţumesc celor care îmi citesc textele.

    Multe se pot scrie în literatură, libertatea este totală, chiar dacă pentru pamflet s-a făcut puşcărie. Eu sper să nu ajung acolo de la acest pamflet. Nu sunt procuror, investigator, ci un om care ia nişte realităţii, informaţii care circulă şi, alături de propria simpatie sau antipatie, se crează o stare din care ies texte, cântece cu asumarea de rigoare.

    După ce publici un astfel de text, cei care sunt supăraţi sunt foarte agresivi. Cei deranjaţi reacţionează. Asta nu înseamnă că îmi retrag acest pamflet şi sper să fie suficient de deschis preşedintele şi să îl ia ca pe o glumă, încercând să facă astfel încât noi, cei din popor, să nu mai fim nevoiţi sau inspiraţi să scriem aşa ceva. Nu este o chestie personală, ci o analiză a faptului că noi suntem niște performeri. Adică mergem din rău în mai rău… „, a spus Andrei Păunescu, la Antena 3.

    Vezi și: Iohannis, șantajat de Lazăr? Coita: Românii se vor cutremura când vor afla

    DU-TE, NEAMȚULE!, de Andrei Păunescu

    Du-te, neamțule, urgent, afară,
    Că ești fals și gura ți-e amară,
    Rânjetele-ți sunt tot mai scârboase,
    Du-te, că ai, totuși, șase case!

    Du-te, arogantule, acasă
    Și în pace țara mea o lasă,
    Că atâta ură ai în dinți,
    Fără să clipești, provoci și minți.

    Du-te, prefăcutule-n Florida,
    Că distrugi pădurea, ca omida,
    Banii mulți și groși din găuri ia-ți-i,
    Că-s făcuți onest, din meditații.

    Calculele mint și nu se leagă:
    Nici de meditai o lume-ntreagă
    Nu făceai averi cu banii gheață,
    Câtă fizică ai dat pe piață?

    După ce i-ai dat sclipici și-un os,
    Ai vândut Sibiul, dubios,
    Case, ari, biserici și licențe,
    Fără acte, fără competențe.

    Din șofer și din tălmaci de rând,
    Președinte ai ajuns curând,
    Dar nu uită cei ce te știau
    Cum vindeați copiii, mai pe șleau.

    Pas cu pas, ai scris o carte-farsă,
    Fierbe țara, de mă tem ca iar să
    Iasă lumea-n șuturi să te scoată,
    Umilită greu și supărată.

    Ai în palmares porniri penale,
    Slugă la multinaționale,
    La germani ai fi vechil umil,
    Nu te-ar ține nici într-un azil.

    Dar acum, că v-ați făcut și plinul,
    Ai benzină, să atingi Berlinul,
    Parcă ai crescut sub două cloști,
    Nasc și nemții hoți, mutanți și proști.

    Du-te, mutălăule,-n pădure,
    Că austrieci aduci s-o fure,
    Du-te, harta noastră să nu moară,
    Trădător nu ești, tu n-ai o țară!

    Du-te, ne-ai lăsat o mare rană,
    Compromiți emblema ta germană,
    Ai făcut din falsuri milionul,
    Ne-ai scuipat în față ghinionul.

    Du-te, camarila stă să-ți cadă,
    N-o să scapi în nicio ambasadă,
    Că stăpânii-n piesa lor obscenă,
    Brusc, te vor abandona la ghenă.

    Du-te, joacă tenis pe-ndelete,
    Somn predă la prânz la niște fete,
    Mergi la schi sau trage schnell de fiare
    Sau revino-n imobiliare.

    Du-te-n Hermannstadt, profil de brânză,
    Că la Cotroceni făcuși osânză,
    Sau, mai bine, Werner, du-te-n cușcă,
    Ai de grijă, că poporul mușcă.

    Du-te, urma să nu-ți mai rămână,
    Te-or primi măcar măgar la stână,
    Inima de sibieni e bună,
    Par ți-or face, fără să ți-o spună.

    Ce-a-nceput Băsescu, zis matrozul,
    Ai continuat, ținând de osul
    Care-n jilț făcut e să vă ție,
    Adversari băgând la pușcărie.

    Când erau pe tron Ion Iliescu
    Și Emilul cel Constantinescu,
    Ne ziceam: mai rău, chiar nu se poate!
    Dar Iohannis le-a-ntrecut pe toate.

    Roata vieții, totuși, se-nvârtește
    Și ți-o spun acum, pe românește:
    Vezi, că ura lumii se ascute,
    Du-te, cât ai timp, dar numai du-te!
    https://m.dcnews.ro/andrei-paunescu-poezie-despre-iohannis-m-au-amenintat-cu-moartea_646894.html

    Bravo Andrei Paunescu !
    Dumnezeu sa le ierte pacatele lui Adrian(Paunescu)si lui Corneliu Vadim (Tudor)si sa.i odihneasca in Imparatia Lui.
    Români adevarati au fost !

    Apreciază

  29. Se pare ca acest Bergoglio e un anti-papa.
    Demisia papei benedict nu a fost canonica (dupa „canoanele” lor).
    https://fromrome.wordpress.com/

    Bergoglio a fost propulsat la conducerea vaticanului de un grup informal cunoscut ca „Mafia de la St. Gallen”, celebru pentru sforarii si jocuri de culise.
    https://trcthoughts.com/2015/09/cardinal-danneels-admits-to-forcing-out-pope-benedict/

    Constituția apostolică publicată de Papa Ioan Paul al II-lea sub numele Universi Dominici Gregis interzice orice manevre de culise pentru alegerea papei. „De asemenea, cardinalii electori se vor abține de la orice formă de pact, acord, promisiune sau alt fel de angajament de orice natură care i-ar putea obliga să dea sau să respingă votul pentru o persoană sau alta. Dacă s-a făcut acest lucru, chiar și sub jurământ, decretez că un astfel de angajament va fi nul și neavenit și că nimeni nu va fi obligat să-l respecte”.
    https://evz.ro/legala-alegerea-papei-francisc.html?utm_source=libertatea&utm_medium=HPW&utm_campaign=HPW-Post&v=347635&page=2

    Apreciază

  30. „263 de oameni de știință, unii dintre ei adevărate somități în domeniu, au publicat anul trecut un document, bazat pe mai mult de 2000 de cazuri documentate, despre pericolele reale ale noii tehnologii wireless 5G. Indiferent de criticile ce li s-au adus de către reprezentanții concernurilor industriale și de comunicații, vorbim despre specialiști în domeniul tehnologiilor și medicinei, obișnuiți să-și documenteze propriile concluzii cu studii pertinente, iar nu despre păreri”.
    ………..
    https://www.activenews.ro/stiri-it-c/Manastirea-Petru-Voda-cere-autoritatilor-sa-protejeze-sanatatea-publica-de-efectele-secundare-ale-tehnologiei-5G-155333

    Apreciază

  31. @Nevrednica, parca v-am recunoscut luand atitudine printre protestatari.

    1. Asa este, johannis este NAZIST!

    2. De fapt johannis este copilul nelegitim al lui MERKEL (adica implicit nepotul lui adolf Hitler).

    3. Trebuie sustinut GUVERNUL, sa ne aduca AURUL inapoi si sa redeschida GOSTAT-ul comunist:

    Apreciază

  32. Asa este Parinte,sa dea Dumnezeu sa scapam de aceasta brinza rînjitoare -johanniSS-cum i.a scris numele un comentator foarte inspirat pe un blog(probabil „sputnik”…hahaha).
    „Ferkel”….cum o numesc nemtii este nascuta in 1954 cind Herr H. petrecea cu eva lui si cu prietenii in Columbia(sper sa fie tzara corecta pt ca documentarul l.am vz cu multi ani in urma);ferkel=purcelusa(sa ne scuze toti purcelusii minunati si buni),are aceeasi provenienta prin mama,vorbeste perfect ydish si tot cu multi ani in urma,aratau pe programul tv ZDF participarea ei la toate congresele din Israel,unde era ori premiata dar foarte aplaudata dupa discursurile tzinute.
    De aceasta femeie,orice ar face, nu ma mir pt ca la fel ca neamtzul,n.are legatura cu tzara care de fapt o conduce,insa ma intreb cum poporul german o mai suporta……si ma mai mir de multe lucruri dar care sint politice si……cum se stie,politica,e…..mare incurcaturã.
    DIVIDE et EMPERA–cuvinte vechi de peste doua mii de ani care au devenit de atunci inca,lozinca celor cîtiva „sforari”ai lumii.
    Ei cu carele si boii lor,noi IL avem pe Dumnezeu !!!!
    Ei se vor impiedica si vor cadea,noi vom fi sub mîna Domnului Dumnezeul nostru.
    Sus avem inimile.
    CU NOI ESTE DUMNEZEU !

    Apreciază

    • „Merkel – fiica lui Hitler!”, cam asa suna intoxicarile KGB care gasesc teren prielnic mai ales la …, persoane in varsta de la care te-ai fi asteptat la discernamant si intelepciune

      „Merkel a nenorocit poporul german si intreaga Europa!!!” se vaita KGB-ul frecandu-si mainile de bucurie..

      In realitate aceasta Merkel s-a trezit cu zoaiele de refugiati care i-au fost turnate in cap (la propriu) de catre jidanimea mondiala in hohotele de ras ale zionistilor lui soros. Sa ordone deschiderea focului la frontiera, sa puna mitralierele pe refugiati? Sau sa-i lase sa moara de foame? Asa si-ar fi dorit KGB-ul lui Putin..
      Merkel a facut tot ce e omeneste posibil sa opreasca puhoiul de refugiati ce s-a abatut asupra Germaniei: i-a dat bani lui Erdogan, a trimis trupe in Africa, a insistat ca refugiatii sa fie relocati in afara Germaniei, a inasprit legea azilului.
      In rest.. Johannis e nepotul lui Hitler, noapte buna. Noaptea.. mintii…

      Apreciază

  33. PARINTE TEODOT!
    In cap 17, 12. Si cele zece coarne, zece imparati
    Este data de nastere al papei francisc
    17 12 1936.

    17 este unu din cei 7 care numai este, 1plus7 face 8.

    Apreciază

    • Cu 17 si 12 pricep dar mai departe, nu iese. Dar duca-se pe pustii de vrajmas de papa. Nu trebuie sa-l iei in seama. Face manevre pe unde i se permite. Vrajmasii acestia de la conducerea politica care il tot cheama si la noi si oriunde, acestia trebui altoiti.

      Apreciază

  34. Pentru cine bat clopotele Mitica? Pentru Papa coane, doar el le-a platit! A platit clientul, deschidem cracii preafericiti… Strict la rece si chiar ateist vb, ce face asta e o magarie, o palma peste traditiile unei tari. Am impresia ca tocmai le-a dat grad de sfinti unora care mai bine au crapat decat sa accepte ortodoxia (traditionala la noi, daca nu ma-nsel). Dupa orice bun-simt tocmai ne-a dat un pumn in gura de ne-a spart dintii, cu aprobarea BORmasinii. Chiar dac-ar fi vb doar de traditii si nimic altceva…e o nerusinare uluitoare.. Adica vii la unu in curte si-i tai pomii ca vrei tu sa plantezi altii? Hmmmm….

    Apreciază

  35. „Papa Francisc ne-a pus pe noi, romii din Blaj, în centrul lumii”
    https://romania.europalibera.org/a/papa-francisc-vizita-romania-blaj-beatificare-comunitatea-roma/29976229.html
    Deci va dati seama oameni buni crestini, sa ajungi din strafundurile c*urului Asiei tocmai atat de departe…
    Tocmai in centrul lumii… Deja ma simt emotionat si m-au podidit si lacrimile.
    Papa francisc bot in bot cu rromii din Blaj…? Asta nu mai e „fun” fratilor.. Nici macar o tentativa de asasinat n-a fost.

    Apreciază

Lasă un răspuns la yna Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s